Stiluri de Conducere ale Serviciilor Sociale Comunitare

Pentru început am dori să facem unele precizări legate de semnificația cuvintelor manager și stil de conducere, ulterior vom continua prin a prezenta în detaliu stilurile de conducere specifice serviciilor sociale comunitare, dar nu numai.

Managerul este un individ sau un grup de indivizi care asigură desfăşurarea procesului de management îndeplinind funcţii manageriale şi de execuţie.

Managerii reprezintă o componentă deosebit de importantă a resurselor umane din cadrul organizației, care au un rol decisiv în stabilirea și realizarea obiectivelor acesteia. Indiferent de poziția pe care o ocupă în structura ierarhică a sistemului managerial, managerii au o serie de responsabilități specifice: orientarea și desfășurarea activităților în conformitate cu cerințele și obiectivele strategice ale organizației, asigurarea armoniei sociale, gestionarea corectă a resurselor în funcție de particularitățile domeniului care presupune competență profesională și managerială.

Managerul diferă de leader prin poziţia şi autoritatea oficială de care dispune. Managerul prezintă câteva trăsături şi anume:

ˇ are o dublă profesionalizare;

ˇ dispune de autoritate şi răspundere;

ˇ influenţează comportamentul salariaţilor;

ˇ dispune de cunoştinţe necesare eficientizării relaţiei cu salariaţii;

ˇ suportă solicitările şi stresul funcţiei de conducere, etc.

Managerul desfăşoară o activitate specifică domeniului care corespunde profilului organizaţiei şi poziţiei ierarhice pe care o ocupă având caracteristici psihologice impuse de personalitatea sa. Astfel, managerul poate fi un model pentru unii salariaţi, adoptă un stil propriu de conducere, dezvoltă o anumită cultură managerială etc.

Stilul de conducere desemnează modalitatea concretă de exercitare a rolului de manager.

Stilul managerial sau de conducere, constituie un ansamblu de calități profesionale, organizatorice, morale și de personalitate care se manifestă mai mult sau mai puțin în activitatea zilnică și în anumite împrejurări relevante și care este caracterizat printr-un înalt grad de stabilitate în timp. Abordarea relației manageri-subordonați se face pe baza următoarelor principii (Stanciu, Șt.,2001):

- poziția de lider a managerului poate fi asigurată numai dacă latura formală a puterii (autoritatea) interacționează cu latura informală a acesteia (capacitatea de influență);

- asigurarea unui flux coerent și continuu de informații pe verticală (între diferite niveluri de decizie) și pe orizontală (pe același palier decizional);

- asigurarea accesului subalternilor la manageri;

- adoptarea deciziilor în conformitate cu obiectivele organizaționale și cu interesele salariaților;

- antrenarea angajaților la aplicarea deciziilor;

- respectarea principiului echității privind recopensele;

- asumarea responsabilității la toate nivelurile de conducere sau de execuție.

Stilul de conducere are un rol deosebit într-o organizaţie, cel puţin din următoarele considerente:

ˇ influenţează relaţiile interpersonale dintre manager şi salariaţi;

ˇ are posibilitatea extinderii prin imitare la alte niveluri ierarhice;

ˇ influenţează climatul organizaţional;

ˇ determină metodele de management ce vor fi folosite.

În continuare vom prezenta stilurile de conducere și caracteristicilor acestora.

În practica managerială se cunosc mai multe stiluri de conducere (Cojocaru, M.,2003):

a) - autoritar : conducătorul determină activitatea grupului, fixează sarcinile de muncă și metodele de lucru;

- supraveghează strict subordonații;

- fluxurile infomaționale sunt direcționate preponderent de sus în jos;

- frica funcționează ca o modalitate de control;

- stilul este eficace, dar generează tensiuni, frustrări, apatie, nemulțumire și chiar ostilitate și agresivitate;

- democratic: - conducătorul analizează problemele și ia deciziile împreună cu grupul;

- face aprecieri obiective și realiste asupra activității celorlalți, dar are ca dimensiuni principale sociabilitatea, flexibiltatea, cooperarea, comunicațiile bune ascendente, descendente și orizontale;

- stilul este eficace, asigură interdependența de acțiune a membrilor grupului, stabilirea unor relații de bună colaborare și a unui climat socio-afectiv pozitiv;

- laissez-faire sau permisiv: - conducătorul lasă subordonaților săi întreaga libertate de decizie și acțiune în cadrul unor direcții generale stabilite de managementul superior;

- oferă unele informații suplimentare și nu se interesează de desfășurarea acțiunii;

- controlul este aproape nul;

- stilul are eficiență scăzută pentru că se lucrează în condiții de libertate deplină fără control.

Pe lângă aceste trei stiluri de conducere, numite și fundamentale, mai putem adăuga și stilul adaptativ sau situativ.