Sinergetică

Rezumat

Termenl sinergie semnifică acţiunea concomitentă şi corelată a unor elemente diferite şi a fost folosit pentru prima oară de către fizicianul german Herman Hacken. Abordarea sinergetică a psihicului ia naştere din nevoia de a depăşi limitele impuse de către abordarea sistemica, care neglijează rolul autoreglării, a dezordinii şi dezechilibrului.

Sinergetica poate fi abordată în trei moduri: ca activitate, ca ştiinţă şi ca metaştiinţă. Ca activitate, sinergetica se referă la acţiunea simultană a mai multor agenţi, chiar de naturi diferite în vederea îndeplinirii aceleiaşi funcţii. Ca ştiinţă, sinergetica se concentrează asupra studierii, autoorganizării sau autostructurării sistemelor, indiferent de natura lor (fizică, chimică, biologică, socială), pe baza conlucrării, a cooperării organice a comportamentelor şi subsistemelor constitutive. Ca metaştiinţă, sinergetica pledează pentru atitudini de mare sinteză în cunoaştere, depăşind graniţele mai mult sau mai puţin înguste ale fiecărei ştiinţe în parte, ea este interesată mai degrabă de metodologie, de principiile tranferabile în mai multe domenii decât de metode sau tehnici particulare de investigaţie.

Sinergetica are la bază anumite principii: principiul instabilităţii dinamice; principiul dezechilibrului creator; principiul interacţiunii; principiul procesualităţii; principiul autoorganizarii optime şi eficiente.(Zlate, 2000).

Dupa Zlate cele mai importante achiziţii conceptuale şi ideatice ale sinergeticii sunt: interpretarea sistemului în stil neclasic; regândirea dialecticii dintre ordine şi dezordine, echilibru şi dezechilibru; trecerea de la organizare la autoorganizare ca principiu al dezvoltării; revalorizarea “elementului” în noul context teoretic; redimensionarea locului şi rolului interacţiunii în funcţionarea sistemelor sinergetice; presupunerea unui nou tip de determinism.

1. Ce este psihologia sinergetică

Noţiunea de sinergie

Cuvântul “sinergie” provine din limba greacă de la sin – împreună cu si ergos – acţiune; acţiunea concomitentă şi corelată a diferitelor elemente.

“Sinergie - Acţiuni coordonate, operând în acelaşi sens. în (psiho)farmacologie, sinergia medicamentoasă este numele dat unor substanţe care acţionează în acelaşi sens, cumulîndu-şi sau potenţializându-şi reciproc efectele. Sistem în psihologia motricitatii, sinergia desemnează coordonarea puternic integrată a unor grupuri de muşchi în activităţile reflexe sau în programe motorii complexe. C. Sherrington a propus noţiunea de sinergie pentru a explica ajustările reflexe reunind într-o dinamică spaţio-temporală grupuri muscular bine definite din punct de vedere anatomic. Fiziologul sovietic N. Berstein a reluat în 1967 acest termen şi a extins această noţiune la unităţi motorii funcţionale constitutive ale mişcărilor care se desfăşoară sub controlul unui program motor. Autorii mai recenţi preferă să folosească expresia de structură coordonatoare. “ (Roland Doron, Francoise Parot, (2006), Dictionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti)

Conform Manzat I. sinergetica este o metaştiinţă, care studiază autoorganizarea sistemelor dinamice şi complexe prin cooperarea sincronă a componentelor interne.

Sinergetica, ca principiu, a fost aplicata în aproape toate domeniile ştiinţei, tehnicii, sportului. Psihologia sinergetică işi are radăcinile în psihologia complemetarităţii, teoria cuantică fiind premisa teoriei sinergetice.

Omul poate fi considerat un "suprasistem dinamic" care se autoorganizează, după principiile sinergeticii, prin cooperarea unui mare număr de sisteme dotate cu capacitatea de retroacţiune şi transformare: cogniţia, procesele motivaţional-afective, voinţa, sistemul atitudinal, aptitudinile etc.; la acestea se pot adăuga sistemul nervos şi sistemul endocrin. Biologicul nu trebuie să fie exclus din cadrul sistemului persoanei. Psihismul „împreună si deodată" cu toate sistemele biologice ale organismului uman şi cu contextul cultural în care trăieste şi creste, co-operează sinergetic în perspectiva formării si dezvoltării personalităţii.

Conform Zlate sinergetica poate fi inţeleasă în trei feluri: ca activitate, ca ştiinţă şi ca metaştiinţă.

Ca activitate, sinergetica se referă la acţiunea simultană a mai multor agenti, chiar de naturi diferite în vederea îndeplinirii aceleiaşi funcţii.

Ca ştiinţă, sinergetica se concentrează asupra studierii, autoorganizării sau autostructurării sistemelor, indiferent de natura lor (fizică, chimică, biologică, socială), pe baza conlucrării, a cooperării organice a comportamentelor şi subsistemelor constitutive. În finalul acestei cooperăari a elementelor se pot obţine, atât la nivel macro, cât şi la nivel micro, organizări spaţiale, temporale sau funcţionale cu efecte spectaculoase în planul eficienţei sistemelor.