Etică și comportament organizațional

Etica

Noţiunea de etică are acelaşi înţeles cu cea de morală; au aceeaşi provenienţă; în latină, ca şi în greaca veche, ele fac trimitere la obiceiurile, moravurile unei societăţi sau la ştiinţa acestora. Şi totuşi, există uneori percepţii diferite asupra celor două noţiuni care, alături de termenul deontologie, sintetizează o problematică de ordin moral a vieţii şi societăţii. De aceea, considerăm că este necesară o aprofundare a acestor noţiuni, a ceea ce se poate “ascunde” sub aceste concepte.

Conceptul de morală se referă la un anumit cod social, la un ansamblu de reguli cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admişi într-o societate dată. El

evocă intervenţia unei autorităţi tradiţionale, adesea religioase, capabile să ne indice ce trebuie făcut sau evitat. Într-o societate culturală dezintegrată, individualistă, cuvântul morală poate produce neîncredere.

Etica, conform dicţionarelor, simbolizează ştiinţa binelui şi a răului.Întrebarea este de unde ştim ce este bine şi ce este rău? Fără îndoială, fiecare individ percepe binele şi răul într-un anumit fel, raportându-se la conduita celorlalţi: sunt lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac. Este însă mai dificil să te analizezi pe tine însuţi decât să-i critici pe ceilalţi. Poate de aceea etica este considerată o ştiinţă care ne ajută să cunoaştem omul, comportamentul său şisocietatea în ansamblul ei. Ştiinţa eticii are un dublu caracter, respectiv: analytic (se preocupă de cauzele acţiunilor noastre) şi normativ (ne spune ce avem de făcut); însă, fără să fie o ştiinţă descriptivă (nu ne indică cum să facem), este o ştiinţă practică, este orientată spre acţiune: se învaţă din practică. De aceea, se foloseşte adesea şi conceptul de etică aplicată, prin care înţelegem “analiza din punct de vedere moral a unor situaţii concrete din practica socială sau profesională în vederea luării unor decizii”. Dar a fi etic nu înseamnă o obligaţie; etica este raţională, nu o impunere externă. A fi etic înseamnă să respecţi anumite valori, care nu reprezintă altceva decât binele oamenilor, şi anumite principii morale.

Noţiunea de deontologie, într-un sens mai restrâns, desemnează “un ansamblu de reguli, considerate esenţiale în cadrul unei profesiuni”. Etica socială se ocupă de relaţiile omului cu cei din jurul său; individul este deci în centru.

Din raţiuni economice, întreprinderile acţionează întotdeauna în serviciul

unor persoane; binele comun al organizaţiei reprezintă un ansamblu de obiective pe

care membrii săi încearcă să le obţină. De aceea, putem spune că etica în organizaţie se bazează pe două principii fundamentale:

• supremaţia omului asupra organizaţiei;

• atingerea scopurilor sau binelui comun respectând principiile

morale.

Când vorbim despre etică în întreprindere, trebuie să avem în vedere toate

dimensiunile acesteia:

• etica personală;

• etica indivizilor ca membri ai organizaţiei (atingerea scopurilor respectând

regulile interne);

• etica organizaţiei (reguli, obceiuri, norme în atingerea scopurilor) şi

• etica întreprinderii în relaţiile sale cu mediul exterior (furnizori, clienţi,

concurenţi, mass-media, societatea în ansamblul său, mediul natural).

Aceste dimensiuni sunt interdependente şi se influenţează reciproc; o

organizaţie nu poate fi etică dacă membrii săi nu au un comportament care poate fi

astfel calificat; de asemenea, o organizaţie care promovează principiile morale, prin

instituţionalizarea unui set de reguli de conduită, nu va tolera în interiorul său indivizii care încalcă aceste reguli sau valorile morale. Mai mult, practica arată că respectarea unor principii morale în interiorul firmei se prelungeşte şi în relaţiile acesteia cu mediul extern.

Însăşi strategia organizaţiei poate oglindi poziţia acesteia din punct de vedere etic; ambiţia unui înalt nivel al eticii profesionale este inseparabilă de ambiţia unui înalt nivel al eficienţei economice şi a investiţiei în progres; uneori, exigenţele eticii în întreprindere pot ajunge să modifice strategia aleasă. De aceea, putem spune că o strategie de înaltă eficienţă oferă mijloacele unei practice exigente a eticii şi invers. Strategia şi etica se conjugă astfel la nivelul organizaţiei.

Ajungem astfel la concluzia că etica este rentabilă; ea trebuie percepută ca o

investiţie a organizaţiei, mai ales pe termen mediu şi lung. Ea nu se opune profitului, ci doar profitului injust obţinut ilegal şi/sau imoral.

Calitatea etică a întreprinderii şi a personalului său depinde, în mare măsură, de calităţile şi capacitatea de conducere a managerilor săi. Orice conducător are o responsabilitate morală deosebită: el trebuie să dea dovadă de un înalt profesionalism, să conducă oamenii spre atingerea obiectivelor firmei, să fie un exemplu de conduită pentru colaboratorii săi; mai mult, el trebuie să contribuie la instituţionalizarea eticii în cadrul organizaţiei (cultură, mijloace, reguli, obiceiuri, practici etc.)

Etica trebuie să însoţească întregul proces de luare a deciziei, în toate etapele sale. Octave Gelinier, cunoscut teoretician al managementului, propune implementarea unui “test de etică”, cu trei întrebări:

1. Este legal? Această decizie va încălca legea sau regulile interne ale firmei?

2. Această decizie este echitabilă pentru toate părţile interesate, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung?

3. Mă voi simti mândru de această decizie? Dar dacă familia mea ar cunoaşte decizia? Dar dacă s-ar publica?

Ce trebuie să facă însă un conducător, pentru a-şi îndeplini rolul său de practicant şi susţinător al eticii în organizaţie?

Iată câteva exemple de acţiuni ce intră în responsabilitatea sa morală:

ajută colaboratorii să cunoască scopul, sensul muncii;

• elimină condiţiile care îi fac pe ceilalţi să acţioneze în mod egoist sau imoral;

descoperă necesităţile reale ale colaboratorilor tăi şi îi ajută să şi le satisfacă;

• nu-şi ascunde greşelile; le recunoaşte, le rectifică şi îşi cere scuze;

• influenţează comportamentul celorlalţi prin exemplul personal;

• respectă demnitatea colaboratorilor;

• îşi exercită autoritatea fără concesi, dar în mod correct

Există însă numeroase practici în întreprindere care pot să încurajeze managerii sau ceilalţi angajaţi să se comporte fără a respecta normele eticii.

Probleme cum ar fi: atenţie parţială pentru integrarea noilor angajaţi; presiunea zilnică pentru profit şi rezultatele pe termen scurt; angajarea unor persoane numai

cu pregătire tehnică sau cu ambiţii personale extraordinare, lipsa transparenţei,

opturarea canalelor de informare etc. subliniază lipsa ataşamentului organizaţiei

faţă de etică. Permiţând sau încurajând să se izoleze de propria comunitate sau de

tovaraşii lor (prin muncă excesivă sau transferuri frecvente), organizaţia face dificilă recunoaşterea de către angajaţi a comportamentului lor lipsit de etică.