Fenomenul abandonului școlar în România

Una dintre definițiile acestui fenomen este elaborată de către Ministerul Educației din Quebec. Potrivit acestuia, abandonul școlar presupune întreruperea ciclului de studiu, fără a-l finaliza, inclusiv fără obținerea unei diplome care să ateste finalizarea studiilor obligatorii impuse de fiecare țară prin constituție.

În țara noastră, un elev este considerat că și-a abandonat studiile dacă la începutul anului școlar figurează în evidențele unității de învățământ, iar la finalul anului se constată că acesta nu a frecventat cursurile. Pentru reluarea studiilor, un elev are la dispoziție doar trei ani pentru a se reînscrie, ceea ce înseamnă că în anumite situații această perioadă este mult prea mică, această limită conducând la amplificarea fenomenului.

Rata abandonului școlar reprezintă diferența între numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel aflat în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual față de numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar.

Într-un raport al Institutului Național de Statistică din anul 2011, rata abandonului școlar din învățământul românesc indica că 1.4% dintre elevii din ciclul primar și 1.7% dintre elevii din ciclul gimnazial și-au abandonat studiile, în anul școlar 2009-2010. În același raport erau prezentate și datele procentuale ale copiilor care nu frecventau nicio forma de învățământ, anume: 44.000( 3.68%) de copii în ciclul primar și 48.000( 3.75%) de copii în ciclul gimnazial.

Indicatorul abandonului școlar este confundat adesea cu indicatorul ratei de părăsire prematură a sistemului de educație. Abandonul școlar este definit de rata absenteismului ridicat sau de procentul elevilor care au o situație școlară neîncheiată. Părăsirea timpurie a sistemului de educație se referă la elevii care au ieșit din sistemul de educație fără a-și finaliza ciclul de studii obligatorii sau care nu au continuat cu un program de formare profesională.

Principalii factori ai abandonului școlar sau al absenteismului sunt legați de familie și rolul acesteia pe care îl are în relația dintre copii și sistemul de învățământ. Printre factori putem enumera: situația economică precară a familiei, nivelul scăzut de educație al părinților, distanța mare până la unitatea de învățământ, chiar și izolarea din punct de vedere geografic a localității, poate fi o cauză mai ales în mediul rural, dificultăți în acumularea cunoștințelor, familia dezorganizată, îngrijirea temporară sau permanentă de către bunici sau alte rude a copiilor, dar și starea de sănătate a copiilor sau a părinților. Cei mai mulți dintre acești factori cauzatori ai abandonului școlar se întâlnesc în mare măsură în cazul copiilor care provin din mediul rural și cu preponderență în cazul copiilor de gen masculin, în cazul acestora putând fi și o altă cauză, aceea a muncilor în gospodărie sau înafara ei pentru sporirea veniturilor familiei.