Educația permanentă

„Învăţat e omul care nu termină niciodată de învăţat”

( N. Iorga)

Asa cum remarca J. Thomas, unul dintre cunoscutii teoreticieni ai domeniului, conceptul de educatie permanenta înglobeaza toate aspectele si dimensiunile actului educativ, iar întregul care rezulta este mai mult decât suma partilor. Educatia permanenta nu este nici un sistem, nici un domeniu educativ, ea este principiul pe care se bazeaza organizarea globala a sistemului educational.

Principiul educatiei permanente inspira astazi majoritatea reformelor educative din lume. Cu toate acestea, nu exista înca vreun sistem global de educatie conceput în întregime în perspectiva educatiei permanente, ci doar încercari si experiente. În acest sens se poate spune ca reflectia teoretica depaseste realitatea practica.

Dificultatile punerii în practica a ideii educatiei permanente provin mai ales din profunzimea si radicalitatea transformarilor pe care le impune. Educatia permanenta este un adevarat proiect educativ, care are un caracter prospectiv si vehiculeaza un sistem de valori. Ea implica, în ultima instanta, un proiect de societate.

Educatia implica doua dimensiuni fundamentale ce trebuie avute în vedere în definirea si întelegerea sa:

• Dimensiunea (axa) spatiala (desi termenul nu este probabil cel mai adecvat) sau orizontala, prin care desemnam extensia educatiei în toate sferele existentei si vietii socio-umane. Aceasta perspectiva interpretativa a condus la înlaturarea mentalitatii pagubitoare ca educatia se realizeaza doar prin institutiile scolare. Evolutiile sociale contemporane au pus în evidenta existenta a numeroase alte surse de educatie de tip extra- si nonscolar, configurând alaturi de educatia formala (de tip scolar) alte doua mari spatii educationale - educatia nonformala (realizata prin numeroase institutii sociale cu relevanta educationala, cum sunt institutiile cultural-stiintifice, mass-media, unitatile economice etc.) si educatia informala (ce acopera gama larga a numeroaselor influente spontane, nesistematice, tranzitorii, ce se realizeaza în spatiul contactelor sociale de tot felul, în care este implicat individul în diferite momente ale existentei sale extrainstitutionale).

• Dimensiunea (axa) temporala (sau vertical-longitudinala). Sensul ei major este extensia educatiei pe toata durata vietii individuale. Noile achizitii din domeniul psihologiei vârstelor si învatarii au dovedit, fara dubiu, capacitatea indivizilor de a învata si de a fi educati la orice vârsta, desigur în forme si cu intensitati modelate de particularitatile psihosociale la diferite vârste.

Conceptul de educatie permanenta ne atrage atentia, de asemenea, asupra faptului ca influentele educationale trebuie sa vizeze integralitatea persoanei umane. Se vorbeste, de aceea, de "educatie permanenta integrata", termenul "integrata" desemnând , pe de o parte, integrarea tuturor instantelor si formelor de educatie la diferite nivele (educatie prescolara, educatie scolara, educatia adultilor) si, pe de alta parte, integrarea într-un sistem unitar a tuturor formelor sociale de educatie (formala, nonformala si informala).

Educatia permanenta înseamna deci un proces integrator al tuturor influentelor educationale, într-un sistem coerent si convergent, exercitate asupra individului - în modalitati variate si specifice - pe toata durata vietii sale. Educatia permanenta trebuie deci înteleasa, mai degraba, ca un principiu de organizare a educatiei. Ea are, în ultima instanta, un caracter paradigmatic pentru organizarea educatiei contemporane.