Ideologia Talibană în Problema Securității Personale

Introducere

Securitatea personală defineşte protejarea oamenilor de violenţa fizică, cauzată fie de statul al cărui cetăţean este victima, fie de alte state, de indivizi violenţi, organizaţii non-guvernamentale. Pentru majoritatea persoanelor cea mai mare sursă de nelinişte (nesiguranţă) o reprezintă delictele, mai cu seamă delictele care sunt comise cu violenţă.

Astfel, o apreciere subiectivă referitor la ceea ce însemnă violenţă şi ceea ce înseamnă corecţie cred ca se situează la aceeaşi poziţie pe o scală a comportamentului uman. Fiinţa umană, oriunde ar locui şi orice tip de educaţie ar avea, reacţionează la fel la stimulii care generează frică. Într-adevăr, un grad sporit de educaţie duce la depăşirea fricii de „întuneric” sau a fricii de „propria umbră”, însă codul genetic are elemente comune care ne fac să ne comportăm aproape identic în situaţii care coincid. Este vorba de împrejurări care solicită simţurile de bază şi declanşează instinctele primare. Aşadar, este simplu de înţeles de ce drepturile omului acoperă fiecare persoană indiferent de zona (statul) în care locuieşte. Consider justificările liderilor politici sau religioşi, care sunt acuzaţi de încălcarea drepturilor omului, drept simpliste şi raportate, sau deturnate, întotdeauna spre modelul multiculturalist. De fapt, este o speculă a esenţei multiculturalismului: oricând se cer explicaţii sau se solicită explicit încetarea unor activităţi care vătămează dezvoltarea umană, opresorii se justifică după modelul scenetei lui I.L. Caragiale : „Castravetele”, în care un elev slab răspunde la toate întrebările profesorului, oricare ar fi acestea, cu câteva date precise despre castravete, singura lecţie pe care o cunoaşte. Într-adevăr, pentru divertisment, ideea este una ilară, poate şi pentru că este preluată din viaţa cotidiană. Regretabil este că exemplul poate fi asociat tot mai des cu pierderile de vieţi omeneşti cauzate de încălcarea drepturilor omului.

Mai jos mă voi referi la viaţa din interiorul unor societăţi actuale care restricţionează mult mobilitatea cetăţenilor, drepturile fundamentale ale oricărei fiinţe umane, discuţia orientându-se mai mult spre genul feminin. Este vorba de persoanele care trăiesc sub regimuri islamice rigide. De regulă, pasivitatea răspunde situaţiei din zonele respective prin imposibilitatea de percepţie a unor valori total diferite de cele occidentale. Nu cred că există culturi care să poate îmbunătăţi într-atât fiinţa umană încât aceasta să perceapă supliciile ca pe momente regulate ale traiului pe Pământ. Nici măcar în Sparta antică nu s-a reuşit o imunizare totală a organismului la durere şi a fiinţei umane la violenţă. Cei de atunci considerau caznele din tinereţe drept elementele care constituite viitorului războinic, care va putea să depăşească mai uşor momente critice; înţelegeau perfect durerea şi umilinţa şi încercau să creeze un supersoldat prin ceea ce astăzi este considerată o tehnică modernă de terapie: expunerea pacientului la temerile sale cele mai mari pentru a-l elibera de acestea. Cei de acum, îşi expun semenii la umilinţă şi teroare fără a avea o finalitate pentru că persoanele respective nu lucrează nicăieri (nu există o perfecţionare a acestora într-un anumit domeniu, o depăşire a unor bariere fizice sau psihice), iar spaţiul locativ unde îşi petrec toată viaţa nu ar trebui să fie însemnat cu ameninţări. Acest tip de guvernare nu se poate asocia cu nimic precedent şi ar fi de dorit să nu poată fi asociat nici cu un model viitor. Aceasta pentru că în societatea respectivă nu există viitor, deoarece toate ideile şi curiozităţile care duc la dezvoltarea omenirii sunt înăbuşite de ideologie, prin indivizi care cred că scopul vieţii este citirea şi reproducerea delirantă a unui text. Dacă despre torturile la care erau supuşi copiii spartani am putea spune că erau de fapt durerile facerii unui războinic model, despre societatea de astăzi în cauză, nu se poate găsi o justificare, un scop al acestora. Este vorba poate de un model de martirizare la care au fost supuşi creştinii de către păgâni. Nici această apropiere de termeni nu este întocmai potrivită pentru că persecuţia creştinilor s-a realizat de către cei necredincioşi. În zonele stăpânite de talibani, se practică persecuţia şi uciderea credincioşilor de către credincioşi

În continuare, voi arăta care sunt provocările cotidiene care apar într-un astfel de regim precum şi câteva soluţii care pot fi încercate. Există opinii potrivit cărora nu trebuie întreprins nimic pentru a modifica ceva deoarece diferenţele de valori sunt enorme, iar cei care încearcă o schimbare pot fi cei care greşesc de fapt şi tulbură o ordine perfectă, dar care pentru noi este încă nepătrunsă. Cred totuşi că dreptul la viaţă şi mişcare poate fi perceput şi ca regulă nescrisă. O comparaţie rudimentară ar fi aceea cu grădina zoologică Oricât de colorată ar fi, de cât de multă apă sau hrană ar avea, o cuşcă este un spaţiu corecţional ce are ca mijloace de corijare tocmai atingerea unor coarde sensibile care sunt aceleaşi pentru fiecare. Nu pot fi multe argumente ce ţin de valori care să sprijine închiderea femeilor şi copiilor în casă şi defăimarea acestora. O casă devine o închisoare, dar la închisoare sunt condamnate persoanele care comit infracţiuni. În regimurile totalitare religioase, victimele sunt trimise de opresori la închisoare.

Voi aduce referiri şi la Coran şi la ideologia talibană în cele ce urmează pentru a constata fiecare dacă pot fi îndreptăţite astfel de practici. De asemenea, câteva idei care să poată face domeniul securităţii personale înţeles şi de această cultură. Este vorba de idei, soluţiile urmând a fi mult mai elaborate şi construite pe seama unor idei, nu neapărat acestea.

Ideologia talibană

Mişcarea talibană este o mişcare politică sunită care a guvernat Afganistanul din 1996 până în 2001, când au fost înlăturaţi de la guvernare în timpul operaţiunii „Enduring Freedom”. Din 2004, mişcarea s-a regrupat şi susţine un război de gherilă împotriva trupelor SUA şi a guvernului actual al Afganistanului; în prezent controlează 11 din cele 34 de regiuni afgane.[ ] Gruparea este condusă de mulahul Muhammad Omar care este încă de negăsit.

Deşi s-a aflat la putere pentru cinci ani, regimul taliban, care s-a autointitulat „Emiratul Islamic al Afganistanului” nu a obţinut recunoaşterea diplomatică decât din partea a trei state: Pakistan, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.[ ] Talibanii deţin astăzi în zona de sud a Afganistanului cincisprezece tribunale care aplică Sharia în judecarea cazurilor civile, colectând şi impozitele pentru fermierii din zonă. Talibanii au implementat ”cea mai strictă interpretare a Shariei din întreaga lume islamică”.[ ]