Legătura dintre Om și Divinitate în Concepția lui Aristotel

1. Date biografice:

Gândirea lui Aristotel ca şi cea a lui Platon face încă parte integrantă, cu adevărat vitală, din cultura occidentală. Aristotel i-a fost elev lui Platon, însă nu un discipol lipsit de simţul critic. El a preluat ansamblul cunoştinţelor obiective pentru domeniul său de studiu şi a încercat o delimitare şi o expunere sistematică a tuturor ştiinţelor. A expus ştiinţa despre Fiinţa care, stătea la baza tuturor disciplinelor ştiinţifice, având un caracter primordial. A scris pe larg despre logică, fizică, ştiinţele naturale, psihologie, politica şi arte.

Aristotel s-a născut la Stagira în nordul Greciei. A fost prezent la Academia lui Platon, unde a rămas până la moartea acestuia, în anul 347 î.e.n. După aceea a plecat în Asia Mică şi a lucrat cu un grup de învăţaţi la diverse teme de filozofie şi de biologie; aici îşi petrece 5 ani din viaţa sa. Mai apoi merge pe insula Lesbos timp de 2 ani. În anul 342 i.e.n. este invitat să revină în Macedonia că dascăl al băieţelului care avea să devină Împăratul Alexandru cel Mare.

În anul 355 se întoarce la Atena, unde a întemeiat propria sa scoala – Lyceum – în care a predat vreme de 15 ani. În anul 323, când a murit Alexandru cel Mare, la Atena predominau sentimentele ostile Macedoniei şi din pricina legăturilor cu această ţară, Aristotel a devenit tinta discordiei; el este acuzat de impietate, însă, amintindu-şi soarta lui Socrate, părăseşte Atena şi se duce la Chalkis pentru a-i împiedica pe atenieni să păcătuiască din nou împotriva filozofiei. Aristotel a murit la vârsta de 62 de ani la Chalkis.

1.1 Divinitatea în concepţia lui Aristotel:

Conceptul aristotelic al divinităţii a fost deosebit de influent în dezvoltarea ulterioară a unei filozofii şi teologii creştine raţionale, corespunzând veneraţiei sale şi a tuturor grecilor pentru raţiune şi intelect. Aristotel susţine că totul este în mişcare şi că nu este cu putinţă să concepem, fie un început, fie un sfârşit, a mişcării; aşadar trebuie să existe un mişcător etern care produce mişcarea eternă, şi acest mişcător, în sine, trebuie să fie nemişcat întrucât, dacă ar fi altfel, nu ar mai fi niciodată căutat de oameni.

Dumnezeu, este definit în concepţia aristotelică, ca un Mişcător Imobil. El este de asemenea o Persoană, întrucât inteligentă este esenţa fiinţei unei persoane, dar gândul său este însuşi Gândul, iar el atinge fericirea supremă prin cunoaşterea perfectă a tuturor lucrurilor. Dumnezeul lui Aristotel nu produce pe nici o cale fizică mişcarea tuturor lucrurilor, ci în virtutea faptului că este Cauza Finală a universului, binele suprem către care se mişca totul

1. 2 Antropologia în concepţia lui Aristotel:

Pentru Aristotel, omul nu este o pluralitate că în doctrina platoniciană, unde corpul prezintă mormântul sufletului, ci o unitate psihosomatică, o totalitate unde sufletul se dovedeşte a fi un principiu de organizare şi o formă a fiinţei vii. Cu toate acestea, o definiţie unică a sufletului uman nu ar putea explica varietatea viului. Pentru Aristotel, sufletul ( psyhe ) este forţa care animă trupul. Această forţa este cauza formală a trupului şi primordială realitate în act a unui corp natural care posedă viaţa ca potenta.

După Aristotel, fiinţele vii posedă un suflet; sufletul vegetativ sau sufletul plantelor, sufletul senzitiv sau sufletul animalelor şi în sfârşit, un suflet dotat cu raţiune la om. Sufletul are deci o triplă funcţie: vegetativa, senzitiva şi intelectuală – aşa cum ne spune Aristotel în tratatul său Despre suflet.