Rețele de socializare

Retele sociale

1. Ce presupune o retea sociala?

O reţea socială este o hartă a relaţiilor dintre indivizi ce indică modurile în care ei sunt conectaţi prin diverse grade de familiaritate socială pornind de la cunoştinţe întâmplătoare până la legături familiale puternice.

Reţelele sociale se referă şi la o categorie de aplicaţii online ce ajută la conectarea prietenilor, partenerilor de afaceri şi grupurilor de interese.

Relaţiile sociale sunt descrise în teoria reţelelor sociale în termeni de noduri şi legături. Nodurile sunt actorii individuali din reţea, iar legăturile sunt relaţiile dintre aceşti actori. Reţeaua este deci o hartă a legăturilor relevante dintre nodurile ce fac obiectul unui studiu.

O reţea poate fi utilizată şi pentru a determina capitalul social de care dispun actorii individual.Forma reţelelor sociale este un factor-cheie al utilităţii reţelei pentru indivizii incluşi. Reţelele dense sunt mai puţin utile pentru membri decât reţelele cu multe spaţii libere şi cu numeroase conexiuni slabe cu indivizi din afara reţelei principale. Reţelele deschise, cu legături slabe şi spaţii sociale goale introduc noi idei şi oportunităţi pentru membrii lor în măsură mai mare decât reţelele închise, care au multe legături redundant.

Cu alte cuvinte, o reţea de prieteni apropiaţi, ce împărtăşesc aceleaşi credinţe, preocupări şi valori nu îşi îmbogăţeşte membrii în măsura în care o fac grupurile de indivizi care au conexiuni în alte lumi sociale şi acces la o varietate mai largă de informaţii. Este mai bine pentru succesul individual să existe conexiuni cu o varietate de reţele decît multe conexiuni într-o singură reţea.

2. Regula celor 150

Regula celor 150 spune că dimensiunea unei reţele sociale eficiente este limitată la 150 de membri. Regula provine din studii interculturale de sociologie şi antropologie cu privire la dimensiunea unui sat. Limita are şi explicaţii psihologice ce derivă din media statistică a limitelor umane de recunoaştere a altor membri şi de urmărire emoţională a faptelor de viaţă privitoare la toţi membrii unui grup. Organizaţiile ce depăşesc această mărime cuprind grupuri cu coeziune sporită mai mici de 150 de persoane.

3. Retelele sociale pe internet

Reţelele sociale online au devenit populare în 2003, o dată cu lansarea unor website-uri ca «Friendster», «Tribe.net» şi «LinkedIn». La ora actuală există peste 200 de site-uri sociale online importante. Motorul de căutare «Google» a lansat în ianuarie 2002 reţeaua online «Orkut», iar «Kibop» s-a lansat recent ca reţea socială a vorbitorilor de spaniolă şi portugheză.

În aceste comunităţi online, un set iniţial de fondatori trimit mesaje prin care invită membri ai reţelelor lor personale de contacte să se alăture reţelei. Noii membri repetă acelaşi proces şi contribuie la creşterea numărului de membri şi la asigurarea unor legături globale. Site-urile oferă servicii de tipul actualizării cărţilor de vizită online ce conţin adresele de mail ale cunoscuţilor, vizualizarea profilului membrilor, crearea de noi contacte prin prezentarea serviciilor.

Site-uri de tipul «LiveJournal» încurajează interconectarea unor webloguri, iar pasul următor este ideea unor «Semantic Social Network» care va interconecta atât oameni, cât şi webloguri, cum ar fi «StumbleUpon» şi «Funchain». Există software special pentru crearea unei reţele sociale proprii, cum ar fi «Sparta» sau conceptele de afaceri «Ecademy», «ReferNet» sau «Shortcut».

4. Sociabilitatea productivă şi dezvoltare

Care este liantul vieţii sociale, cimentul ce ajută la agregarea oamenilor în procesele de dezvoltare? Unii autori susţin că este încrederea, cooperarea sau asocierea oamenilor în reţele. Şi reţelele mafiote lucrează în acelaşi registru bazat pe încredere şi capital social, dar sudul Italiei nu dă semne că se apropie de dezvoltarea atinsă de Nord.

Ambivalenţa morală a reţelelor sociale se aseamănă cu căile de utilizare a banilor sau amoralismul familial. Dacă vom încerca să descifrăm relaţiile dintre sociabilitate şi dezvoltare, vom constata că relaţia dintre sociabilitatea productivă (cea care aduce beneficii actorilor implicaţi) şi dezvoltare este una biunivocă afirmă Dumitru Sandu în lucrarea sa „Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării”. Relaţiile sociale de tip productiv sunt un mijloc al dezvoltării, iar dezvoltarea este o lărgire a spaţiului de oportunităţi prin mobilizarea sociabilităţii productive ca valoare de supravieţuire.

Cele şase lumi sociale ale României pot fi structurate în funcţie de mediile rezidenţiale (urban şi rural) şi categoriile de vârstă (tineri, maturi şi vârstnici). Ceea ce ştiu, ceea ce posedă, ceea ce cred şi unde locuiesc oamenii are o importanţă covârşitoare pentru sociabilitate. Capitalul uman, capitalul material, capitalul simbolic şi cel regional-comunitar creează contextul cauzal pentru capitalul social.

Relaţiile sociale pot fi unele pozitive, de solidaritate sau negative, de conflict. Relaţiile de solidaritate pot fi de sorginte comunitară, determinate fiind de sentimentul apartenenţei la valori comune sau de tip asociativ. Sociabilitatea pozitivă se opune conflictului, iar capitalul social este un anumit gen de sociabilitate productivă sau eficientă.

Sociabilitatea poate fi structurată pe două forme dominante: sociabilitate interpersonală şi în raport cu instituţiile. Sociabilitatea interpersonală bazată pe stocul de reţele sociale are efecte de tip capital social mai uşor identificabile decât în cazul sociabilităţii centrate pe instituţii. Antreprenorii, prin comportament, sunt persoane ce dispun atât de capital material şi uman, cât şi de capital relaţional.