Catehezele Maritale ale Sfântului Ioan Gură de Aur

CATEHEZELE MARITALE ALE SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR:

La cuvintele apostoleşti:

„Din pricina desfrâului

fiecare să-şi aibă nevasta lui”

Şi astăzi vreau să vă conduc la izvorul cel dulce, din care niciodată nu lipseşte dulceaţa. Căci aşa este felul vorbelor lui Pavel. Şi toţi câţi îşi umplu inimile din izvorul acesta vor grăi prin Duhul Sfânt. Şi mai dulce decât toată mierea este desfătarea dumnezeieştilor cuvinte. Şi acest lucru îl limpezeşte proorocul, când zice: „Cât de dulci sunt gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea” (Psalmul 118, 103). Şi nu numai decât mierea este mai dulce desfătarea dumnezeieştilor cuvinte, ci şi mai scumpă decât aurul şi decât orice piatră preţioasă şi mai curată decât tot argintul. „Cuvintele Domnului – zice – sunt cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori” (Psalmul 11, 6). De aceea şi înţeleptul a zis: „Nu este bine să mănânci multă miere, dar e de trebuinţă să preţuieşti cuvintele slăvite” (Pilde 25, 27). Căci din aceea se naşte adesea şi boală pe care nu o aveam înainte, dar din acestea putem şi slăbiciunea pe care o avem să o tămăduim. Iar mierea îşi pierde dulceaţa prin digestie, dar dumnezeieştile cuvinte când sunt digerate, atunci şi sunt mai dulci şi mai folositoare, şi celor care le au şi la mulţi alţii. Şi cel ce se împărtăşeşte din belşug din bucatele de la masă, vomitând din această pricină, se face neplăcut tovarăşului său. Dar cel ce dă afară din învăţătura duhovnicească multă bună mireasmă dăruie celui de lângă sine. Şi David, bucurându-se necontenit de un asemenea ospăţ, a zis: „Revărsat-a inima mea cuvânt bun” (Psalmul 44, 1). Căci se poate revărsa şi cuvânt rău. Şi după cum în cazul mâncării voma dată afară dă seama de felul bucatelor înfulecate, aşa-i şi cu puterea cuvintelor: mulţi dintre oameni, cu ce fel de cuvinte se hrănesc, de acelaşi fel şi dau afară. Dacă mergi la teatru şi asculţi cântece desfrânate, întru totul astfel de cuvinte vei grăi către aproapele. Dacă vii la Biserică şi te vei împărtăşi de auziri duhovniceşti, asemenea îţi vor fi şi graiurile. De aceea şi proorocul a zis „revărsat-a inima mea cuvânt bun”, arătându-ne hrana mesei de care pururea s-a împărtăşit. Acestuia i-a crezut şi Pavel, şi îndemnând, zice: „Tot cuvântul stricat să nu iasă din gura voastră, ci dacă este vreunul bun” (Efeseni 5, 29). Care este cuvântul stricat? Dacă înveţi care este cel bun, atunci vei cunoaşte şi pe cel stricat. Căci spre a-1 deosebi de cel bun 1-a aşezat pe acesta. Iar care este cel bun nu te ruga să afli de la mine.

Căci Pavel însuşi ne tâlcuieşte felul lui. Fiindcă după ce zice „dacă este vreunul bun”, adaugă „spre zidirea Bisericii”, arătând că acel cuvânt este bun care zideşte pe aproapele. Aşadar, după cum cuvântul ce zideşte este bun, aşa şi cel ce distruge este stricat şi rău. Acum, dar, şi tu, iubite, dacă ai ceva de acest fel să spui, care poate să facă mai bun pe cel ce ascultă, nu opri cuvântul la vremea potrivită. Dar dacă nu ai decât vorbe rele şi stricate, taci, ca să nu fii osândit pentru aproapele.

Căci acest cuvânt este stricat, neziditor pentru cel ce ascultă, şi nimicitor. Dacă cuvântul se îngrijeşte de virtute, adesea se ridică împotriva lâncezelii şi lipsei de minte, iar dacă nu se îngrijeşte de ea, mai delăsător îl face pe ascultător. Dacă îţi vine să zici oarecare cuvânt de ruşine care [stârneşte] râsete, taci. Căci şi acest cuvânt este stricat, pornind spre desfrânare şi pe cel ce grăieşte şi pe cel ce ascultă, aprinzând poftele rele ale amândurora. După cum lemnele se fac focului materie şi hrană, aşa sunt şi vorbele pentru sfătuirile rele . De aceea nu trebuie deloc să grăim toate câte le avem în minte, ci să ne sărguim şi să scoatem din minte poftele rele şi tot gândul ruşinat. Şi dacă vreodată, uitând, primim gânduri murdare, nu cumva să le dăm afară prin limbă, ci să le înăbuşim prin tăcere. Căci şi sălbăticiunile şi şerpii, căzând în cursă, dacă află vreo cale de scăpare, când ies de acolo se fac mai sălbatici. Iar dacă rămân jos, fiind necontenit închişi din toate părţile, uşor se pot ucide şi pieri. Aşa e şi cu gândurile rele: dacă află vreo ieşire prin gura şi cuvintele noastre, aprind iar flacăra dinlăuntru. Dar dacă le ţărmurim cu tăcerea se fac mai neputincioase, şi, siluite ca de foamete prin tăcere, degrab pier din minte. Iar când pofteşti oarecare dorire neruşinată, nu grăi cuvântul de ruşine şi se va stinge şi pofta. Dacă nu ai mintea curată, măcar ţine-ţi gura curată şi nu-ţi dezgoli în afară tulburarea, ca să nu vatămi şi pe altul şi pe tine. Căci multă pată aduce nu numai celor ce grăiesc, ci şi celor ce ascultă de la alţii cuvinte de ruşine. De aceea vă îndemn şi vă sfătuiesc nu numai să nu vorbiţi unele ca acestea, ci să vă ţineţi de-o parte şi de auzirea celor grăite de alţii şi să fiţi pironiţi pururea de legea dumnezeiască. Căci pe unul ca acesta şi proorocul îl fericeşte, când zice: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul ciumaţilor nu a şezut, ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” (Psalm l, 1-2).

Prin această omilie, Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbeşte înaintea celor ce se pregătesc pentru căsătorie. Din această învăţătură, fiecare creştin, trebuie să înţeleagă, cât este de mare “căsătoria”, şi să o cinstească cu atare. Aşadar, nu trebuie să necinstim căsătoria prin desfrânare sau înşelare, ci trebuie să fim precum Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: “bărbatul este capul femeii, aşa cum Hristos este capul Bisericii Sale”. De aceea, trebuie să trăim o viaţă cuvenită cu femeia, cinstindu-o totodată, pentru ca să putem dobândi cuvintele proorocului: “Fericit bărbatul ca n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat... ci în legea Domnului este voia şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.