Procesul de socializare de-a lungul vieții

Introducere

Procesul de socializare a format obiectul a numeroase analize stiintifice, care au urmarit sa pună in evidență factorii determinanți, agenții de socializare, mecanismele prin care aceasta se realizează. Complexitatea domeniului de studiu a condus la formularea unor teorii diferite ale socializării.

Socializarea leagă între ele generațiile diferite. Nașterea unui copil transformă viețile celor care sunt răspunzători pentru educația sa- prin aceasta ei înșiși trec prin noi experiențe de învățare. Statutul de părinte leagă de regulă activitățile adulților de cele ale copiilor pentru tot restul vieții. Oamenii în vârstă rămân, desigur, părinți și atunci când devin bunici, generând astfel un nou set de relații care pun îm legătură generații diferite. Chiar dacă procesul de învățare culturală este mult mai intens în pruncie și în etapa timpurie a copilăriei decât ulterior, învățarea și adaptarea se desfășoară pe tot pasrcursul vieții.( Giddens, A.,2010, 159).

Oamenii nu au trăit și nu trăisec în singurătate, separați sau izolați unii de alții decât în condiții cu totul speciale și de scurtă durată. Starea naturală este cea colectivă sau grupală, de la unități sau formații foarte restrânse ( de câteva persoane) până la unele foarte întinse ( marile imperii). Oamenii sunt ființe sociale prin natura lor existențială; desprinși de colectivitate, ei sunt puși în alternativa tragică: ori să moară, ori să se dezumanizeze. Teoria dublei gestații oferă o explicație satisfăcătoare: copilul uman părăsit de adulți în primii ani de viață este sortit pieirii, el nu poate supraviețui decât ocrotit și ajutat de altii mai în vârstă, mai apți și mai pregătiți pentru viață decât el. Noul născut este o ființă nederminată, el se formează și devine o ființă plenară abia după câțiva ani, după ce se maturizează biopsihic și se socializează cultural.( Hersei., T, 1982, 512) .

Tipuri de socializare

Socializare începe din primele zile de viață și continuă de-a lungul întregii existente. In primii ani, copilul este introdus in elemente sociale de bază (norme, valori, credinte) prin intermediul limbajului. La acest nivel avem de-a face cu o socializare primară, care constă intru-un proces prin care persoana dobandește informațiile si abilitațile esențiale pentru a participa la viața socială cotidiană și iți formează eul. Dimensiunile sociale dobândite prin solicitarea primară sunt completate cu elemente noi, pe parcursul unei socializari continue. Spre deosebire de socializarea primară, orientată spre elemente ideale, socilaizarea continuă se realizează pe elemente realiste.

Înainte de a realiza un anumit rol, individul parcurge o perioadă de pregatire în care învată comportamentele pretinse de noul rol, drepturile si îndatoririle asociate acestuia. Acest proces de pregătire pentru noul rol, drepturile si îndatoriile asociate acestuia. Acest proces de pregătire pentru noul rol este denumit socializare anticipativă si se realizează prin intermediul familiei, scolii, prin cursuri de calificare sau recalificare, prin jocuri etc.

Socializarea deși este un proces social global, se realizează in cadrul unor grupuri, in medii sociale diferite. Grupurile si mediile sociale se raportează in mod diferit la cultura societații globale. Din acest motiv socializarea poate avea o formă pozitivă, conformă cu valorile normele si așeptările sociale dezirabile si promovate de către societate, sau negativă, contrară așteptărilor, valorilor si normelor sociale generale, dar conformă cu cele ale unui grup sau ale unei subculturi.

Distincția dintre pozitiv și negativ implică anumite judecăți de valoare, raportări la anumite ierarhii de valori. Pentru a evita judecățile de valoare, unii sociologi propun o distinție neutră, între socializarea concordantă si socializarea discordantă. In forma pozitivă - concordantă, socializarea se realizeaza conform unor valori si norme sociale fundamentale si în concordantă cu valorile si normele promovate de socializarea globală. În forma pozitivă - discordantă solializarea se realizează în conformitate cu normele și valorile sociale fundamentale, dar în discordanță cu unele norme si valori promovate de unii agenți socializatori.

Socializarea este procesul prin care copilul neajutorat devine treptat o persoană conștientă de sine, bine informată, deprinsă cu obiceiurile culturii în care s-a născut. Socializarea tinerilor permite fenomenul mai general de reproductie socială- procesul prin care societățile au o continuitate structurală în timp. In decursul socializării, în special în primii ani ai vieții, copiii învată obiceiurile celor mai în vârstă, perpetuându-le astfel valorile, normele și practicile sociale.( Giddens, A.,2010, 158).

Diferitele perioade de tranziție pe care le percurg indivizii pe parcursul vieții lor par, la prima vedere, a fi stabilite biologic, din copilărie până la maturitate și, în cele din urmă, la moarte. Dar etapele cursului vieții umane sunt, în natură, tot atât de sociale cât sunt de biologice. Ele sunt influențate de diferențele culturale, si de asemenea, de circumstanțele materiale ale vieților oamenilor în anumite tipuri de societate (Giddens, A.,2010, 171). Astazi există un consens general că atat natura, cât și educația contribuie la dezvoltarea persoanei.

Sociologii susțin că socializarea are loc în doua mari etape, ( pruncia și primii ani de viață ca prima etapă și ultimii ani ai copilăriei si în timpul maturității- ca etapă secundară) implicând un numar de agenți diferiți ai socializării.