Caracteristicile Uniunii Europene

UNIUNEA EUROPEANĂ. ISTORIC

- Pe 16 aprilie 1948 este semnată convenţia instituind Organizaţia Europeană de Cooperare Economică. Şaisprezece state sunt părţi ale acestei convenţii: Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Regatul Unit, Suedia, Elveţia şi Turcia, precum şi zonele occidentale de ocupaţie din Germania şi teritoriul Triestului.

- 5 mai 1949 a fost creat Consiliul Europei, având ca membrii fondatori zece state: Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia şi Suedia

- 9 mai 1950, salonul Orologiului din Quai d'Orsay ministrul afacerilor externe francez Robert Schuman face publică oferta Franţei către Republica Federală Germania de a pune în comun producţia de cărbune şi oţel

- pe 18 aprilie 1951 este semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

- tratatul va intra în vigoare pe 25 iulie 1952

- la Roma pe 25 martie 1957 sunt semnate Tratatele instituind Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

- intră în vigoare pe 1 ianuarie 1958

- 1 iunie 1968, cu optsprezece luni înainte de termenul prevăzut în tratat (1 ianuarie 1970) uniunea vamală a fost realizată

- Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965, instituind un Consiliu unic şi o Comisie unică a Comunităţilor europene

- Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1967

- Marea Britanie a adunat în jurul său în cadrul Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, instituită prin Tratatul de la Stockholm din 20 noiembrie 1959, state care nu voiau sau considerau că nu pot adera la Comunităţi, respectiv, la acea dată, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia şi Elveţia

- la 22 ianuarie 1971, la Palatul Egmond din Bruxelles sunt semnate Tratatele de aderare la Comunitate a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii şi Norvegiei, aderarea celor trei noi membri, Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie a devenit efectivă la 1 ianuarie 1973, Norvegia respingând aderarea prin referendum

- Grecia semnează tratatul de aderare la 29 mai 1979, intrând în vigoare începând cu 1 ianuarie 1981

- tratatul privind aderarea Spaniei a putut fi semnat la 12 iunie 1985 iar la 1 ianuarie 1986, Spania a intrat în CEE

- Portugalia a semnat Tratatul consacrând aderarea sa la CEE odată cu Spania şi la 1 ianuarie 1986 Portugalia intră în CEE

- Reuniunea din 9-10 decembrie 1974 de la Paris duce la crearea Consiliului European

- La 20 septembrie 1976 s-a hotărât alegerea directă a Parlamentului European

- Actul Unic European a intrat în vigoare la 1 iulie 1987

- La 7 februarie 1992, la Maastricht, miniştrii afacerilor externe şi miniştrii de finanţe ai celor douăsprezece state membre au semnat Tratatul asupra Uniunii europene

- intrare în vigoare a Tratatului de la Maastricht la 1 noiembrie 1993

- la 1 ianuarie 1995 au devenit membre Austria, Finlanda şi Suedia

- Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului asupra Uniunii Europene şi a tratatelor care au instituit Comunităţile Europene şi unele acte conexe, semnat la 2 octombrie 1997

- Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001

1. INSTITUŢII

1.1.COMISIA EUROPEANÃ

Istoric

Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului a creat 4 instituţii:

a) Înalta Autoritate;

b) Consiliul Special de Miniştri;

c) Adunarea Comună;

d) Curtea de Justiţie.

- La 10 august 1952, Înalta Autoritate, prezidată de Jean Monet, şi-a început prima şedinţă la Luxemburg.

Înalta Autoritate era independentă de guverne şi însărcinată cu administrarea producţiei cărbunelui şi oţelului, de altfel şi principala acţiune a noi înfiinţate comunităţi. Ea deţinea puterea executivă. Printre principalele sale atribuţii erau: definirea obiectivelor comune, acordarea de împrumuturi, intervenţie asupra preţurilor, cotelor de producţie etc. Instituţia era formată din nouă membri, numiţi prin comun acord de guvernele statelor membre CECO.

- Odată cu apariţia CEE şi CCEA în 1957 au fost create şi pentru aceste două noi comunităţi două instituţii asemănătoare cu Înalta Autoritate a CECO, care au luat numele de Comisie.

- Prin articolul 9 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles, intrat în vigoare în 1957, a fost instituită o Comisie unică a Comunităţilor europene, care s-a substituit Înaltei Autorităţi a CECA precum şi celor două Comisii ale CEE şi CEEA.

Atribuţii şi funţii

Conform art. 211 din Tratatul privind Uniunea Europeană:

"Pentru asigurarea funcţionării şi dezvoltării pieţei comune, Comisia:

- veghează la aplicarea dispoziţiilor prezentului tratat şi a măsurilor luate de instituţii în virtutea acestuia;

- formulează recomandări sau avize în materiile care fac obiectul prezentului tratat, dacă acesta prevede în mod expres sau dacă Comisia le consideră necesare;

- dispune de putere de decizie proprie şi participă la procesul de formare a actelor Consiliului şi Parlamentului European, în condiţiile prevăzute de prezentul tratat;

- exercită atribuţiile conferite de Consiliu pentru aplicarea normelor stabilite de acesta."

Conform art. 212:

"Comisia publică în fiecare an, cu cel puţin o lună înainte de deschiderea sesiunii Parlamentului European, un raport general asupra activităţii Comunităţii.".

De subliniat că, conform specialiştilor în drept comunitar, funcţiile pe care le îndeplineşte Comisia sunt în principal:

- cea de iniţiativă;

- cea de execuţie;

- cea de supraveghere;

- cea de reprezentare.

Spre deosebire de situaţia existentă într-un stat naţional, unde dreptul de iniţiativă legislativă este exercitat de guvern şi parlament, la nivel comunitar respectivul drept revine în principal Comisiei Europene, în unele cazuri, cu titlu de excepţie, revenind şi Consiliului Miniştrilor Uniunii Europene şi Parlamentului.

Până la adoptarea Actului Unic European, Consiliul deţinea, atât puterea legislativă, cât şi pe cea executivă, Comisia neputând lua măsuri de execuţie decât în urma unei abilitări dată de Consiliu. În practică însă, mai ales în materie de politică agricolă comună, se făcuse simţită nevoia adoptării a numeroase măsuri de execuţie la nivel comunitar, ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea de a le soluţiona în timp util. Cerinţele legate de eficienţa acţiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competenţe executive. De acum înainte competenţa de principiu aparţine Comisiei, regula anterioara fiind inversată: Consiliul nu mai este executivul care îşi poate delega competenţa către Comisie, ci aceasta din urma reprezintă executivul, cu excepţia situaţiilor în care Consiliul îşi rezervă în mod expres acest drept pentru sine.

Un atribut esenţial ce revine Comisiei, este acela al controlului aplicării tratatelor comunitare atât de către Consiliu, cât şi de către statele membre. În virtutea acestui atribut Comisia poate să declanşeze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacă, Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligaţiile ce le revin din tratate.

Comisia Europeană îndeplineşte totodată şi un semnificativ rol reprezentativ, ea fiind abilitată potrivit dispoziţiilor Tratatului de la Roma să reprezinte interesele Comunităţii pe plan internaţional