Origen - învățături de credință desprinse din lucrările sale

A scrie despre Origen este dificil. Aparent dificultatea provine astăzi din caracterul bibliografiei moderne origeniene. La o privire aplicată, dificultatea s-ar afla în modul în care Origen ni se dezvăluie astăzi: lacunar, viciat de translaţia lingvistică, ce a însemnat şi mutaţie culturală inaccesibilă în lipsa unei traduceri complete a operelor lui în vreuna din limbile moderne .

Pentru a înţelege mai bine scrierile lui Origen e bine să-l privim mai întâi în cadrul vieţii bisericeşti în care s-a manifestat. Foarte puţine se cunosc despre istoria primară a Bisericii alexandrine în care a activat Origen, şi mai important, natura dialogică a culturii alexandrine pare a se opri la porţile Bisericii: nu avem până la Origen nici o dovadă a relaţiei dintre mediul cultural şi Biserică, dintre elita culturală şi cea eclesiastică. O dată cu Origen însă situaţia se schimbă.

Opera lui Origen nu poate fi inţeleasă dacă nu se iau în considerare cultul creştin şi comunitatea creştină din timpul în care a activat. Datorita informaţiilor oferite de Porfir, un neoplatonic al veacului al III-lea, avem o clară poziţionare a lui Origen în tradiţia filosofică a vremii, platonică, mai exact neoplatonică. Origen face parte din prima generaţie de neoplatonici, doctrina sa reprezentând, după cum vom vedea, o elenizare, o platonizare a creştinismului.

Chiar dacă unele din tezele sale sunt greşite, Origen a vrut sa fie, mai întâi de toate, legat de Biserică şi de credinţa ei dreaptă: “Numai acela poate fi socotit drept, care nu se depărtează nici într-un fel de tradiţia bisericească şi apostolică”, zice el în prefaţa cărtii Peri Arhon (Πέρί άρχων) .

Opera lui Origen a fost considerabilă. El avea o putere de muncă excepţională. Biograful său Eusebiu îl numeşte “Adamantios”, adică omul de oţel, iar Ieronim, comparându-l cu cei mai mari poligrafi ai antichităţii greco-latine ( latinul M. Terentius Varro şi grecul Didim) constată că Origen îi depăşeşte pe amândoi. Trecând peste toate cifrele controversate Origen a dat creştinismului o imensă producţie teologică.

In tratatul său Despre Rugăciune , Origen exprimă foarte clar relaţia cu Biserica , zicând că: “ adevăratul loc de rugăciune obştească este acela unde se adună toţi credincioşii în chip concret, dar unde şi puterile cereşti sunt de faţă, însoţind pe Mântuitorul Insuşi într-o adunare atât a viilor cât şi a morţilor”.

Origen vorbeşte adesea despre Biserică ca locaş de cult, cu orânduirile şi tradiţiile ei. Ingenuncherea în timpul rugăciunii, orientarea locaşului de cult spre răsărit sau ridicarea mâinilor slujitorilor pentru invocarea Duhului Sfânt sunt descrise în acelaşi tratat Despre rugăciune.

Origen e un martor nepreţuit al existenţei din vechime a organizaţiei bisericeşti, a tradiţiilor creştine. Conform teoriilor sale, Biserica e şi trup tainic, nevăzut, dar e şi comunitate văzută, locală şi universală, în care se propovăduieşte cuvântul Adevărului, cuvântul lui Dumnezeu, se săvârşesc Sfintele Taine, se reglementează viaţa morală a credincioşilor. Desigur, cu înclinaţia lui spre simbolism, spre figurat, Origen doreşte să înalţe sufletele auditorilor săi mereu spre altarul cel mai presus de ceruri, spre bunurile lumii viitoare, căci toate cele văzute sunt umbră a celor viitoare.

Natural, teologul era bine intenţionat. El vrea ca Biserica să fie o comunitate a celor aleşi, a celor desăvârşiţi. In aceste condiţii teologia sacramentală a lui Origen rămane unul din cele mai controversate aspecte ale învăţăturii lui. E adevărat că, adept al unui creştinism interiorizat, Origen acordă mai puţină atenţie părţii văzute, dar prin aceasta nu vrea să afirme că o ignoră sau o neagă.

Intreaga sa teologie este străbătută de conştiinţa necesităţii de a pregătii şi cultiva pe om în tradiţia adevărată a Bisericii, iar nu a-l lăsa să cadă pradă iudaizanţilor, gnosticilor sau ereticilor.

Celebră este interpretarea “trecerii din lumea păcatului în lumea dreptăţii” , care se dobândeşte prin Taina Botezului, ridicând pe om din groapa păcatului, cum reiese mai ales din scrierea Omilii la Exod.

Stimulat de creaţiile marilor editori alexandrini, ai autorilor clasici greci şi de nevoia presantă a speculaţiilor filosofice creştine de a avea un text sigur al Sfintei Scripturi, Origen întreprinde lucrarea gigantică a revizuirii textului Septuagintei, cu ajutorul textului original ebraic şi al traducerilor de circulaţie din aceea vreme: a lui Aquila, a lui Simah şi a lui Teodotian.

Făcând referire la Taina Sfintei Euharistii, se cunoaşte că pe motivul exprimării tipologice şi simbolice, teologia protestantă a căutat să vadă în Origen un “martor puternic” , pentru negarea prezenţei euharistice a Domnului Hristos. Dar Origen a cunoscut şi a afirmat în ansamblu acest adevăr ortodox.