Misterele Mithraice

Legenda zeului Mithra

Dintre toate cultele de mistere si orientale, cel mai raspandit a fost cultul lui Mithra. El poate fii intalnit pe un teritoriu ce se intinde din Persia si pana in Britania. Mitologia mithraismului se regaseste in zoroastrismul tarziu si are in central ei figura zeului indo-persan mithra, caruia magii i-au dat atributele zeului salar babilonian Şamaş.

Mithra inseamna adevar, credincioşie si legămant. În mitologia indo-persana, Mithra a fost tot o zeitate solara, insa el nu va fi recunoscut in cusrul reformei monoteiste facute de Zoroastru. În mitologia persană, Mithras este zeul luminii, numele lui însemnând "Soarele nebiruit". Este conducătorul grupului de zei Yazatas cunoscut sub titlul "Deus sol invictus".

Despre Mithra s-a spus ca era ochiul lui Ahura Mazda si ca era stapanul lumii. Treptat el ajunge sa devina zeitate suprema, inlocuind toate celelalte zeitati. Angajat in lupta dintre bine si rau el este mereu invingator. Pentru a-si asigura victoria, Mithra sacrifica marele taur, arhetipul regnului animal. Prin acest sacrificiu, intreaga natura devine fertila. Acest zeu s-a născut după unele legende dintr-o piatră sau dintr-o peşteră în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ţinut au venit să i se închine. El s-a luptat cu soarele şi a capturat taurul divin, din al cărui sânge au apărut toate plantele şi animalele folositoare omului.

Mithraismul isi are radacinile adinc infipte in religia veche a Persiei, fiind grefat pe vechea conceptie dualista iraniana a eternei rivalitati intre bine si rau si purtand amprenta severitatii morale persane. Rolul lui Mithra in aceasta lupta perpetua e acela de yazata, adica - in cazul de fata - aliatul fortelor binelui, socotit fiind razbunatorul nedreptatii si a tot ceea ce este in opozitie cu ordinea imprimata universului. Nimic nu se intampla in lume fara ca el sa stie, avand 10.000 de ochi si 10.000 de urechi. Mithra, cu rolul sau de mediator, reprezinta extinderea zeului luminii in lume. Insusi numele lui, cu radacina mi (a se schimba) in vechiul idiom al Indiei, insemna prietenos (prieten), iar in cel al Persiei, contract. Prin aceasta, el e "garantul bunelor raporturi intre oameni, asigurand echilibrul fortelor cosmice si prosperitate generala". Al zecilea imn (yasht) din Avesta, pe care credinciosii il foloseau cel mai adesea in rugaciunile lor, reda, intr-un imod cat se poate de fidel, atributele zeului.

Cultul

O trasatura specifica a riturilor mithraice este aceea a uciderii ritual a unui taur -taurobolium-, prin care se repeat la nivel ritual actul primordial savarsit de Mithra. Initiatul era botezat cu sangele taurului, participand astfel la proprietatile datatoare de viata ale acestuia. De observat ca acest ritual se aseamana cu cel al zeitei Cybele, zeita Mama din Asia Mica, al carei cult a fost adus la Roma in sec. al III-lea i.Hr.

In cadrul ritualului mithraic, cei initiati participau la o masa cu paine si vin, comemorand credinta ca la moartea sa taurul a produs graul si vita de vie din coasta sa, ca symbol al rodurilor naturii. Se credea ca acest sacrament dadea celor initiate putere, nemurire si tarie in lupta impotriva fortelor raului . totodata el reflecta banchetul divin al lui Mithra dup ace a ucis taurul primordial.

Cat priveste initierea , erau stabilite anumite grade care corespundeau cu nivelul de nemurire atins de cel initiat. Aceasta credinta intarea si stimuli pe cei care imbratisau credinta in Mithra.

Misterele acestui zeu se celebrau in temple speciale numite „mithraea, constituite in momente favorabile si imitand pesterile. Initierea comporta sapte trepte, fiecare tutelata de una din cele sapte planete:

Korax (corb) - Mercur

Nymphus - Venus

Miles(soldat0- Marte

Leo(leu) - jupiter

Perses persan)- luna

Heliodromus - Soare

Pater - saturn

Mithraismul a fost o religie deschisa doar barbatilor, de aceea nici nu poate fi considerata o religie universala. Mithra, soarele neinvins si de necucerit , simboliza succesul, curajul si increderea in sine a soldatului. Morala cultului mithraic recomanda controlul de sine si alte virtuti necesare soldatului. Probabil si acesta a fost motivul pentru care a avut o atractie atat de mare in randul soldatilor. Cultul lui Mithra s-a bucurat si de obladuirea imparatilor de la Roma care, incepand cu sec. al II-lea d. Hr. si-au dat titlul de „Invictus”.

Ca toate cultele de mistere, misterele mithraice nu s-au opus religiei oficiale. El avea o traditie politeista, care sublinia obligativitatea adorarii lui Mithra, prin care se putea ajunge la nemurire. Alte zeitati astral erau recunoscute.

Mitologia mithraismului se regaseste in zoroastrismul tarziu si are in central ei figura zeului indo-persan Mithra, caruia magii i-au dat atributele zeului solar babilonian Şamaş.

Mithraismul, religie de origine persana, a peregrinat prin Orientul Apropiat, intalnind in cele din urma spiritul specific al Greciei si al Romei. Si e usor de inteles ca, luand contact cu aceste civilizatii straine de tara sa de origine, cultul lui Mithra nu a putut sa ramana intact, suferind anumite influente specifice culturilor care l-au intampinat in drumul sau. Si astfel, in lucrarea de fata, vom face mai intai un scurt istoric al mithraismului, aducand apoi marturii despre existenta sa pe teritoriul dacic si prezentand caracterele specifice ale acestei religii, asa cum s-ar parea ca ne autorizeaza reliefurile descoperite in Dacia romana.

Mithra e zeul care a polarizat in jurul sau, timp de circa 2.000 de ani, atentia a nenumarati oameni de diverse natiuni, care credeau in eficacitatea prescriptiilor acestei religii. Primele semnalari ale numelui lui Mithra ne sunt transmise de niste tablete gasite la Boghazkoy, capitala vechilor hititi, in nordul platoului anatolian. Aceste tablete, datand din secolul al XV-lea i.d.Hr. si descoperite in 1907, consemneaza un acord incheiat intre hititi si vecinii lor, imitannii, enumerand la sfarsit o serie de divinitati care vor veghea la executarea acordului, printre care figureaza "Mithras si Varuna". Cultul lui Mithra are insa urme inca de la originile indepartate ale indo-iranienilor, divinitatea respectiva apartinand zeitatilor arhaice adorate de catre acestia inainte de separarea lor in popoare diferite. Dovada adorarii in comun a lui Mithra de catre indo-iranieni este faptul ca atat in Veda, cartile sacre ale indienilor, cat si in Avesta, cartea sfanta a persilor, acest zeu isi are locul sau, fie aproape de Varuna, fie, respectiv, aproape de Ahura-Mazda (Onmuzd). Totusi, potrivit interpretarilor mai recente, Mithra nu apare cu acelasi caracter in cele doua religii.