Înregistrările și interceptările ca mijloace de probă în procesul penal

Capitolul I

Mijloacele de proba

Conform art 63 din C.proc.pen. constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.

In limbajul juridic curent, notiunea de proba este folosita, uneori, intr-un sens larg, care include atat proba propriu-zisa, cat si mijlocul de proba. Cele doua notiuni nu trebuie confundate. Probele, ca elemente de fapt care servesc la aflarea adevarului in procesul penal, sunt aduse la cunostiinta organelor judiciare prin intermediul mijloacelor de proba. Mijloacele de proba sunt acele cai legale prin care se constata existenaa probelor. De aceea, se face distinctie intre o imprejurare de fapt pe baza careia se constata vinovatia sau nevinovatia unei persoane si mijlocul prin care aceasta imprejurare a fost relevata.

De asemenea, nu se confunda notiunea de proba cu cea de probatiune – ca activitate de strangere si verificare a probelor, activitate care consta, mai întâi in stabilirea de fapte si imprejurari legate de infractiunea comisa, ca apoi, prin coroborarea si aprecierea acestora sa se dovedeasca existenta infractiunii si vinovatia infractorului.

Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele. Mijloacele de proba obtinute in mod ilegal nu pot fi folosite in procesul penal.

Atat probele cat si mijloacele de proba au ca scop finalizarea corecta a cauzelor penale. Declansarea procesului penal face ca probele sa fie administrate prin mijloace de proba prevazute de lege. La cererea organului de urmarire penala ori a instantei de judecata, orice persoana care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze.

Capitolul II

Interceptarile si inregistrarile audio sau video

2.1 Notiune si cadrul legal

Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, inregistrarea semnifica imprimare a suntelor, fenomenelor luminoase etc., cu alte cuvinte rezultatul actiunii de a inregistra, iar interceptarea reprezinta actiunea de a intercepta si rezultatul ei, respectiv, descoperirea, surprinderea si controlarea unei convorbiri telefonice, a unei corespondente intre doua persoane, inclusiv prin intermediul unei instalatii speciale.

Ca urmare a inviolabilitatii corespondentei si a convorbirilor telefonice, consacrata ca drept fundamental al cetateanului in constitutiile democratice, initial nu era permisa folosirea in justitie a inregistra¬rii unei convorbiri sau comunicari, ca actiune a instantelor judecatoresti.

Am¬plificarea fenomenului infractional, prin folosirea mijloacelor tehnice de comu¬nicare, a determinat acceptarea, in anumite conditii, a folosirii unor interceptari si inregistrari ale convorbirilor telefonice si ale altor comunicatii, mai ales in cazul acelor infractiuni a caror probatiune nu era posibila altfel.

Conform art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. Totodata in alin. 2 al acestui articol se precizeaza si cazurile in care se poate restrange acest drept, acestea fiind: pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii si a moralei, ori protejarea drepturilor si liberatatilor altora.

Modul in care au fost reglementate interceptarile si inregistrarile audio – video se inscrie in aceasta dispozitie constitutionala, mai ales ca restrangerea nu a adus atingere existentei dreptului, fiind proportionala cu situatia care a determinat-o

Inregistrarile audio-video sunt enumerate in art. 64, in calitate de mijloace de proba, in timp ce interceptarile reprezinta procedeul prin care se obtin inregistrarile ca mijloace de proba. Doctrina a calificat interceptarile audio-video dupa momentul efectuarii lor, ca fiind, mijloace de proba, daca sunt efectuate dupa inceperea urmaririi penale, respectiv acte premergatoare, daca sunt efectuate inainte de inceperea urmaririi penale.