Transmiterea modurilor de operare - ierarhia, statutul - subcultura de penitenciar, legi și uzanțe ale lumii interlope

Lumea interlopă poate fi definită prin existenţa unor grupuri de indivizi fără un contur precis şi de o importanţă variabilă, acţionând, de regulă, în acelaşi habitat subordonându-şi activitatea unor reguli şi norme care se abat într-o măsură mai mică sau mai mare de la coeficientul de toleranţă moral-juridică unanim admis de restul societăţii ca indice de siguranţă şi echilibru social.

Caracteristici ale lumii interlope

Lumea interlopă este o realitate specifică, cu o structură şi un mod de organizare aparte. Complexitatea şi dinamismul ce o caracterizează sunt date de mareavarietateaelementelor componente şi de numeroasele tipuride relaţii existente între acestea. Între grupurile care alcătuiesc lumeainterlopă există o permanentă interacţiune şi interdependenţă. Modul în care se raportează unele la altele se modifică rapid, în funcţie de situaţie şide interesele de moment.Caracteristica fundamentală a existenţei lumii interlope esteeludarea permanentă a normelor morale şi juridice unanim admise.Obţinerea de venituri se realizează prin mijloace ilicite şi imorale, indiviziisustrăgându-se obligaţiilor cetăţeneşti şi oricărui efort în favoarea uneiconduite hedonice centrată pe plăcere, aventură şi profit.

Preocuparea membrilor lumii interlope de a-şi procura bani şi puterese subordonează, însă, paradoxal, dorinţei de a reveni în societatea morală.Chiar dacă acest lucru nu se realizează, ei încearcă cel puţin să devină„onorabili” sau, în cel mai rău caz, caută să-şi creeze acea aparenţă demoralitate, ascunzându-se în spatele principiului: „Scopul scuzămijloacele”.Societatea tolerează, totuşi, de multe ori lumea interlopă, în speranţarecuperării membrilor ei în plan social. În general, lumea interlopă estemarginalizată, împinsă spre periferia societăţii. Cu toate acestea, nu poate fi considerată un grup marginal decât din anumite puncte de vedere.

Termenul de marginalizare a fost introdus în sociologie deR. K. Merton (1949), pentru a desemna un tip particular de devianţă. Unindivid care şi-a interiorizat puternic deopotrivă valorile, obiectiveleprescrise de cultură şi normele ce definesc mijloacele licite ce permitatingerea acestor obiective poate fi pus în situaţia de a nu reuşi folosindmijloacele licite. Din cauza interdicţiilor morale pe care şi le-a însuşit, el nupoate recurge la mijloace ilicite. Astfel, apare un conflict, o contradicţieîntre atingerea scopurilor şi lipsa mijloacelor, pe care individul o va eliminaprin retragerea din mecanismul social, respingând deopotrivă scopurile şimijloacele. R. A. Cloward şi L. E. Ohlin (1960), au prelungit aceastăanaliză, considerând marginalizarea ca fiind rezultatul unei duble nereuşite:eşecul în obţinerea mijloacelor licite, dar şi în accesul la mijloacele ilicite, care nu sunt întotdeauna disponibile şi trebuie să facă obiectul unei asimilăriculturale.Din acest punct de vedere, între un grup marginal şi lumea interlopă apar diferenţe clare. Membrii lumii interlope îşi ating scopurile, înprincipal, prin mijloace ilicite. În urma unui eşec în obţinerea mijloacelor licite, ei nu se retrag din mecanismul social, dimpotrivă, continuă să fiecomponenţi activi ai acestuia, dar subordonându-şi activitatea unor normeşi modele comportamentale indezirabile social. Ei resping doar mijloacelelegale, nu şi scopurile.Similitudinile apar însă în cazul relaţiilor cu societatea. Existenţagrupurilor marginale şi a lumii interlope confirmă şiconsolideazăpermanent funcţia, poziţia grupului dominant şi a sistemului de norme şivalori dominante în mod ideal sau material. Un alt punct comun îlconstituie modul în care societatea supraveghează, urmăreşte, pedepseştesau încearcă să distrugă atât grupurile marginale, cât şi lumea interlopă.O altă caracteristică de bază a lumii interlope este internaţionalizareanormelor şi obiceiurilor specifice. Astfel, în orice ţară, în ciuda diferenţelorculturale şi de regim politic, modul de viaţă interlop este acelaşi. Cu toateacestea, există şi o excepţie, şi anume în ceea ce priveşte teritorialitatea.

Zonele de influenţă şi de activitate ale grupurilor de infractori sunt strictdelimitate, accesul intruşilor fiind tolerat cu mare greutate. Ignorareaacestor „graniţe” şi activităţile desfăşurate pe „teritoriul altuia” duc la conflicte între grupurile respective, conflicte ce degenerează adesea în reglementări de conturi deosebit de brutale şi violente.

Aspecte normative în lumea interlopă

Chiar dacă principala caracteristică a lumii interlope este eludareapermanentă a normelor juridice şi morale, nu se poate vorbi de inexistenţaunui sistem propriu de norme şi reguli, cutume şi uzanţe. Însuşi modulde organizare şi funcţionare caracteristic lumii interlope ne dovedeşteexistenţa unui ansamblu de norme foarte bine structurate. Este vorba denorme informale, generate de grupurile de delincvenţi, norme valabilenumai în interiorul acestor grupuri şi respectate cu stricteţe de membrii acestora. Sunt aşa-numitele „legi nescrise ale lumii interlope”.De altfel, aceste legi au un rol foarte important în funcţionarea acestuimecanism complex care este lumea interlopă, deoarece:

- constituie puncte de reper la care se raportează toate conduitele şicomportamentele infractorilor;

- stabilesc statusurile şi rolurile fiecărui membru component,precum şi drepturile şi obligaţiile ce îi revin în relaţiile cu ceilalţi;

- de cunoaşterea şi respectarea lor depinde acceptarea şipoziţionarea fiecărui infractor în cadrul grupului;