Analiza consumului de pâine în România și Europa

Referat
6.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Statistică
Conține 1 fișier: ppt
Pagini : 18 în total
Mărime: 1.22MB (arhivat)
Publicat de: Timotei Cîrstea
Puncte necesare: 0
Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicina Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi

Extras din referat

…scurt istoric

Pentru prima dată, pâinea a fost obţinută în Orientul Mijlociu, după care a fost preluată de greci şi de romani. Grecii şi apoi romanii au perfecţionat procesul de fabricaţie lărgind gama de sortimente.

Producţia şi consumul de pâine au evoluat odată cu dezvoltarea modului de viaţă al omului.

Consumul de pâine în Romania

Pâinea reprezintă alimentul de baza al românilor.

Dacă în 1989 consumul de pâine de pe piaţa locală se ridica la 130 de kilograme per cap de locuitor, acum este sub 100 de kilograme, potrivit datelor Rompan

În ultima perioadă criza globala i-a constrans pe români sa-şi diminueze consumul la cele mai multe din alimentele de bază. Cu toate acestea pâinea nu se află în topul alimentelor la care românii să-şi diminueze consumul, ci din contră. Se observă şi pe grafic o usoară creştere în anul 2012 faţa de anii precedenţi.

Pâinea albă este cel mai consumat sortiment de pâine, fiind regasită în 83 % din gospodării, în defavoarea pâinii negre 25% şi a pâinii facute în casă 23%.

La polul opus, se situeaza consumul pâinii mixte şi a celei cu seminţe 5% pentru ambele cazuri).

Franzela reprezintă specialitatea cea mai căutată - 60% din consumatorii de pâine au afirmat că obişnuiesc să consume acest sortiment;

Pâinea neagră/integrală se consuma in proportie de 38%.

Intr-un procent mult mai mic - 14% - se consuma painea grahamcu fibre alimentare, si doar 12% consuma paine cu secara.

Conținut arhivă zip

  • Analiza Consumului de Paine in Romania si Europa.ppt

Alții au mai descărcat și

Analiza statistică a seriilor cronologice

DEFINITIE: SERIA CRONOLOGICA este un sir ordonat de valori ale unei variabile aferente unor momente sau perioade de timp succesive. Exista...

Utilizarea calculatorului

Abstract: Acest studiu de caz este o cercetare despre utilizarea calculatorului în viaţa de zi cu zi a oamenilor şi anume dacă acesta este o...

Cercetare Asupra Vopselei Lavabile Superweiss

Düfa ROMÂNIA SRL este una dintre cele mai dinamice companii ce opereaza pe piata de lacuri si vopsele din România. Compania a fost fondata în anul...

Proiect statistică

Se considera variabila venituri medii pe o persoana, seria de distributie unidimensionala obtinuta dupa operatia de centralizare fiind prezentata...

Profilul turiștilor unei stațiuni turistice

Se iniţiază un studiu referitor la persoanele ce sosesc în hotelul „X” în sezonul estival. Studiul comandat de managementul societăţii „X” are...

Evoluția Numărului Locuitorilor din Mediul Urban în Perioada 1992-2003

Seria cronologica, denumita si serie dinamica sau serie de timp, este constituita dintr-un sir de valori privind evolutia unei variabile statistice...

Centralizarea și Analiza Datelor

Q1+Q2. La aceste intrebari filtru, nici unul dintre cei 1000 de respondenti nu a fost eliminat Valoarea modala (Mo – cea mai mare frecventa de...

Statistică Economică

Obiectul principal în evolutia repartitiei bidimensionale îl reprezinta determinarea legaturii statistice dintre aceste doua variabile. În orice...

Te-ar putea interesa și

Marketing Lidl

1. Denumirea firmei şi obiectul de activitate Lidl este un lanţ de supermarketuri discount cu sediul în Germania, care operează peste 10.000 de...

Tehnologia de Cultivare a Cartofului

IMPORTANŢA ŞI RĂSPÂNDIREA CARTOFULUI ÎN LUME ŞI ÎN ROMÂNIA Importanţă Cartoful este una din cele mai importante plante alimentare, industriale şi...

Politică de produs

Introducere Mixul de marketing este, probabil, sintagma cel mai des folosită în marketing. Orice companie care doreşte sa aibă o strategie de...

Practică de specialitate - SC Prodindpest SRL Călărași

CAPITOLUL 1 PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. « PRODINDPEST » S.R.L. CĂLĂRAŞI 1. PREZENTAREA A S.C. PRODINDPEST S.R.L CĂLĂRAŞI Societatea Comercială...

Proiect de practică - Kaufland

CAP I. PREZENTAREA ORGANIZATIEI Concernul Kaufland este una dintre firmele de retail de succes din Germania. Kaufland este reprezentat de 600 de...

Raport de Cercetare - Berea Heineken

REZUMATUL CERCETÍRII Obiectivul principal al acestei cercetari este de a afla pozitionarea berii Heineken comparativ cu alte marci, calitatile ei,...

Analiza Diagnostic a SC Prodpan SA

ANALIZA DIAGNOSTIC A DOMENIULUI FINANCIAR 1.1 Analiza dinamicii şi structurii patrimoniului firmei Patrimoniul net al unei întreprinderi...

Raport de Cercetare Berea Ursus

Rezumat Managerial Ursus intenţionează să ajunga numărul 1 în vânzări pe piaţa din Romania. În acest sens se doreşte determinarea factorilor ce...

Ai nevoie de altceva?