Visele

INTRODUCERE

Am ales subiectul viselor, deoarece, din punct de vedere neuropsihologic, acesta are o însemnătate aparte. Pe parcursul referatului, voi trata subiectul pe mai multe planuri, concentrându-mă însă asupra celui menționat mai sus. Visele sunt manifestări neuropsihoziologice normale ale oricărei persoane, în timpul somnului, acestea nefiind altceva decât o ,,deschidere interioară” către o lume neobișnuită, către o altă realitate, pe care totuși persoana o trăiește cu o mare intensitate emoțional-afectivă, în afara sferei perceptive.

DEFINIȚIE

Visul din timpul somnului este forma primară de manifestare a imaginației. Visul este o modalitate de manifestare a sistemului nervos de la o anumită treaptă de dezvoltare și complexitate a acestuia. Acesta are un caracter linear, continuu și constituie o suită de scene care se succed, decurgând unele din altele. În alte situații, poate avea caracterul unei simultaneități, un polimorfism de scene care alternează sau dimpotriva succed concomitent, intricându-se una cu cealaltă.

TEORII NEUROPSIHOFIZIOLOGICE

S-a demonstrat, în mod experimental, pe animale cobai că privarea sistematică a acestora de vis, a condus la decesul lor. În experimentele realizate pe subiecții umani s-a demonstrat că privarea de vis declanșează tulburări neuropsihice ample și refuzul subiecților de a mai participa la experiment. Faptul că visul se înscrie în dinamica activității nervoase superioare ca un process vital relevant și de experimentele care au demonstrat existența unui remarcabil ceas intern care măsoară perioadele de vis, astfel încât o persoană privată de vise în noaptea anterioară va visa în a doua noapte în plus, exact în acea perioadă a privării de vis.

Cercetările realizate de savanți precum Aserinski, Kleitman, Dement, Popoviciu au demonstrat mecanismele neurofiziologice ale visului și mai ales rolul său în sanogeneza activității nervoase superioare. Cercetările moderne în domeniul neuroștiințelor au reliefat cu mai multă precizie perioadele de vis, modul în care sunt activate variate zone ale cortexului în timpul și rolul neurotransmițărilor în fazele de vis.

Din punct de vedere neuropsihologic, somnul este împărțit în două perioade care se desfășoară alternativ: somnul profund, fără mișcări ocular rapide (NREM- nonrapid eye movement) și somnul cu vise (REM- rapid eye movement). S-a constatat că în timpul somnului cu vise au loc mișcări ocular rapide care sugerează mișcările globilor oculari în urmărirea unor scene visate. Perioadele de vis sunt recunoscute nu numai printr-un pattern bioelectric ci și prin mișcările globilor ocular. Astfel se pot identifica cu precizie aceste perioade care sunt în număr de patru până la cinci pe parcursul întregii nopți, la interval de aproximativ 90 de minute și durează circa 10-15 minute. Privarea de vise se realizează prin trezirea subiectului în momentul în care apar ritmurile rapide pe electroencefalograf precum, și mișcările globilor ocular. Prima perioadă de vis se instalează la circa 90 de minute după adormire, persoana asistând într-o manieră pasivă la derularea visului fără să poată interveni. Este captiv în vis și îl trăiește ca pe o desfășurare de scene percepute foarte viu, plenar și foarte puternic încărcate afectiv. Trăirile afective sunt de o intensitate remarcabilă datorită absenței oricărei cenzuri.

Visul ne apare, așadar, ca o perioadă de activism remarcabil al cortexului în condițiile în care toate celelalte funcții sunt inhibate. Sugestiv este faptul că imediat după adormire intervine un mecanism reflex care blochează din punct de vedere motor corpul de la gât în jos. Astfel suntem protejați de participarea motorie la vise, ceea ce ne protejează de manifestări motorii total necontrolate. Așa se explică de ce în timpul coșmarelor trăim senzația dramatică a neputinței de a fugi, de a scăpa de pericolul din vis. Somnambulismul este expresia unor tulburări de maturizare neurologică ce se manifestă în perioada copilăriei. În acest caz este afectat sistemul de blocare neuromotorie și copilul desfășoară manifestări ambulatorii nocturne în perioadele de vis, însoțite și de verbalizare. În mod obișnuit aceste tulburări dispar o dată cu maturizarea neuronală sau prin tratament și intervenție neurologică.

Descoperirea corelației strânse dintre somnul REM și visele vizuale la om a dus la schimbarea multor noțiuni cu privire la vise. Anterior se credea că visele sunt rare, dar studiile de fiziologie modernă au arătat că fiecare individ visează în cicluri regulate de mai multe ori în fiecare noapte. Rațiunea conform căreia visele erau considerate rare, are în vedere faptul că ele nu erau bine evocate (Hobson, 1988). Probabilitatea reamintirii unui vis scade la zero în timpul episoadelor cu unde lente, care au loc la 8 minute după somnul REM. Ca rezultat noi ne reamintim numai visele de dimineață, care sunt cu cel mai vechi și cel mai emoțional conținut psihologic (Kelly, 1991). În timpul unei singure nopți de somn, intensitatea fiziologica a succesiunii perioadelor REM se accentuează, fapt măsurabil prin frecvența evenimentelor fizice (vârfuri PGO, mișcări oculare rapide, prin contracția mușchilor urechii medii, prin neregularitățile cardiorespiratorii și prin spasmele musculare).

Visele sunt în primul rând vizuale, legate de experiența perceptivă din starea de veghe. Spre exemplu, cei cu orbire congenitală au vise auditive, iar ce ce-și pierd gradat vederea pierd și abilitatea viselor vizuale.

Visele înspăimântătoare apar în perioadele REM normale ale persoanelor de toate vârstele. Aceste vise înfricoșătoare care conțin imagerii complexe, nu se asociază cu deprimarea respirației și includ vârfuri pontogeniculo-occipitale, ce nu au putut fi măsurate direct la om. Deoarece somnul REM este mai extensiv și mai intens decât somnul continuu, din punct de vedere fiziologic, majoritatea viselor REM terifiante apar în primele ore ale dimineții. Adesea, aceste episoade REM înfricoșătoare se referă la coșmaruri.