Criza eeconomică 1929-1933 și efectele sale

Caracteristici generale

Marea Depresiune din ’29-’33 este un subiect, în general, abordat şi studiat de cei mai mulţi dintre economişti. Deşi cauzele ei reprezintă o problemă mistică chiar şi pentru unii dintre cel mai bine pregătiţi analişti economici, aproape toată lumea a admis că a fost vorba de o criză de supraproducţie. Felul în care este abordată problema marii depresiuni, lasă impresia că a fost un eveniment izolat în istoria economică a omenirii. Se pare că numai atunci, în ’29-’33 a fost o criză economică în adevăratul sens al cuvântului.

24 octombrie 1929. Este ziua in care a debutat, efectiv, cel mai cumplit cataclism economic de pe Terra. Se implinesc, deci, aproape 8 decenii de la dramatica „Joie neagra”, cum i-a ramas numele acelei zile in istoria economica a lumii. In nu putine cazuri, explicatiile date tristei joi, celebrei crize economice dintre 1929-1933 ce i-a urmat, au fost simplificate, ingropate, amputate, amendate ideologic.

Marea Depresiune este invocată ca argument decisiv împotriva liberalismului clasic şi împotriva funcţionării satisfăcătoare a pieţei libere în general.

Locul argumentelor bazate pe invocarea ei în susţinerea intervenţionismului modern nu poate fi supraestimat. Întrega macroeconomie mainstream s-a născut din interpretarea etatistă a acestui eveniment. El este „mitul fondator” al keynesismului, al macroeconomiei, al intervenţionismului.

Ipotezele Marii Crize

Dezbaterea teoretica asupra cauzelor si interpretarilor celei mai mari crize a capitalismului modern inca nu s-a incheiat. Cel mai adesea, criza a fost explicata prin dislocarea comertului mondial si a economiilor nationale in timpul primei conflagratii mondiale.

Alti specialisti au explicat criza printr-un accident de parcurs al liberalismului sau prin excesul de rationalizare economica, indeosebi in S.U.A si Germania, unde maximumul de organizare a productiei si a muncii a fost insotit de maximumul de somaj. Pierre Milza si Serge Berstein considera ca trei factori destabilizatori au fost in principal vinovati de aparitia crizei: un consum infranat de permanenta comportamentului de austeritate si economisire, mosteniri ale unei civilizatii rurale ce privea cu suspiciune si chiar revoltator facilitatile de satisfactii materiale oferite de productia industriala de masa; efortul de investitii din anii ‘20 a fost insotit de riscuri si dezechilibre ca si derapaje financiare.

Dincolo de ele, intr-o interesanta lucrare, profesorul Michel Beaud, de la Universitatea Paris VllI, releva geneza crizei economice, privita in general ca un argument cu o mare putere de sinteza, din care pornesc - sau pot porni - in modul cel mai logic, numeroase ramificatii.

In spiritul celei mai nobile traditii fiziocrate, Michel Beaud arata: „Capitalismul nu este o persoana si nici o institutie. El nu vrea si nu alege. Capitalismul este o logica ce traverseaza modul de productie. O logica oarba, obstinata, de acumulare. Logica ce se sprijina pe productia bunurilor - valoarea lor de intrebuintare, utilitatea lor demonstrata de piata reprezentand suportul profitului care trebuie sa revina capitalului. Este, deci, necesar ca valoarea sa fie realizata, ca marfa sa fie vanduta. In caz contrar, acumularea se blocheaza si apare criza”.

In 1918, in Statele Unite, republicanii cuceresc majoritatea in Camera Reprezentantilor, iar in 1920, W.G. Harding, tot republican, este ales presedinte al Americii. Idealurilor „mondializatoare” care il animasera pe fostul presedinte Wilson, presedintele Harding le opune convingerea sa: „Am in America noastra o incredere care face inutila reuniunea unui consiliu de puteri straine care sa ne indice indatoririle ce ne revin. Numiti aceasta, daca doriti, egoism nationalist, dar eu consider ca este o inspiratie de fervoare patriotica. Sa salvam America, mai intai! Sa exaltam America, in primul rand!”. Evolutia economica a S.U.A. era, in acel timp, din ce in ce mai buna.

De altfel, nimic nu lasa sa se intrevada necazuri in America ultraprospera a anilor ’20 - nota Ronald Craig, un cercetator al domeniului. Tara cea mai bogata din lume cunostea un boom bursier neintrerupt. In anul 1928, presedintele Hoover anunta sfarsitul saraciei in aceasta tara „parca de utopie”, care devenise Statele Unite: „Scopul nu este inca atins - sublinia presedintele -, dar daca vom putea mentine politica urmata de opt ani incoace… in curand, vom vedea zorii zilei cand saracia va fi surghiunita de aceasta natiune”. Este sigur ca America avea o economie in plina expansiune. Tara care a inventat productia de masa s-a lasat subjugata de bunurile de consum. Mentalitatea a avea mai mult decat vecinul era la zenit. Moda, publicitatea, presiunea in crestere a vanzarilor intretineau o atmosfera de fast.