Complexitatea Atingerii Ecoeficienței în Noua Economie Afectată de Criza Financiară

Introducere:

Dezvoltarea economică presupune un ansamblu de transformări cantitative structurale şi calitative, atât în economie cât şi în cercetarea ştiinţifică, şi tehnologiile de fabricaţie, în mecanismele şi structurile organizatorice de funcţionare a economiei , în modul de gândire şi comportamentul oamenilor.

În acest context apare conceptul de dezvoltare economică durabilă, ce reprezintă aceea formă de dezvoltare economică în cadrul căreia se urmăreşte ca satisfacerea cerinţelor prezente de consum, să nu compromită sau să prejudicieze pe cele ale generaţiilor viitoare.

Preocupările tot mai accentuate privind dezvoltarea economică durabilă, sunt legate de o multitudine de probleme cu care se confruntă în prezent omenirea şi anume: sărăcia; degradarea mediului înconjurător; extinderea necontrolată a urbanizării; nesiguranţa ocupării unui loc de muncă; deplasarea în masă a tineretului în alte ţări; înlăturarea volorilor tradiţionale; inflaţia; şomajul; crize monetare, economice şi geografice, etc.

Principalul element al conceptului de dezvoltare durabilă este prezentat de interacţiunea dintre populaţie, progres economic şi potenţialul de resurse naturale, iar ca probleme esenţiale se evidenţiază : optimizarea raportului nevoi- resurse, obiective de atins, mijloace necesare, pe baza compatibilităţii lor reciproce în timp şi în spaţiu.

Trebuie să fie conceput şi realizat un asemenea mediu economic care, prin intrările şi ieşirile sale, se afla în compatibilitate dinamică cu mediul natural, dar şi cu nevoile prezente şi viitoare ale generaţiilor care coexistă şi se succed.

Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim de interacţiune şi compatibilitate a patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic, într-un proces dinamic şi flexibil de funcţionare.

Concepte cheie: tratate

-dezvoltarea economică durabilă; dezvoltarea durabilă; conceptul de eco-eficienţa; îmbunătăţirea calităţii mediului; strategia dezvoltării durabilă; criza financiară; Raportul Burtland (Viitorul nostru comun);

Tratarea subiectului:

Sustenabilitatea a devenit un criteriu cheie pentru cei preocupaţi de calitatea mediului. Definirea dezvoltării sustenabile nu este uşoară, deoarece se constituie într-un concept supus dezbaterii care implică şi o serie de argumente etice referitor la ceea ce este „drept” şi „‘corect”, argumente asupra cărora oamenii au adesea puncte de vedere diferite.

Una dintre cel mai des citate definiţii ale dezvoltării sustenabile este cea propusă de către Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării, condusă de către Gro Harlem Brundtland, primul-ministru al Norvegiei, în 1987. În conformitate cu Raportul Brutland (Viitorul nostru comun), dezvoltarea sustenabilă presupune „asigurarea unei dezvoltări care să permită satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente, fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.

În citatul anterior referirea la nevoile generaţiilor prezente şi viitoare are în vedere două aspecte ale echităţii: echitatea intrageneraţională (în cadrul unei generaţii) şi echitatea intergeneraţională (între generaţii).

Echitatea intergeneraţională apare întrucât generaţia prezentă îşi deduce beneficiile prin utilizarea mediului ca resursă de bază, în timp ce costurile sunt transferate generaţiilor viitoare.