Factorii favorizanți ai comportamentului delicvent

Introducere

În ultimele decenii, delicvența a devenit o problemă socială majoră cu care s-a confruntat și

se confruntă societatea. Abordările realiste ale acestui fenomen interpretează delicvența ca fiind

o problemă socială, care este determinată de alte probleme sociale și care se află în permanentă

corelație cu modalitățile de gestionare a resurselor de către societate , de realizare a educației și

de funcționare a structurilor și instituțiilor sociale dintr-un stat.

Comportamentul delicvent, marcând o deviere semnificativă de la normele sociale și legile

instituite, este un domeniu vast de studiu care atrage atenția cercetătorilor, profesioniștilor din

domeniul juridic și sociologilor deopotrivă. Acest fenomen complex și variat se manifestă prin

activități ilegale , de la delicte minore la infracțiuni grave , având implicații profunde asupra

individului și cămunității în care acesta se dezvoltă

Intr-o lume în perpetuă schimbare, analiza comportamentului delicvent devine esențială

pentru a înțelege factorii subiacenți care determină alegerea unor acțiuni antisociale și

consecințele acestora. Studiul acestui comportament nu se rezumă doar la abordarea legală, ci

vizează și aspectele psihologice , sociale și economico-culturale care contribue la apariția și

perpetuarea actelor delicvente.

I. Definirea și caracteristicile comportamentului delicvent

Etimologie

Termenul ,,delicvență’’provine din limba latină, derivând din termenul ,,delinquentia’’. În

limba latină, ,,delinquentia’’are sensul de abatere de la reguli sau comportament delictuos.

Acesta este format din radicalul ,,delinquent’’care înseamnă încălcarea sau abaterea, și sufixul -

tia care indică o stare sau o condiție.

Prin urmare , etimologia termenului ,,delicvență’ indică că este legat de acțiuni sau

comportamente cate încalcă normele legale sau sociale, evidențiind natura delictuoasa a acestora.

În contextul științelor sociale și criminologiei, delicvența este adesea asociată cu devianța.

Conform definiției din dicționarul de sociologie, devianța se caracterizează printr-un

comportament care se opune celui convențional sau conformist, abateri de la reguli de convețuire

într-o societate, grup, organizație, instituție, cultură, subcultură.1

Cu alte cuvinte, devianța cuprinde orice act, conduită sau manifestare care încalcă normele scrise

sau nescrise ale societății ori al unui grup social, luînd forme diferite:de la atitudini

nonconformiste, rebele, pâna la delicvență, inadaptare socială.

Ca formă distinctă de devianță, delicvența constitue un fenomen complex care definește

ansamblul unor comportamente aflate în conflict cu valorile și relațiile sociale protejate de

norma penală. (Radulescu,1990,p.42).

Perspectiva juridică nu oferă delimitări categorice între specificul conduitelor delictuale ale

tinerilor și comportamentul infracțional al adulților pentru că nu permite identificarea cauzelor,

fiind posibilă doar o distincție între un comportament delicvent, contrar normelor penale, și un

comportament normal acceptat de societate.

Plasat, de cele mai multe ori, în aria inadaptării sociale, a tulburărilor de comportament și

personalitate fenomenul de delicvență este larg dezbătut, antrenând cercetători din diverse

domenii:sociologic, psihologic,pedagogic, juridic, criminologic.având un pronunțat caracter

inter-multidisciplinar.