Epoca lui Asachi și Situația Învățămîntului în Moldova

Gheorghe Asachi este o personalitate proeminentă a culturii româneşti din sec.XIX. Pentru a înţelege şi a aprecia justa valoare a trăsăturilor complexe (uneori contradictorii) ale acestei figuri, e necesară o caracteristică, fie în linii generale, a epocii în care a trăit.

În prima jumătate a sec.XIX în Moldova de peste Prut capătă proporţii tot mai mari dezvoltarea producţiei de mărfuri, destrămarea orînduirii feudale şi dezvoltarea relaţiilor de producţie noi, capitaliste. Acest proces însă, se desfăşoară încet, fiind reţinut mult de nesfîrşitele războaie ruso-turce ce se duceau pe teritoriul Principatelor Dunărene.

Frămîntările sociale din această perioadă, în particular răscoalele ţărăneşti, au contribuit, în mare măsură, la deşteptarea conştiinţei poporului, au atras atenţia personalităţilor progresiste asupra situaţiei maselor truditoare şi viitorului ţării.

În condiţiile social-economice existente viaţa culturală a Principatului, inclusiv sistemul şcolar, se dezvoltau încet. Şcolile întemeiate în sec.XVIII–începutul sec.XIX (Academia domnească din Iaşi, cu limba de predare greacă, şcolile greceşti elementare din Botoşani, Bîrlad, Galaţi, Focşani, două şcoli slavo-româneşti pe lîngă episcopiile Huşi, Roman, cîte o şcoală românească elementară în fiecare ţinut, Seminarul teologic de la Socola, cu predarea în limba românească, precum şi micile şcoli de pe lîngă unele mănăstiri sau biserici) erau puţine şi nu corespundeau cerinţelor pe care le înainta epoca. Înainte de toate aceste şcoli nu pregăteau specialişti necesari societăţii în curs de dezvoltare. În şcolile din Moldova lucrau mai mult învăţători veniţi din străinătate, ce nu erau cointeresaţi în dezvoltarea culturii naţionale şi, cu atît mai mult, în răspîndirea ştiinţei de carte în rîndurile maselor largi ale poporului.

Necesitatea reorganizării şcolilor existente şi înfiinţării de noi instituţii de învăţămînt în limba românească a fost simţită şi de o parte din reprezentanţii clasei dominante. Sub presiunea acestora la 15 noiembrie 1813, domnitorul Moldovei, Scarlat Calimachi aprobă propunerea lui Gh. Asachi de a deschide un „clas” de ingineri hotarnici pe lîngă Academia domnească. În anul 1804 prin stăruinţa mitropolitului Veniamin Costache este deschisă prima instituţie medie din Moldova cu predarea în limba română – Seminarul din Socola. În 1824-1825 mitropolitul Veniamin Costache întemeiază la mănăstirea Trei Ierarhi o şcoală începătoare (lancasteriană), condusă mai tîrziu (1826) de cunoscutul om de cultură Gh. Săulescu. La 28 martie 1828 Gh. Asachi obţine permisiunea de a deschide pe lîngă mănăstirea Trei Ierarhi, o şcoală normală şi un gimnaziu cu predarea în limba română. Către anul 1830 învăţămîntul în Moldova cuprindea şcoli începătoare, şcoli normale, gimnaziul şi seminarul teologic.

Unele probleme legate de dezvoltarea învăţămîntului au fost abordate în 1832 în Regulamentul organic, care prevedea: deschiderea a şase şcoli ţinutale, a colegiului şi a internatului pentru educarea copiilor şi orfanilor dregătorilor de stat şi institutului de educaţie pentru fete, luarea şcolilor sub controlul statului, caracterul public şi practic al învăţămîtului, predarea obiectelor de studiu în limba română etc.

Predarea în limba română crea condiţii favorabile ca în şcolile înfiinţate să înveţe şi tineri din păturile neprivilegiate. Însă faptul acesta cît şi atmosfera nouă ce se crease în şcoli, mai cu seamă în Academia Mihăileană, unde lucrau M.Kogîlniceanu, I.Ghica, T.Stamati etc., a provocat reacţia clasei dominante. Boierimea retrogradă în frunte cu domnitorul Mihail Sturza pe la mijlocul anilor ’40 ai sec.XIX întreprinde un şir de uneltiri împotriva noului sistem de învăţămînt. La 14 februarie 1847 printr-un proiect reacţionar Mihail Sturza desfiinţează Academia Mihăileană.

După evenimentele revoluţionare din 1848, sub presiunea forţelor progresiste, se elaborează un nou proiect de reorganizare a şcolilor, care a fost întărit de domnitorul Grigore Ghica la 1 ianuarie 1851.

După punerea în aplicare a proiectului şcolilor din 1851 a urmat deschiderea unui şir de noi şcoli săteşti. Pînă în 1859 în localităţile săteşti au fost înfiinţate aproximativ 25 de şcoli elementare. În anii 1853-1854 au fost înfiinţate noi şcoli pentru băieţi şi fete. În 1858 au fost deschise şcoli reale la Iaşi şi Galaţi, iar la Bîrlad un gimnaziu. Din 1856 începe să funcţioneze Academia din Iaşi cu toate cele 4 facultăţi: de filozofie, de medicină, juridică şi teologică, prevăzute de proiectul şcolilor din 1851. În 1857 în Principat erau 62 de şcoli publice şi particulare. Numărul elevilor din şcoli crescuse de la 2824—în 1855 la 3437—în 1856. Însă nivelul ştiinţific de predare rămîne acelaşi, acordîndu-se o atenţie deosebită ca şi mai înainte studierii religiei. Spre sfîrşitul anilor ’50 ai sec. XIX în Moldova se întemeiase un sistem de învăţămînt public cu şcoli de diferite trepte. În toate aceste prefaceri un rol central îi aparţine lui Gh. Asachi.