Rolul femeii în armată

Acest început de mileniu este marcat de creşterea rolului femeii şi de lărgirea sferei sale de activitate, inclusiv în acele medii şi profesii considerate multă vreme apanajul bărbaţilor. Înainte, erau văzute doar ca acele fiinţe firave ce trebuiau să aibă grijă de casă, copii şi de soţul care se întorcea obosit de la muncă şi care aducea banii în casă. În ultimele decenii femeia a evoluat atât pe plan social cât şi pe plan militar. Aceasta a început să ocupe, pe plan social, diferite funcţii de conducere şi a demonstrat că este capabilă în aceeaşi măsură ca şi bărbatul, ba chiar nu de puţine ori a demonstrat că poate excela în anumite domenii, mult mai bine decât bărbaţii. Şi din ce în ce mai mult, femeile aleg să lucreze în armată, unde reuşesc să demonstreze că pot fi la fel de puternice şi de rezistente ca şi bărbaţii.

Evident, şi armata, cunoscută şi recunoscută prin conservatorismul ei, a dat undă verde accesului femeilor în structura sa. Armata reprezintă, în marea majoritate a ţărilor lumii, una dintre instituţiile importante ale statului. Ea este apreciată şi percepută atât de către populaţie, cât şi de opinia publică, de partidele politice şi de societatea civilă ca o structură statală de încredere, care se comportă ca o purtătoare şi o păstrătoare a unor înalte calităţi morale şi civice, a unor tradiţii naţionale. “Până la sfârşitul anilor ’90, prezenţa feminină în cadrul forţelor armate constituia o raritate în cele mai multe armate naţionale. În prezent, aproape toate aceste instituţii integrează un număr crescut de femei. De asemenea, în timp ce sunt ţări ce acceptă femei pe posturi de luptă, alte state nu o fac. La fel, unele ţări trimit femei în misiuni în afara teritoriului naţional, câteodată periculoase, alte ţări nu o fac. Oricum, rata de feminizare a forţelor armate este destul de variată de la o ţară la alta.” ( Segal, M.W. et al., 1998, pp.66)

Rezoluţia nr. 1325 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind impactul războiului asupra femeilor şi contribuţia feminină la rezolvarea conflictelor şi realizarea unei păci stabile, recunoscând importanţa femeii în acţiunile de menţinere a păcii şi evidenţiind necesitatea ca acestea să îşi aducă aportul în procesul de luare a deciziilor, observând nevoia de a consolida datele despre impactul conflictelor armate asupra femeilor si a fetelor, s-a constituit într-o serie de cerinţe:

1. “ să asigure o participare mai mare a femeilor în procesul decizional atât pe plan naţional şi regional, cât şi în cadrul instituţiilor internaţionale şi al mecanismelor pentru prevenirea, conducerea şi rezolvarea conflictelor;

2. să fie numite mai multe femei ca reprezentanţi şi ambasadori pentru a promova bunele oficii în numele Secretarului General

3. să mărească rolul şi contribuţia femeilor în operaţiunile în teritoriu ale Naţiunilor Unite, în special în rândul observatorilor militari, al poliţiei civile, al drepturilor omului şi al personalului umanitar;

4. să încorporeze o perspectivă de gen în operaţiunile de menţinere a păcii şi Secretarul General să se asigure că acolo unde este potrivit, operaţiunile în teritoriu includ şi o componentă de gen;

5. să ofere statelor membre material şi indicaţii pentru pregătirea privind protecţia, drepturile şi nevoile particulare ale femeilor;

6. să mărească ajutorul financiar voluntar, sprijinul tehnic şi logistic pentru eforturile de sensibilizare în problemele de gen;

7. cere tuturor celor implicaţi ca atunci când negociază şi aplică acordurile de pace, să adopte o perspectivă de gen, incluzând inter alia:

a. nevoile speciale ale femeilor şi fetelor în timpul repatrierii, a reaşezării şi a reabilitării, a reintegrării şi a reconstrucţiei post-conflict;

b. măsuri care să susţină iniţiativele locale de pace ale femeilor şi procesele autohtone pentru rezolvarea conflictelor şi care să implice femeile în toate mecanismele de aplicare a înţelegerilor de pace;

c. măsuri care să asigure protejarea şi respectarea drepturilor femeilor şi fetelor, în special ale celor legate de constituţie, sistem electoral, poliţie şi sistem judiciar;

8. cere părţilor aflate într-un conflict armat să ia măsuri speciale pentru protejarea femeilor şi fetelor de violenţa bazată pe diferenţa de sex, în particular violul şi alte forme de abuz sexual, dar şi toate celelalte forme de violenţă întâlnite în timpul unui conflict armat;

9. încurajează pe toţi cei care sunt implicaţi în activităţi privind dezarmarea, demobilizarea şi reintegrarea să considere nevoile diferite ale femeilor şi bărbaţilor combatanţi şi să ia în seamă nevoile dependenţilor acestora;” (Centrul de Informare ONU pentru România, 2001)

Astăzi, se pot întâlni femei ofiţer, subofiţer şi militari sub contract în cadrul tuturor categoriilor de forţe armate. În ultimele patru decenii statutul, situaţia şi numărul femeilor care fac armata şi care îşi aleg o carieră în armată a evoluat. Potrivit unui studiu efectuat şi publicat recent de către CWINF (Comitetul personalului feminin al NATO), numărul femeilor care poartă uniformă încadrate în armatele Alianţei a crescut de la 30.000, în 1961, la 288.000, în 2001. Asta nu înseamnă că toate ţările au evoluat din acest punct de vedere, fiecare mediu militar are istoria sa cu tradiţii şi culturi distincte care afectează gradul de integrare al femeilor de la o ţară la alta. “Pentru majoritatea ţărilor membre NATO, recrutarea obligatorie a bărbatiilor este încă în vigoare, în timp ce înrolarea femeilor este voluntară. Din cele 19 ţări membre NATO, femeile servesc în forţele armate a numai 17 naţiuni, excepţia fiind Luxemburg care nu are femei în uniformă şi Islanda care nu deţine forţe armate. Cel mai bine reprezentate sunt femeile din armata Statelor Unite şi Canada unde acestea deţin un procent de 14% şi respectiv 11,4%. În anul 2001, 8,6% dintre efectivele americane desfăşurate pe plan mondial erau femei şi 11.200 de femei în uniformă au participat la misiuni NATO de peacekeeping. Franţa a acordat femeilor un statut egal cu cel al bărbaţilor la începutul anului 1970 iar in `80 au fost luate măsuri cu privire la ameliorarea integrării acestora. “( Spirit militar modern, 4/2007)

Împreună cu Olanda şi Marea Britanie, Franţa deţine personal feminin reprezentând 8% din efective. În mod teoretic posturile din forţele armate ale Olandei şi Franţei sunt deschise femeilor, dar în practică accesul acestora la anumite specializări care ţin de capacitatea fizică şi cea a eficacităţii în luptă sunt restricţionate. Majoritatea femeilor lucrează în unităţi de logistică şi de susţinere a luptei.