Țara Vrancei - martor prin tradiție al prezenței Apostolului Andrei pe meleagurile dacilor

Persoană istorică și, totodată, mitologică, Apostolul Andrei a rămas în memoria poporului român, mai întâi, ca cel care a creștinat zona Scytiei Minor, iar apoi ca un continuator al vechi credințe a dacilor sau, mai bine zis, ca unul ce a racordat la creștinism religia acestora.

În zona de Curbură a Carpaților, amintirea Apostolului dăinuie prin tradițiile și superstițiile populare legate de ziua praznicului acestuia, 30 noiembrie. Trebuie să menționez de la început faptul că sărbătoarea Sfântului Andrei nu a fost trecută în sinaxarul românesc cu cruce roșie decât după anul 1995, până atunci fiind una din multele sărbători cotidiane, cărora oamenii nu le acordă mare importanță, în astfel de zile fiind permisă munca. Astfel, în viziunea populară, sfântul care nu e scris cu roșu în calendar, nu se ține. Cazul Sfântului Andrei era aparte, ziua de 30 noiembrie, zi ca oricare alta, se prăznuia ca una din marile sărbători, deși, precum am amintit, anterior anului 1995 nu era trecută cu cruce roșie în calendar. Această prăznuire tradițională, fără a mai bănui în prezent, are adânci rădăcini diacronice adânci, până în a doua jumătate a primului secol creștin, când se crede că a făcut misionarism Apostolul Andrei; mărturisind faptul că memoria populară avea cunoștință de un apostol Andrei care i-a tratat altfel pe strămoșii noștri, aducându-le ceva nou.

În zona fostului ținut Putna și în Țara Vrancei, mai ales, aceste tradiții încă se mai țin cu sfințenie în amintirea Apostolului. Bătrânii de pe valea Zăbalei, a Nărujei și a Putnei până în prezent transmit prin glasul lor ceea ce li s-a predat de către înaintași, astfel această predanie milenară răzbește până la noi. Aceștia îi învățau pe cei mai tineri că în ziua de Sântandrii sau Andreiu-de-iarnă nu trebuie să se întreprindă niciun fel de muncă. Sfințenia cu care se ținea aceasta se mai găsește la ziua de Duminică, în care oamenii nu se ating de nicio treabă din gospodărie.

Pe lângă treburile obișnuite, interdicția de a mătura prin casa și de a arunca gunoiului afară sau cenușa din sobă era cea mai respectată. Acestea trebuiau lăsate pe loc până după ce trece sărbătoarea Sântandriiului. Pe lângă acestea, in casa foarfeca nu trebuia sa stea cu gura deschisă, deoarece astfel va intra și lupul în oi. Gunoiul și cenușa nu se aruncă din casă deoarece există credința că vin lupii și mănâncă din cele aruncate, îndeosebi lupoaicele caută jăratec prin cenușă pentru a-l mânca și să aibă mulți pui. De altfel, se mai spune că, începând cu Sântandrii, lupii se strâng în haită și se împerechează. Pentru a se întări și mai mult „canonul” stabilit de strămoși asupra ținerii sărbătorii era invocată o întâmplare, o legendă și anume: exista de mult o babă care a nesocotit sărbătoarea Sfântului și a aruncat gunoiul din casa împreună cu cenușa din sobă. Își zicea că ea nu are oi pe care să i le fi mâncat lupii, așa că n-ar mai avea niciun rost să țină sarbatoarea. Doar că nu s-a lăsat așteptată venirea lupilor la resturile aruncate; astfel că în timp ce baba era afară, sălbăticiunile au năvălit asupra ei și au mâncat-o pe loc, aceasta fiindu-i pedeapsa pentru sacrilegiul săvârșit.

Se mai spune că același Apostol este și stăpânul lupilor, astfel în noaptea de Sântandrii - 29 spre 30 noiembrie - aceștia se adună și urlă spre Sfânt ca să le dea un mijloc de trai. Pentru a fi corect cu ei, Sfântul Andrei îi împarte și îi trimite asupra oamenilor răi și cu păcate mari.

Nici cei care ispiteau această taină nu scăpau de pedeapsă. Astfel, este amintită o altă legendă: un bărbat, aflând de soborul lupilor din această noapte, se urcă într-un copac, așteptând să înceapă minunăția și să privească. Pe la miezul nopții se adunară lupii chiar împrejurul copacului cu pricina. Vine Sfântul Andrei și îi trimite ca pe niște apostoli la treaba lor, împărțindu-le sarcinile, iar la sfârșit rămâne lângă pom un lup șchiop, care zice: „Sfinte Andrei, eu ce să fac? Cum să mă țin după ceilalți că-s șchiop?”, la care Apostolul îi răspunde: „Tu stai locului, că al tău e în pom, deasupra ta.” Și așa a sfârșit acel nefericit! Din câte putem vedea, lupii pot vorbi și înțelege limba oamenilor, sunt antropomorfizați. Tot acum, Sfântul Andrei îi judeca pe acei lupi care nu i-au respectat cuvântul, provocând pagube oamenilor nevinovați: aceștia erau pedepsiți ca pe anul care vine să nu poată prăda oi, astfel că lupii pot intra în turmă, dar au gura-ncleștată, neputând să o deschidă și, astfel, nu își mai pot procura hrana. Altceva este cu lupii care intră cu gura deschisă în turmă, aceștia vor prinde și prăda tot, iar acestea din pricina stăpânului oilor, care va fi săvârșit vreo nedreptate cuiva. Legătura Sfântului Andrei cu lupii este una specială, aceea de conducător și ocrotitor.