Perspective psihologice și sociologice asupra schimbării sociale

Schimbarea a fost dintotdeauna un element constant in viata sociala, dupa cum putem observa evolutia vietii numai in ultimele doua secole, calitatea vietii, institutiile statului, serviciile publice fiind aproape total diferite de cele din trecutul apropiat. În decursul unei perioade de numai două secole viata sociala a suferit transformări radicale, care s-au succedat cu un ritm extrem de alert, în comparaţie cu perioada scursa de la începutul umanitatii.

Problema schimbarii sociale ocupa un loc central in sociologia clasica, moderna si contemporana. De-a lungul vremii s-au afirmat conceptii si teorii foarte diferite asupra schimbarii sociale. Referitor la ele se ridica intrebari legate de interesul si limitele acestor teorii, ce pun inegal in valoare cauzele endogene si cauzele exogene, contradictiile inerente unui sistem, factorii tehnici, economici, culturali si politici.

Preocuparea pentru psihologia si problematica schimbarii nu este noua. In “Ecleziast” gasim formula “nimic nou sub soare”, care sugereaza ideea de transformare, evolutie, schimbare. Inceputurile moderne ale teoriei despre schimbarea sociala, în general, şi despre progres, în special, sînt de identificat în „cearta" dintre antici şi moderni din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Gînditorii secolului al XVIII-lea (în special A. de Saint-Pierre, A. R. J. de Turgot, M.-J. de Condorcet, A. Ferguson) considera schimbarea sociala ca uniforma, lenta, graduala, continua si universala. Secolul XIX, dominat de ideea de evolutie, consacră nu numai sociologia ca stiinta independenta, ci şi schimbarea sociala ca una din temele ei dominante. Urmîndu-i pe M.-J. Condorcet şi A. Ferguson, A. Comte consideră că în locul „filosofiei superficiale" a acelor istorici care se limiteaza la adunarea de date puse pe un tablou al succesiunilor, este necesar sa fie avuta in vedere legea de baza a istoriei relevata de trecerea progresiva a cunoaşterii prin stadiile: teologic, metafizic şi pozitiv. In al sau Discours sur l.Esprit Positif (1844) , A. Comte propune prin “legea celor trei stari” un fir conducator al evolutiei umanitatii. Toate popoarele au avut aceeasi istorie si au trecut prin aceleasi stadii progresive. Dupa ce au cunoscut faza teologica, caracterizata prin superstitii, oamenii au trecut printr-o etapa a abstractului, a rationalului, inainte de a cunoaste articularea la real si la gandire, intr-o varsta pozitiva. Toate popoarele au avut aceeasi istorie si au trecut prin aceleasi stadii progresive. Depinzand de natura permanenta a umanitatii, progresul societatii, dupa Comte, trebuie sa fie acelasi în toate timpurile, diferentele fiind doar de ritm. Istoria nu este ciclica, ci progresiva şi implacabila în urmarea stadiilor. Schimbarea sociala este produsul fortelor interne ale societatii, rezulta din natura umana universala, este continua, normală si uniforma în spatiu şi timp. Diferentele care apar sunt efecte ale unor cauze accidentale si pasagere. In studiile sale, A. Comte a propus divizarea sociologiei in doua mari categorii: sociologia statica, care studiaza ordinea, maniera in care membrii unei colectivitati ajung la un consens, pentru a mentine si a face sa functioneze societatea, si cealalta categorie, sociologia dinamica, care are ca preocupare progresul, adica transformarea societatii traversand istoria umanitatii.

In tentativa sa, Comte preia necritic conceptia despre schimbare, dominanta in secolul XVIII (uniforma, graduala...) şi o aplica în analiza sociologica a dezvoltarii sociale. De altfel, multi sociologi din secolul XIX au insistat asupra specificului metodei istorice, dar nu şi asupra postulatelor de caracterizare a schimbarii sociale. H. Spencer, de exemplu, desi s-a departat de unele principii deterministe ale lui Comte, a preluat aproape integral conceptul precedent de schimbare. Pentru Spencer, natura esentiala a evolutiei „in sine" consta in procesul de diferentiere, de aparitie a eterogenului din omogen. Date fiind „nivelurile de corespondenţa" din natura, se considera „istoria tuturor organismelor" (inclusiv a societatii) ca fiind generata de „legea procesului organic" ca lege universala a progresului. Schimbarea este universala şi uniforma in intreaga natura, deci si in societate, urmand calea de la omogen la eterogen, de la simplu la complex, de la nediferentiat în forma si functie la diferentiat. Evolutionismul biologic al lui Charles Darwin isi gaseste un corespondent in cel din societate, fara a se considera ca esentiale diferentele dintre regnuri sau cele din acelasi regn. Progresul, dezvoltarea şi evolutia sunt luate ca sinonime cu schimbarea. Legile generale ale schimbarii sociale nu lasa loc pentru considerarea diferentelor.