Ce este Sociologia

1. Sociologia ca stiinta

Ca orice alta stiinta, sociologia a fost mai intai pregatita ca problematica si viziune in cercetarile filozofice. Dar spre deosebire de stiintele naturii, care au dobandit independenta fata de filozofie mai devreme, sociologia si-a gasit mai greu calea catre obtinerea statutului de stiinta (spre jumatatea secolului al XIX-lea). Intarzierea, care in cazul psihologiei este si mai mare (spre sfarsitul aceluiasi secol), se datoreaza faptului ca in ambele stiinte se remarca o particularitate, si anume aceea ca asistam aici la studierea omului de catre om. In ambele stiinte trebuie mai intai indepartata iluzia ca se poate recurge la propria experienta pentru a descoperi adevarurile despre viata psihica umana sau despre viata grupala. Tentatia introspectiei ori a regresiei la cunoasterea comuna in orchestararea corpului de cunostinte proprii respectivelor stiinte este mare. De aceea, intemeietorii acestor stiinte au fost nevoiti sa lupte contra acestei tentatii pentru a introduce criteria de acceptare a ideilor proprii discursului stiintific.

Oamenii nu au asteptat aparitia sociologiei pentru a pune intrebari si a da raspunsuri cu privire la grupul sau la societatea in care au trait. Treptat, s-a acumulat un mare volum de cunostinte referitoare la viata sociala, constituindu-se o veritabila “sociologie spontana”. Sursa aceste cunoasteri este “simtul comun” sau “bunul-simt”. Se considera ca apartin simtului comun toate ideile despre care nu stim de unde vin si pe ce bazeaza , care nu pot fi demonstrate in mod sistematic.

Sociologia spontana, bazata pe simtul comun, are un caracter encyclopedic si este foarte larg raspandita. Chiar si persoanele cu un nivel intelectual modest sunt capabile sa vorbeasca ore intregi despre ce e bine si ce e rai in grupul in care traiesc, cum ar trebui organizata viata acestui grup, cum ar trebui sa fie relatiile de familie, de vecinatate, relatiile economice sau politice. Crezand ca stiu totul despre societatea in care isi duc viata, multi oameni se mira ca exista o stiinta- sociologia- care are pretentia de a studia ceea ce lor li se pare evident si de a pune sub semnul intrebarii cunostinte considerate adevarate de majoritatea membrilor unui grup.

Desi este atat de raspandita si inradacinata in mentalitatile indivizilor si grupurilor, sociologia spontana a simtului comun sufera de cateva neajunsuri, care o fac inacceptabila din punct de vedere stiintific.

Principalele limite ale sociologiei spontane sunt:

a) caracterul pasional, prin care intelegem faptul ca fiecare om are anumite interese, atractii si repulsii care pot vicia interpretarea unui fapt social.

b) caracterul iluzoriu, intelegand prin aceasta faptul ca fiecare om impartaseste iluziile grupului de apartenenta, iluzii care, in cunoastere, duc la anumite deformari neacceptate de omul de stiinta.

c) caracterul contradictoriu. Oamenii oscileaza permanent intre sentimental fatalitatii si cel al liberului arbitru. Atunci cand isi analizeaza succesele sau cand isi fac planuri pentru viitor, ei considera ca totul depinde de ei, ca succesele sunt datorate priceperii si calitatilor lor, ca isi pot decide destinul. Daca sunt confruntati cu esecuri, ei invoca imprejurari neprielnice, ostilitati si comploturile puse la cale de dusmani sau pur si simplu vitregia soartei. Acest mechanism de oscilare permanenta nu este acceptabil intr-un demers stiintific.

d) caracterul limitat. La nivelul simtului comun, realitatile sociale sunt appreciate din perspective experientei limitate a persoanei care face aprecierile, ca si cum acesta ar dispune de o cunoastere exhaustive a realitatii sociale.

In ultimii trei sute de ani, cunoasterea spontana, bazata pe bunul-simt, a fost tot mai mult inlocuita de cunosterea stiintifica. In domeniul socialului aceasta, inlocuire s-a produs mai tarziu, mai ales din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Intre cunoasterea spontana si cea stiintifica exista deosebiri esentiale. Stiinta se fundamenteaza pe evidente verificabile, pe observatia riguroasa a faptelor. Observatia stiintifica nu presupune doar a privi lucrurile, a te uita la ceea ce se intampla in jur. Intreaga lor viata, oamenii privesc si vad ceea ce este sau se intampla in mediul in care traiesc, ceea ce nu inseamna insa ca ei realizeaza o observatie stiintifica.

Cunoasterea stiitifica se intemeiaza pe trei principia, trei axiome de baza. Prima axioma consta in recunoasterea de catre oamenii de stiinta ca exista o lume reala, independent de subiectul observator, ca faptele observate sunt reale, si nu un produs al mintii observatorului.

A doua axioma consta in acceptarea principiului ca raporturile dintre lucruri nu sunt intamplatoare, ci au un sens. Mai exact, aceasta axioma impune principiul determinismului, raporturile in termeni de cauza si efect.

A treia axioma consta in faptul ca lumea exterioara poate fi cunoscuta prin observatia obiectiva. Adevarurile stiintifice pot fi probate cu mijloace riguroase si verificate de catre alti oameni de stiinta.

De asemenea, trebuie precizat ca sociologia realizeaza mai multe functii:

In primul rand, o functie expozitiva, de descriere, de prezentare a faptelor si proceselor sociale, asa cum au acestea loc. Avem de-a face aici cu diversificarea sociografica a sociologiei.

In al doilea rand, fiind o stiinta, sociologia urmareste si explicarea faptelor sociale, stabilirea de relatii de determinare sau de covariate intre diversele aspecte ale vietii sociale.

In al treilea rand, conform scopului declarat de marii creatori din acest domeniu al stiintei, sociologia urmareste si ameliorarea vietii sociale. De aici decurge faptul ca, in mod declarat sau nu, sociologia se raporteaza critic la societatea pe care o studiaza. Dimensiunea critica a sociologiei face ca aceasta stiinta sa nu se poata dezvolta decat in societatile democratice, ea fiind reprimata de regimurile totalitare.