Mișcarea feministă în România

” Feminismul, ca mişcare socială organizată şi revendicativă, este un produs firesc al epocii moderne. Cercetarea numeroaselor documente istorice atestă cu prisosinţă faptul că schimbarea fundamentală în condiţia femeii a intervenit odată cu declanşarea revoluţiilor democratice burgheze, prin înlăturarea vechilor structuri feudale şi a privilegiilor nobiliare şi prin recunoaşterea egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, sex, convingeri religioase etc. . Înlocuirea economiei tradiţionale de tip casnic cu marea industrie mecanizată a atras după sine o imensă solicitare a tuturor energiilor umane, nu numai în sfera producţiei materiale, ci şi în toate celelalte domenii ale vieţii sociale. Femeile au fost profund implicate în acest proces şi curând ele s-au ridicat la luptă pentru înlăturarea tuturor obstacolelor care stăteau în calea afirmării lor. Iată de ce, numai ca urmare a generalizării noilor structuri capitaliste, în cursul secolului al XIX-lea, s-au creat condiţiile necesare pentru răspândirea în lume a năzuinţei femeilor spre dobândirea drepturilor economice, politice şi juridice egale cu ale bărbaţilor şi pentru manifestarea unui autentic curent de gândire şi a unei mişcări de proporţii din ce în ce mai mari. Această mişcare poate fi denumită cel mai propriu „mişcarea de emancipare a femeii", parte constitutivă a acelor orientări sociale care aveau ca obiectiv modernizarea şi democratizarea vieţii publice. O asemenea denumire exprimă cel mai fidel adevăratul conţinut al mult controversatului termen „feminism". ” (Mihăilescu,2001,p11)

Mișcarea feministă își are originea în Statele Unite ale Amercii și a cunoscut trei valuri. Prima etapă, a fost valul 1 – al drepturilor, cuprins între 1848-1920 , ce a început odată cu Declarația Sentimentelor a lui Elisabeth Cady Stanton de la Seneca Falls. Numitã și mișcarea sufragetelor, este perioada în care femeile, prin mișcãri de stradã, încep sã obținã dreptul la vot. Cel de al doilea val – al libertăților (1960-1970) a fost o perioadã a revoltelor epistemologice, este puternic influențatã de douã cãrți bestselleruri: Al doilea Sex, Simone de Beauvoir și Mistica femininã, Betty Friedan. Temele principale de interes devin: violența domesticã, viol marital, hãrțuire sexualã, sãnãtatea reproducerii, liberalizarea avortului, acces la învãțãmântul superior, pe piața muncii. Motto-ul acestei perioade este ”ceea ce este personal este politic”. În contextul lumii postcoloniale, postsocialiste și globale, al societãților consumeriste și informaționale, reprezentantele celui de-al treilea val, tinere feministe, pun accentul pe diferențele între femei, nu doar dintre femei și bãrbați, pe identitãți multiple, pe diversitatea și relevanța pluralitãților de experiențe, pe reevaluarea sexualitãții în toate ipostazele ei. ( Laura Grunberg în Vlăsceanu,2010,p229)

Potrivit Ștefaniei Mihăilescu, autoarea primei istorii feministe a românilor, mișcarea feministă din România a prins contur în secolul XIX, la îndemnul reprezentaților pașoptiști și celor uninoniști, lansate de repetate ori către femeile române, de a lua parte alături de bărbați în mişcarea de restructurare democratică a ţării. Rolul femeilor în revoluțiile din 1848, în mișcarea pentru Unirea Principatelor cât și în celelalte evenimente ce au dus la formarea României moderne sunt de necontestat. Reprezentante precum Ana Ipătescu, Zoe Golescu, Sevastiţa Bălcescu, Elena Cuza, Pelaghia Roşu sau Maria Rosetti ale revoluţiei paşoptiste nu au fost cu nimic mai prejos în comparaţie cu femeile de pe baricadele revoluţiilor din contextul european al vremii.

Feminismul românesc s-a amplificat şi maturizat în anii interbelici. Curentul feminist a devenit o parte substanţială a societăţii civile,în plină afirmare. S-au dezvoltat și au fost refăcute organizațiile cu caracter feminist în toate provinciile româneşti, au fost reunite multe din vechile organizaţii de femei şi au luat fiinţă asociaţii noi, cu statute şi programe mai bine închegate, corespunzând solicitărilor procesului intens de modernizare a ţării şi de integrare a ei în structurile europene. Numeroase documente istorice atestă faptul semnificativ că asociaţiile naţionale de femei, precum Uniunea Femeilor Române(U.F.R.), Consiliul Naţional al Femeilor Române, Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor Române (A.E.C.P.F.R.), erau socotite în epocă organizaţii de prestigiu ale mişcării internaţionale de femei. (Mihăilescu,2001,p19) De asemenea, au apărut numeroase publicații precum Gazeta Femeii, un organ săptămânal independent de informaţie şi de apărare a intereselor feminine și Gazeta Femeilor, ziar săptămânal independent pentru susţinerea drepturilor femeilor.

Lupta femeilor pentru câștigarea drepturilor nu a fost una facilă, însă prin demersurile lor au reușit de la formarea primului partid exclusiv feminin, Gruparea Națională a Femeilor Române, sub îndrumarea Alexandrinei Cantacuzino până la câștigarea dreptului de vot în anul 1946.