Două Perspective Sociologice privind Rolul Religiei în Lumea Contemporană

Între diagnosticul pesimist a lui Nietzsche: „ Dumzeneu a murit” şi prognosticul optimist al lui Malraux: „Secolul următor sau va fi religios sau nu va fi deloc”, religia continuă să suzbziste în lumea contemporană fară a tinde, cel putin nu în mod frapant, spre una dintre cele două extreme. Fireşte ca statutul şi rolul religiei şi Bisericii în societatea actuală au suferit transformări semnificative în raport cu epocile anterioare. Sociologii nu puteau să ignore acest dinamism al fenomenului religios şi al instutuţiilor prin care se realizează inserţia lui în societate. În cele ce urmează vom prezenta într-o manieră rezumativă două puncte de vedere semnificative asupra condiţiei religiei în lumea contemporană, abordări apartinând unor sociologi reputaţi: Peter Berger şi Anthony Giddens

Peter Berger şi separarea public-privat. Religia ca sens

Sociolog luteran american, Peter Berger (născut în 1929 în Austria) este preocupat deopotrivă de sociologia modernităţii si de religie. Urmărind traseul clasic al teoriilor secularizării, Berger studiază trecerea de la organizarea tradiţională la societatea modernă pornind de la iluminismul secolului XVIII. Este perioada în care raţiunea şi experimentul practic au generat gândirea critică autonomă, ce a ajuns să domine treptat toate domeniile cunoaşterii. Aceasta a dus la descoperiri fără precedent in domeniul ştiinţelor exacte şi al tehnicii, conducând la „marea industrializare”. Unul din principalele implicaţii sociologice a fost fluctuaţia de populaţie din mediul rural în mediul urban, un fenomen fără precedent. Aceasta a generat, la rându-i, o nouă formă de organizare socială. Este ceea ce Berger numeşte modernizare, contribuţia sa originală constând de fapt în prezentarea şi analiza implicaţiilor acestui fenomen. Din perspectiva sa, urbanizarea (adesea forţată) generează în primă fază pluralizarea lumilor în care i se cere omului să se ‘deplaseze’. Viaţa rurală era eminamente ciclică şi de aceea unitară. Lumea în care se mişca omul tradiţional era unificată, centrată în jurul anului agrar şi a activităţilor aferente precum şi a festivalurilor religioase, care nu se schimbaseră de sute de ani. Relaţiile sociale erau stabile, limitate la comunitatea locală, de cele mai multe ori organizată în jurul parohiei. Posibilitatea de apariţie a unor elemente noi in textura socială era foarte redusă, aceste evenimente constituind cazuri extra-ordinare ce nu afectau caracterul unitar al existenţei membrilor comunităţii. Noţiunea de vecinătate era destul de clar definită, cu graniţe precise, adesea trasate de veacuri. Mutându-se în mediul urban, omul intră într-o lume cu totul diferită, organizată pe cu totul alte principii. Dominanta este de acum productivitatea muncii, care nu are nimic in comun cu ciclicitatea anului agrar sau cu ritualul religios. Tehnica şi linia de producţie sunt noile coordonate ale existenţei. Lumea omului urban se diversifică, vecinătăţile se fluidizează, graniţele se lărgesc treptat, ajungând să nu mai conteze. Textura socială este din ce în ce mai complexă. Omul este forţat să se mişte într-o pluralitate de lumi, fiecare cu sistemul ei de valori. Este ceea ce Berger etichetează ca fiind the heretical imperative. Este un imperativ ‘eretic’ datorită faptului că mediul urban aduce cu sine pierderea rolului parohiei locale de a conferi individului un sistem unitar de semnificaţie, societatea intrând într-o fază de secularizare inevitabilă.

Astfel, pluralizarea lumilor în care este forţat actorul social să se deplaseze aduce cu sine fragmentarea sensului, a structurilor care conferă identitatea. Berger numeşte aceasta multiplicarea (dez-unificarea) structurilor de plauzibilitate, arătând că aceasta este însoţită de o profundă criză de identitate. Individul care trebuie să trăiască în interiorul mai multor sisteme de valori sfârşeşte în a-şi pierde coerenţa interioară. Este ceea ce Berger vrea să exprime prin sintagma the homeless mind; omul modern este un ‘străin’ în univers. Cum se rezolvă această situaţie de criză? Berger arată că individul, în mod inevitabil, ajunge să opereze o scindare radicală la nivelul propriei identităţi. El separă astfel sinele propriu-zis de rolul/rolurile pe care trebuie să le ‘joace’, aceasta traducându-se de fapt în separarea dintre privat şi public. Zona existenţei publice este caracterizată de muncă, producţie, serviciu, obligaţie. Ea este dominată de raţional şi reprezintă lumea faptelor. În contrast, zona privată este caracterizată de preocuparea pentru consum, relaxare (leisure), familie, caracteristica principală fiind nu obligaţia ci alegerea. Este zona existenţei dominată de sentimente şi reprezintă lumea valorilor.

Domeniul privat Domeniul public

Consum Producţie

Leisure (relaxare) Muncă

Familie Serviciu

Sentiment Raţiune

(Feminin) (Masculin)

Alegere, sens Obligaţie, direcţie

Lumea valorilor Lumea faptelor

Această separare contrastantă între public şi privat, pe lângă faptul că generează un individualism exacerbat, aduce cu sine şi o serie întreagă de probleme în ceea ce priveşte rolul religiei în viaţa individului şi în societate. Fiind în esenţa sa o chestiune de valori, religia este forţată să se retragă/restrângă în domeniul privat, pierzându-şi treptat atât locul cât şi relevanţa în domeniul public. În modernitate, a fi religios este acceptabil, dar aceasta numai în măsura în care religiozitatea personală nu are pretenţia de a depăşi graniţele lumii private şi de a invada astfel domeniul public.