Sărăcia socială - instrumente și indicatori de măsurare

I. Delimitări conceptuale privind sărăcia socială

Deşi ne aflăm în secolul al XX-lea în unele regiuni ale lumii sărăcia reprezintă încă o problemă. Date publicate în 2007 de Organizaţiei Naţiunilor Unite aratau că, la nivel mondial, pentru aproape un miliard de persoane, asigurarea hranei de zi cu zi reprezintă o mare problemă. Sunt locuitorii celor mai sărace state ale lumii, şi fiecare dintre ei trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi(aproximativ 1,25 dolari/zi). Ca urmare a acestei situaţii, în fiecare zi, la fiecare trei secunde moare un om din cauza foamei.

În lista sărăciei elaborată de reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt cuprinse cincizeci de state. Pe primele locuri ale clasamentului se situtează, în ordine, următoacele ţări: Etiopia, Republica Democrată Congo, Burundi, Sierra Leone, Guinea-Bissau, Niger, Eritrea, Malawi, Mozambic, Nepal şi Tanzania.

Prima recunoaştere internaţională asupra gravităţii problemei a avut loc în anul 2000 în cadrul Summitului Naţiunilor Unite în anul 2000 care s-a încheita cu ratificarea unei declaraţii (Millennium Development Goals- Obiectivele de dezvoltare ale mileniului) prin care se stabilea ca şi ţintă înjumătăţirea populaţiei sărace până în anul 2015. Actul a fost elaborat ca un set de măsuri necesare pentru reducerea unor fenomene cauze de sărăcia extremă: boli, foamete, lipsa de adăpost, excluderea socială etc. Lista oficială a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului

revizuită în 2007 include în cadrul Obiectivului 1 - Reducerea sărăciei severeu următoarele măsuri:

Tinta 1.A (globală): Înjumătăţirea, în perioada 1990-2015, a numărului de persoane al căror venit este mai mic de 1 dolar pe zi

Indicatorul 1.1 - Procentul de populaţie a cărei putere de cumpărare este de sub un dolar pe zia

Indicatorul 1.2 – Rata disparităţii sărăciei

Indicatorul 1.3 – Proporţia celei mai sărace cincimi în consumul naţional

Ţinta 1.B (globală): Atingerea încadrării totale şi productive în câmpul muncii, precum şi asigurarea unui loc de muncă decent tuturor persoanelor, inclusiv femeilor şi tinerilor

Indicatorul 1.4 – Creşterea ratei PIB pe persoană angajată

Indicatorul 1.5 – Rata număr de angajaţi din total populaţie

Indicatorul 1.6 - Proporţia celor angajaţi şi a căror putere de cumpărare este sub un dolar pe zi

Indicatorul 1.7 – Proporţia familiilor formate din persoane active în totalul numărului de angajaţi

Ţinta 1.C (globală) – Înjumătăţirea, între 1990 şi 2015, a procentului de persoane care suferă din cauza foametei

Indicatorul 1.8 – Incidenţa taliei mici la copiii cu vârsta mai mică de cinci ani

Indicatorul 1.9 – Proporţia populaţiei care are un consum de calorii sub nivelul minim al unei diete ce asigură necesarul de energie.

În ceea ce priveşte conceptul de „sărăcie” acesta reflectă o stare care presupune mai mult de cât lipsa banilor, a resurselor necesare pentru a asigura şi menţine un nivel un anumit nivel de trai. Sărăcia presupune foamete, malnutriţie, lipsa accesului la educaţie şi alte servicii de bază,inclusiv cele de sănătate. Ea cauzează discriminarea, excluderea socială şi lipsa posibilităţilor de reprezentare şi de manifestare a intereselor. Prin urmare, putem spune că sărăcia este un termen complex care a fost definit diferit în funcţie de zona analizată şi de etapa istorică la care se făcea referire.

Sărăcia socială reflectă nesatisfacerea nevoilor percepute social. Ea se constituie astfel într-o sărăcie recunoscută şi acceptată convenţional, într-o expresie aproximativă a stării reale, obiective de sărăcie. Astfel, de-a lungul timpului o serie de organisme internaţionale au realizat diferite acorduri, strategii sau rapoarte asupra acestui fenome.

În mod conveţional se admite că sărăcia poate avea două forme principale:

• Sărăcie absolută(extremă) bazată pe un nivel de subzistenţă situată la nivelul minim al liniei de sărăcie. Sărăcia absolută poate fi definită drept acea condiţie care presupune severa deprivare a nevoilor de bază umane, inclusiv mâncare, apă potabilă, servicii sociale, ingrijire medicală, locuinţă, educaţie şi informare etc. Aceasta depinde nu doar de nivelul veniturilor ci şi de accesul şi asigurarea de servicii sociale.