Concubinajul

În ultimul timp auzim tot mai des vorbindu-se despre progresele şi evoluţia societăţii, despre apariţia unor noi tipuri de probleme sociale şi, de ce nu ?, adoptarea unor comportamente „noi” ca răspuns la schimbările societăţii. Însă nu toate au avut un efect benefic asupra acesteia şi asupra indivizilor ce o compun. Cele mai multe schimbări produse la începutul anilor ’50 au adus societăţii în general o stare de neîncredere în factorii de conducere a societăţii. Aceasta neîncredere în forţele care trebuie să ajute la dezvoltarea societăţii se datorează înlocuirii valorilor creştine cu relativismul etic individual, care promovează ceea ce se consideră în mod curent a fi “corect din punct de vedere politic” şi schimbările din structura şi integritatea familiei, rolul religiei, relaţia dintre sexe şi violenţa tot mai crescândă. Cele mai multe acţiuni pe care le va face un tânăr, sau chiar un adult sunt consecinţele mediului şi a felului în care a fost crescut şi educat. De aceea viaţa şi dezvoltarea psihică a unui copil este importantă. Care sunt nevoile copilului pentru o creştere normală din punct de vedre fizic şi psihic? Care este influenta părinţiilor în viaţa copiilor lor? Contează dacă părinţii sunt căsătoriţi sau nu? Cât de mare este influenţa relaţiilor dintre părinţi si copiii? Care este mediul potrivit ca un copil să crească sau de ce este un mediu mai bun decât celălalt? În ce fel de medii cresc copiii? Unii cresc de la vârste fragede în centre de plasament, alţii cresc în familiile în care se nasc. Dintre cei care cresc în familiile care i-au născut se disting cei din familiile dezorganizate sau cu un singur părinte.

Observăm că din ce în ce mai multe cupluri de tineri aleg sa trăiască împreuna fără să-şi legalizeze relaţia, în majoritatea situaţiilor din cauza lipsei unei locuinţe şi a resurselor necesare unui trai decent. Fenomenul concubinajului a început să câştige teren în detrimentul căsătoriei.

În continuare voi propune câteva definiţii ale concubinajului folosite de specialiştii în drept şi cei din sociologie. Termenul „concubinaj” găseşte sinonime în termenii: „uniune consensuală” şi „coabitare” sau „coabitare consensuală”. Definiţiile date concubinajului sunt multe şi majoritatea sunt identice. Astfel unii autori înţeleg coabitarea consensuală ca uniune heterosexuală fără căsătorie legală. Coabitarea este definită şi ca un aranjament prin care cuplurile necăsătorite legal trăiesc împreună ca soţ şi soţie. Concubinajul este o relaţie între un bărbat şi o femeie, asemănătoare cu relaţia matrimonială sub anumite aspecte, dar fără ocrotirea legală, întrucât nu s-a încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la căsătorie. Concubinajul între două persoane, necăsătorite sau căsătorite, constituie o stare de fapt, fără ca ele să fie obligate să respecte dispoziţiile codului familiei, nici în ceea ce priveşte raporturile personale dintre ei şi nici în ceea ce priveşte raporturile lor patrimoniale. Din punct de vedere lingvistic termenul de coabitare vine de la latinescul cohabitare ceea ce înseamnă a convieţui (despre specii diferite) a popula acelaşi habitat. Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române concubinajul este o convieţuire a unui bărbat si a unei femei, nefiind căsătoriţi legal; căsătorie nelegitimă; convieţuire nelegitimă între două persoane de sex opus. A coabita înseamnă a locui impreună; a convieţui; a conlocui.

Potrivit definiţiei date de Iolanda Mitrofan, în concubinaj se pot găsi două persoane necăsătorite sau cel puţin una să fie căsătorită, dar să nu locuiască cu concubinul. Chipea Florica dezvolta aceasta idee conform căreia concubinajele se pot constitui între: două persoane necăsătorite; o persoană căsătorita şi una necăsătorită; sau între două persoane căsătorite. Această stare se poate în cazul în care o persoană este căsătorită într-o localitate şi lucrează în altă localitate unde şi locuieşte cu concubinul. Dar rămâne problema dacă se poate numi concubinaj si relaţia fără coabitare.

Concubinajul este un fenomen social în creştere. Acesta este răspândit cel mai mult între tineri. În multe cazuri coabitarea este doar o fază premergătoare căsătoriei. În vremea noastră instituţia căsătoriei este desconsiderată de către tineri, de aceea cei mai mulţi tineri consideră că e mai convenabilă coabitarea. Cei mai mulţi tineri au o părere greşită despre ce înseamnă căsătoria. Iar cei care văd concubinajul ca ceva bun spun că poţi locui împreună cu cineva şi fără forme legale şi fără ceremonia cununiei religioase. În cuplurile de concubini rolurile nu sunt atât de bine stabilite ca şi în cuplurile căsătorite şi totuşi nu există multe deosebiri între acestea. O altă caracteristică a coabitării este că în această formă de convieţuire şi se acorda atenţie mai mare experienţei sexuale şi se observă mai puţin respectarea prescripţiilor religioase. O deosebire a acestui gen de relaţie faţă de cel legal, este că relaţia concubinilor este mai orientată spre direcţia satisfacerii unor trebuinţe personale cu precădere cele de natură sexuală. Coabitarea consensuală nu diferă mult de modelul cuplurilor căsătorite, dar ridică o serie de probleme de natură psihologică, morală şi educativă. Problemele de natură psihologică pe care le ridică coabitarea în viaţa concubinilor sunt legate de afectivitatea lor. Unul oferă mereu mai multă afecţiune şi celălalt mai puţină, astfel apar sentimente de frustrare şi neînţelegere. Asupra copilului, problemele psihologice care apar din relaţia părinţilor concubini sunt legate de găsirea identităţii copilului. Problema morală care o ridică coabitarea este că uniunea consensuală nu este acceptată de biserică. Acest tip de relaţie este considerată de fiecare biserică recunoscută de stat ca fiind un păcat. Problemele de natură educaţională vin în urma faptului că această educaţie poate fi precară şi poate contradictorie datorată relaţiei instabile dintre parinţii copilului. Dar aceasta se poate întâmpla şi într-o famile dezorganizată. Relaţia dintre concubini este mai instabilă şi mai puţin durabilă decât relaţia conjugală, întrucât fiecare dintre ei, conştient sau inconştient, are sentimentul unei mai mari independenţe în raport cu celălalt.