Sfântul Antonie cel Mare, model de trăire monahală

I. Viața Sfântului Antonie cel Mare (251-356)

Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei este persoana providențială pentru biografia Sfântului Antonie. Într-o perioadă în care viața cuiva era scrisă doar dacă făcea parte din înalta societate, lucrarea Sfântului Atanasie Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie este ca un arc peste timp, făcându-ne să conștientizăm importanța vieții acestui cuvios în „secolul de aur” al Bisericii.

Cuviosul Părinte Antonie era la origine egiptean, născându-se în jurul anului 251, într-o familie cu o stare materială foarte bună. Din familie a învățat importanța creștinismului, primind o educație aleasă. Formarea sa intelectuală și spirituală se datora părinților lui, întrucât fiorul însingurării de lume și de păcatele ei se înfiripase de timpuriu în caracterul său și refuza să învețe în școlile păgâne ale vremii. Părinții lui se mută la cele veșnice pe când avea 18-20 de ani. Rămânând stâlpul familiei, trebuia să aibă grijă înainte de toate de sora sa mai mică.

Dar dorul de Dumnezeu și de rugăciune nu îl lăsa în lume și treptat a încercat să se nevoiască mai mult. Se hotărăște să vândă tot și să împartă banii săracilor, păstrând foarte puțini pentru sora lui, pe care într-un final o duce la o școală de fete, iar el începe să ducă în fața casei o viață ascetică, de aici retrăgându-se în împrejurimi. După un timp, pe când avea vreo 35 de ani, se nevoiește într-o cetate părăsită unde este ispitit și încercat din greu de diavoli. După aproape 20 de ani, pleacă cu greu de aici, la insistențele ucenicilor lui. În jurul anului 310 merge împreună cu alți ucenici în Alexandria unde slujeste fără teamă martirilor.

Anul 356 marchează trecerea la Domnul a Părintelui nostru Antonie, în vârstă de 105 ani . Presimțindu-și sfârșitul vieții, își vizitează voios pentru ultima oară ucenicii, împărțindu-și cele pământești. Așa s-a săvârșit una din cele mai frumoase flori ale pustiei.