Copiii - forța ieftină de muncă în România

Introducere

Munca copiilor este fenomenul care atrage tot mai mult atenţia comunităţilor, inclusiv şi în România. Perceperea fenomenului nu este unilateralã. Este adevãrat cã munca contribuie la dezvoltarea copiilor şi la însuşirea abilitãtilor și experienţei, care le vor fi de mare ajutor la vârsta adultã, dar şi poate aduce un venit în familie. Pe de altã parte, munca copiilor poate cãpãta uneori forme grave şi condamnabile, care trebuie eliminate.

De ce perceperea sintagmei „munca copiilor” este atât de contradictorie şi unde este adevãrul? Ce poate fi considerat acceptabil pentru un copil şi ce este inacceptabil? Unde este hotarul? Trebuie copilul sã munceascã sau nu? Care este rolul patronatelor în eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor?

La aceste şi alte întrebări, voi cãuta rãspunsuri în prezentul referat.

Perceperea conceptului « Munca copiilor »

Munca reprezintä condiţia naturalä permanentä a existenţei umane, o sursä de satisfacţie, de inspiraţie intelectualä şi de contacte sociale, fiind totodatä un mijloc pentru afirmarea unui individ în societate.

Însä, cu regret, uneori munca este perceputä nu numai ca o acţiune liberä, creatoare, ci şi ca o activitate nedemnä, degradantä, ca o obligaţie împovärätoare, dispretuitä. Ea poate însemna asuprire, luptä pentru existentä, poate provoca frustrare, boli fizice şi psihice. Şi este cu atât mai îngrijorätor faptul cä în asemenea munci deseori sunt implicati copiii.

În acest sens, orice patron urmeazä sä-şi punä întrebarea: care ar trebui sä fie atitudinea mea fatä de munca copiilor?

Räspunsul poate fi unul singur: copiläria este o perioadä a vieţii care trebuie dedicatä dezvoltärii şi educaţiei, inclusiv prin muncä, şi în nici un caz exploatärii prin muncä.

Patronii trebuie sä se conducä de principiul: CEA MAI UTILĂ MUNCA A COPILULUI TREBUIE SĂ FIE ȘCOALA!

De aceea, eliminarea exploatãrii muncii copiilor este unul dintre cele mai urgente deziderate ale momentului.

Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) estimeazã cã pe glob aproximativ 246 milioane de copii sunt exploatați prin muncã, acest fenomen fiind înregistrat atât în ţările cu o economie dezvoltatã, cât şi în ţările cu economie de tranziţie. Mai mult decât atât, exploatarea muncii copiilor existã chiar şi acolo unde a fost declaratã oficial ilegalã. Munca copiilor este deseori înconjuratã de un zid al tãcerii şi indiferenței. Statisticile ILO aratã cã în fiecare an aproximativ 22 mii de copii decedeazã din cauza accidentelor de muncã.

Ce este munca copiilor?

Conform Codului Muncii al României, vârsta legală la care este permisă munca este 16 ani. Codul Muncii permite copiilor de 15 ani sã munceascã, dar cu acordul în scris al părinţilor. Adolescenţii între 16 şi 18 ani nu au voie sã lucreze mai mult de 35 ore pe sãptãmânã, iar cei de 15 ani – nu mai mult de 24 ore pe sãptãmânã.

În acelaşi timp, muncă uşoară de câteva ore pe zi a unui adolescent de 13 ani în gospodãria familiei sau în afacerea familiei nu va fi consideratã „munca copiilor".

Convenţia ILO privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor (nr. 182) se referã la copiii sub 18 ani. Convenția se referã la tipurile specifice de munci care nu pot fi îndeplinite de copii. Aceasta include muncile periculoase şi cele care pot sã aducã prejudicii sănătăţii, securităţii sau integrităţii morale a copiilor. Aceste activităţi sunt enumerate în Codul Muncii al României şi includ:

• lucrările în condiţii grele, vătămătoare şi periculoase;

• lucrările subterane;

• lucrările care pot să aducă prejudicii sănătăţii ai integrităţii morale a copiilor (jocurile de noroc, lucrul pe timp de noapte, producerea, vânzarea şi transportarea băuturilor alcoolice, a articolelor de tutun, a preparatelor narcotice şi toxice);

• ridicarea şi transportarea manuală a greutăţilor mari.