Rolul copilului nou-născut în cuplu conjugal

Specialiștii în științe comportamentale și antropologie au demonstrat că, după sosirea primului copil, viața de cuplu este modificată de o mulțime de factori. Femeia suferă o serie complexă de modificări atât pe plan neurohormonal, cât și psihologic, biopsihologic și comportamental. Realitatea este că bebelușul atrage multe schimbări în viața de cuplu, ce se vor produce inevitabil.

După naștere, atenția mamei este îndreptată în întregime asupra bebelușului. Venirea pe lume a copilului modifică structura întregii familii. Centrul universului devine copilul și părinții sunt dispuși să-și sacrifice relația pentru a asigura bunăstarea copilului. Trecerea de la statutul de cuplu la cel de părinți nu este fără consecințe.

Pe lângă satisfacție și împliniri, există și aspecte mai puțin plăcute; multe familii și cupluri au avut de suferit după nașterea copilului din cauza: lipsei de intimitate, neglijării partenerului, schimbării complete a programului, instalării depresiei postpartum, oboselii, lipsei de ajutor din partea familiei, dificultăților materiale și financiare, mariajului conflictual sau tensiunii din cadrul familiei.

Apariția unui nou membru în familie schimbă lucrurile fundamental în relația de cuplu. Nimic nu mai poate fi ca înainte, iar adaptarea la noile roluri de parinți poate fi bulversantă.

În cele mai multe dintre cupluri, imediat după venirea pe lume a copilului, mama se agață de nou-nascut, iar tatal, oricat de ințelegător ar fi și oricât de mult și-ar iubi partenera, care a devenit și mama copilului lui, se simte oarecum exclus.

În ciuda părerii generale că un copil uneste doi parteneri, în realitate, un bebeluș poate reprezenta o uriașă încercare pentru relația de cuplu, chiar dacă sarcina a fost dorita și planificată. ’’

Dacă să analizăm progresul psihologiei copilului se datorează în mare măsură schimbării de atitudine față de copiii, mișcărilor intelectuale reflectate în scrieri filosofice și științifice, progresului medicinii și biologiei, extinderii educației elementare. Strâns legate de mișcările intelectuale sunt numele lui John Locke și J.J. Rousseau. Locke avansează ideea raționalității copilului care se naște cu predispoziții limitate, dar a cărui minte este tabula rasa, peste care experiența va imprima mesaje. Copilul descris de Locke este, într-un anume sens, un receptor pasiv de cunoaștere, informații și obiceiuri, înalt responsiv la recompense și pedepse.

Copilul descris de Rousseau în lucrarea Emil are o imagine opusă, fiind activ și curios. Mai mult, acest copil nu este o tabula rasa, nu este nici bun, nici rău, până când nu vin în viața sa recompensele și pedepsele care-l pot influența. Este în schimb bun prin naștere - „un sălbatic nobil”. Rousseau subliniază că dacă copilul ar fi lăsat să se dezvolte după propria sa natură, în afara influenței corupției și răului din mediu, atunci va fi un adult perfect. Educația vine să completeze natura, „dezvoltarea lăuntrică a facultăților și organelor noastre este educațiunea prin natură” (Rousseau). Ambii mari filosofi și pedagogi pun bazele studiilor privind copilul și copilăria, ideile lor conducând la concepții total deiferite despre copilărie.