Viața Sfântului Aurelius Augustin

Prefață

Inspirat de Dumnezeu, Creatorul și Stăpânitorul a toate, și neuitând de intenția mea cu care, prin harul Mântuitorului, am hotărât să slujesc prin credință atotputernicei și dumnezeieștii Treimi, atât mai înainte în viața laicilor, cât și acum în slujirea episcopilor, dorind cu tot talentul și elocvența ce le primesc să fiu de folos la zidirea sfintei și adevăratei Biserici Sobornicești a Domnului Hristos și deloc să nu păstrez tăcerea cu privire la viața și felul celui mai bun slujitor, Augustin - hotărât dinainte și înfățișat în vremea lui - ceea ce am văzut la el și am auzit de la el. Am citit și am observat că acest lucru a fost adesea făcut în trecut pentru majoritatea bărbaților credincioși ai Sfintei Biserici mame Catholice, care, inspirați de Duhul cel dumnezeiesc, dar folosindu-și propria elocvență și stil, cu dragă inimă pentru urechile și ochii (celor care voiau) să cunoască, vorbind și scriind la fel și au adus la cunoștința celor sârguincioși pe marii bărbați, care au fost socotiți vrednici de harul liber al Domnului să trăiască în mijlocul treburilor omenești și au primit să stăruiască până la sfârșitul de moarte al lor. Prin urmare, în acea credință sinceră, prin care toate sufletele drepte și credincioase trebuie să slujească și să placă Domnului Domnilor, și eu, cel mai mic dintre toți iconomii Săi, am hotărât, cu ajutorul Domnului, să încep a prezenta originea, activitatea și sfârșitul acestui venerabil bărbat, așa cum am învățat de la el și l-am observat în timpul atâtor ani de iubire frățească. Dar, rog Măreția dumnezeiască deoarece, prin ajutorul ei, voi putea să împlinesc și să termin această muncă pe care mi-am asumat-o, fără să păcătuiesc împotriva adevărului Tatălui Luminilor, nici să pară în vreun fel că dezamăgesc așteptările iubitoare ale fiilor buni ai Bisericii.

Scopul meu nu este să ating toate acele lucruri pe care preafericitul Augustin le-a notat despre el însuși în cărțile sale ale Confesiunilor, spunând cum era viața sa înainte de a primi harul dumnezeiesc și ce a ajuns după convertirea lui. Pentru că scopul său era ca, precum în cuvintele Apostolului, „ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine” (II Corinteni 12, 6), ci în a sa practică a sfintei smerenii, nu a înșelat pe nimeni și nu a căutat lauda sa pentru acele lucruri pe care le-a primit deja, ci pentru slava Domnului său spre binecuvântarea mântuirii Sale și a dorit rugăciunile fraților săi pentru lucrurile pe care nădăjduia să le câștige. Căci, așa cum a mărturisit îngerul, deși „taina regelui se cuvine s-o păstrezi, totuși, lucrurile lui Dumnezeu este de laudă să le vestești” (Tobit 12, 7).

Capitolul I

Nașterea, convertirea și botezul lui Augustin

S-a născut în provincia Africa, în orașul Tagaste, din părinți creștini cinstiți socotiți printre curiali și a fost crescut și format sub îngrijirea și atenția lor, pe cheltuiala lor a fost educat, mai ales în literatura profană, adică a fost instruit în toate disciplinele numite liberale. Căci a învățat mai întâi gramatica în orașul său și apoi retorica la Cartagina, capitala Africii. Ulterior [a predat] dincolo de mare în orașul Roma și la Milano, unde împăratul Valentinian cel Tânăr și-a stabilit curtea. În acea vreme, episcopia din acest oraș era condusă de Ambrozie, un slujitor foarte iubit de Dumnezeu și distins printre cei mai buni oameni. În timp ce se afla printre poporul din biserică, obișnuia să asculte cu multă îndoială omiliile frecvente ale acestui predicator al Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, odată când fusese de tânăr la Cartagina, a fost ispitit de greșeala maniheilor și, prin urmare, era mai dornic decât alții să audă dacă se vorbește ceva despre sau împotriva acestei erezii. Și, prin mila lui Dumnezeu, Mântuitorul care a atins inima slujitorului Său, s-a întâmplat că întrebările Legii care au avut legătură cu această eroare au fost rezolvate și, puțin câte puțin, Augustin a fost condus de îndurarea dumnezeiască până când erezia a fost înlăturată din sufletul său; drept aceea, stabilit în credința sobornicească, o dorință arzătoare a fost trezită în el pentru a se desăvârși în credință, așa că, odată cu venirea sfintelor zile ale Paștilor, el a primit apa mântuirii. Și astfel s-a făcut că, prin harul dumnezeiesc, el a primit, prin intermediul marelui și vestitului episcop Ambrozie, învățătura mântuitoare a Bisericii Sobornicești și Sfintele Taine.