Psihopegogia jocului

Realizează și redactează un proiect/program de intervenție socioeducațională pentru preșcolari, școlari mici și mari prin joc, activități de loisir. (Comportamentul problemă - conflict cu educatorul/colegii/parinții).

Conflictul este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică: o componentă cognitivă (gândirea, percepția situației conflictuale), o componentă afectivă (emoțiile și sentimentele) și o componentă comportamentală (acțiunea, comunicarea). Putem considera conflict orice formă modificată, afectată, alterată, negativă a relațiilor social-umane.

Psihologul clinic T. Gordon afirmă că în mediul școlar pot exista două tipuri de conflicte: „conflicte de valori și conflicte de satisfacerea nevoilor personale”. Însă, conflictul copil-cadru didactic are la bază cauze multiple precum: nerezolvarea unor stări mai vechi, pe fondul cărora se acumulează noi tensiuni; supraîncărcarea cu sarcini nediferențiate, corelată cu evaluarea incorectă; evaluarea subiectivă a cunoștințelor și a comportamentului afectiv-atitudinal; acordarea unei importanțe sporite informativului și mai puțin formativului; nevalorificarea preocupărilor elevilor de studiu independent, de afirmare a creativității, de completare a cunoștințelor prin activități extrașcolare; reducerea diversificării metodelor activ-participative și de implicare efectivă a elevilor în activitatea de predare - învățare; folosirea abuzivă a muncii frontale care blochează afirmarea unor elevi; aplicarea insuficientă a variatelor forme și rețete de comunicare cu toți elevii; neacceptarea unor opinii opuse sau modificate exprimate de elevi; recurgerea la autoritate în rezolvarea unor probleme care se ivesc; pasivitatea sau amânarea rezolvării unor probleme; nestăpânirea unor nemulțumiri cauzate extern, dar prelungite în clasă; neadaptarea la evoluția dezvoltării elevilor, la particularitățile de vârstă; lacune în formarea deprinderilor de cunoaștere reciprocă, de muncă în grup, de cooperare, de acceptare reciprocă; neantrenarea elevilor în managementul activității - în organizare, în luarea deciziilor curente, în coordonare, în evaluare, în reglare; elevii nu cunosc consecințele neparticipării la activități; neutilizarea relațiilor de comunicare în afara lecțiilor, în cadrul activităților extrașcolare pentru comunicare, cunoaștere, stimulare, rezolvare de probleme; slaba comunicare cu părinții pentru cunoașterea evoluției elevilor și stabilirea unui parteneriat în soluționarea tensiunilor ivite; analize, aprecieri eronate, subiective ale comportamentului elevilor; stil permisiv sau, dimpotrivă, autocratic, rigid.

Pentru a evita apariția acestor tipuri de conflict, profesorul nu trebuie să-și utilizeze puterea în mod discreționar, cu scopul de a evidenția lipsa de putere a elevilor. Autoritatea profesorului trebuie să se manifeste constructiv prin crearea unui mediu propice învățării, prin menținerea ordinii și prin evidențierea a ceea ce este mai bun din elevi. În schimb, autoritarismul solicită implicit supunere oarbă și conformismul din partea elevilor. Deși pare eficient, autoritarismul rezolvă problemele doar pe termen scurt și doar superficial, întrucât conflictul cu elevii și ostilitatea acestora se vor menține. De aceea, trebuie gândită și realizată exercitarea autorității, dar fără a cădea în autoritarism. Pentru aceasta profesorul trebuie să: stabilească reguli de conduită cu ajutorul elevilor, să discute cu elevii importanța fiecărei reguli și să decidă împreună cu elevii consecințele pentru încălcarea regulilor. Orice rezolvare a conflictelor implică o mai bună comunicare cu elevii. Cu cât comunicarea este mai bună și mai completă, cu atât crearea unui climat de siguranță fizică și psihică va fi mai probabilă, iar conflictele vor fi mai ușor de rezolvat.