Discutați relația dintre Revelația generală și Sfânta Scriptură

Omul a fost creat de Dumnezeu cu o capacitate unică de a cunoaște, de a discerne, de a alege, de a avea anumite libertăți, toate acestea cu scopul de a-L glorifica pe El. Lui i-a fost încredințată chiar stăpânirea pământului și i-a fost dat un ajutor potrivit. Lui i-a fost dată cunoașterea de Dumnezeu, până acolo încât Dumnezeu se descoperea lui în mod vizibil, în acea splendidă grădină a Edenului (Geneza 2:15). Însă cea mai mare daună pe care a făcut-o omul, a fost supunerea lui față de sfaturile diavolului, urmând tragicul colaps al păcatului, cu consecința răspândirii sale asupra întregii umanități. Adam a ales o altă cunoștință, a binelui și a răului, făcând ca, astfel urmașii lui să piardă cealaltă cunoștință care o transcendea cu mult, a Dumnezeului manifestat înaintea ochilor lor. Păcatul, prin urmare, după cum spunea teologul renumit Jean Calvin, a adus depravarea totală a omului și astfel s-a pierdut legătura părtășiei și cunoașterii de Dumnezeu. În marea Lui milă, Domnul Dumnezeu, chiar de la întemeierea lumii a hotărât ca reabilitarea omului din păcat, să se facă prin răscumpărarea în Isus Hristos, Fiul Său iubit. Pentru ca omul să ajungă la această răscumpărare sau mântuire, Dumnezeu a făcut primul pas și anume: a se revela. “Cunoașterea de Dumnezeu se poate dobândi numai prin descoperirea de Sine a lui Dumnezeu ” Dumnezeu începe a se descoperi omului în primul rând printr-o revelație generală, aceasta nefiind în scopul mântuirii omului, iar apoi printr-o revelație specială prin care se are în vedere binele suprem al omului, mai exact iertarea de păcat și automat reabilitarea lui.

1. Revelația generală

Revelația generală a lui Dumnezeu, este manifestarea de Sine a lui Dumnezeu către toți oamenii și care de regulă se produce în trei feluri: în natură, în istorie și în ființa lăuntrică a omului. Aceste lucruri se află în Sfânta Scriptură și sunt dovedite în experiența umană, ca fiind adevărate.

Înainte de a se vedea cum se revelează Dumnezeu omului printr-un mod general, trebuie remarcat faptul că se va apela la Scripturi și este înțeles de la bun început, că Biblia este demnă de încredere și inerantă Toată Scriptura este demnă de crezare, în toate învățăturile ei și astfel fiind spus, se poate apela la ea cu nădejdea că se va înțelege și mai bine felul în care se revelează Dumnezeu.

1.1 În natură

În psalmul 19 se spune clar, din primul verset, că există un martor măreț pentru ca omul să-și dea seama de existența lui Dumnezeu: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui”. Cu o simplă privire ridicată spre întinderea cerului, omul poate fi convins de o lucrare pe care trebuie s-o fi făcut altcineva decât omul. Pe acest cer, omul mai poate vedea soarele, luna, stelele, care sunt alți martori ce „spun slava lui Dumnezeu”. Omul necredincios ar putea vedea măreția lor și ar putea admite că tot din acea direcție vin și binecuvântări, precum lumina, ploaia, zăpada, lucruri pentru care el nu contribuie cu absolut nimic, acestea fiind pentru el un dar pentru care poate spune doar “mulțumesc”.

În epistola apostolului Pavel către romani, capitolul 1, versetul 20, se spune că însușirile, puterea și dumnezeirea Lui se pot vedea lămurit de către orice om cu rațiune, atunci când acesta se uită cu băgare de seamă la lucrurile făcute de El. Natura este creația lui Dumnezeu și aceasta a fost lăsată pentru a ne bucura, a ne înveseli, a ne minuna, a ne ajuta pentru supraviețuira noastră. Nu este nevoie să se alerge departe pentru a fi convinși de existența lui Dumnezeu, nu e necesar a se urca un Everest, să se ajungă la Machu Picchu în Peru sau în Parcul National Redwood din California, ci de cele mai multe ori, e necesar doar să se deschidă fereastra și să se observe păsărelele și copacii, râurile, verdele naturii care exprimă viață, cerul maiestuos, atâtea soiuri de animale cu complexitatea lor. Toți oamenii s-au uitat cu băgare de seamă și au avut cel puțin un moment în care au simțit realitatea versetului: “Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu ” (Psalmul 46:10).

1.2 În istorie

O altă manifestare a lui Dumnezeu, se află în cadrul istoriei. Aceasta este mai puțin impresionantă decât prima, dar accesând-o, oamenii pot fi convinși de multe evenimente din trecut, care mărturisesc și ele, că Dumnezeu a fost acolo, manifestându-se prin diverse feluri. Există spre exemplu, poporul evreu care, deși rămăsese fără patrie, pentru secole la rând, a fost împrăștiat în toată lumea, privit cu dispreț de celelalte popoare, mulți dorind exterminarea lui, în decursul celui de-al 2-lea război mondial, totuși a reușit să-și păstreze identitatea și să supraviețuiască de-a lungul timpului și nu numai atât, dar acest popor a luat din nou ființă ca prin minune. La o căutare simplă chiar și pe Wikipedia, se poate observa, că acest stat a fost înființat în anul 1948, deodată! Și chiar mai mult, statul a înflorit destul de repede în domenii de știință, tehnologie și comunicații. Acesta poate fi un exemplu al revelării lui Dumnezeu, prin faptul, că a făcut posibil ca poporul evreu să mai existe încă. Scriptura este martoră și ea, spunându-ne și de ce a făcut posibil Dumnezeu acest lucru:“ dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.”(Romani 11:28). Omul, în starea de început a credinței în Dumnezeu, se poate documenta și aprofunda nu numai legat de acest exemplu, ci în general în istorie, Dumnezeu nu S-a lăsat fără dovezi ale intervențiilor Sale, care au uimit pe cei ce nu credeau în existența Lui. Nu rămâne decât să se aprobe ceea ce Duhul spunea prin gura lui Iov: „Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?” (Iov 12:9)