Organizațiile

ORGANIZATIILE

1. DEFINITII

O prima privire asupra organizatiilor s-a realizat, in cele de pana acum, din perspectiva teoriei generale a sistemelor. Organizatiile au fost caracterizate drept sisteme sociale dinamice, deschise, capabile de autoreglare si autoinstruire. Totodata, au fost puse in evidenta subsistemele functionale ale organizatiei (de productie, de sustinere, de mentinere, de adaptare si de conducere). Aparent, oricine poate defini o organizatie insa, este esential sa observam din ce perspectiva este abordata aceasta definitie: a obiectivelor, activitatilor, dimensiunilor, formelor, stabilitatii, durabilitatii, performantelor, numarului de angajati, etc. Conform unei definitii simple, o organizatie reprezintă combinarea si utilizarea de resurse umane, financiare si materiale in vederea atingerii unor obiective. Toate organizatiile includ intr-o forma sau alta un set de obiective proprii, distribuirea puterii si autoritatii, asteptarile cu privire la functii sau indatoriri, canale de comunicare si anumite metode de asigurare a atingerii obiectivelor.

Mihaela Vlasceanu defineste organizatiile prin prisma caractersiticilor acestora deoarece „o definire propriu – zisa a organizatiilor” este dificil de realizat „mai ales ca nu exista un consens” in aceasta privinta. Astfel, autoarea considera organizatiile ca fiind specializate, in sensul ca intotdeauna acestea urmaresc anumite obiective stabilite. Pe de alta parte, Vlasceanu se axeaza si pe partea sociala considerand organizatiile ca fiind interactiuni intre grupuri de oameni care au aceleasi scopuri. „Organizatia este o structura de interactiuni reglementate de reguli formale si informale si generatoare de actiuni colective (agregate).” (p. 89 Vlasceanu).

Organizatia este un sistem deschis, adaptiv, tinand seama de faptul ca este o componenta a unor sisteme mai mari cu care are legaturi armonizate prin procesul de conducere. Organizatia este un sistem social de activitate ce reuneste oameni (resurse umane) si resurse materiale prin intermediul carora realizeaza scopul pentru care a fost creata: produse, lucrari, servicii, corespunzator comenzii sociale. Oricare ar fi organizatia, ea s-a construit constient si deliberat de catre oameni pentru a produce ceva de care societatea are nevoie. Obiectivul (scopul) este temeiul ce a stat la baza aparitiei organizatiei si in acelasi timp este motivarea mentinerii ei in continuare. Chiar daca, in timp, scopul s-a schimbat si cel prezent nu mai coincide cu cel pentru care a fost creata, organizatia se mentine totusi daca are un scop, daca satisface o nevoie.

Organizatia este un sistem dinamic, in sensul ca evolutia si viabilitatea sa sunt determinate de modificarile care produc in cadrul sistemului, in relatiile acestuia cu mediul. Ea este, de asemenea, un sistem complex probabilistic si relativ stabil, deoarece reprezinta o reuniune de componente articulare prin numeroase legaturi, supusa unor factori perturbatori, dar capabila sa-si mentina functionarea in cadrul unor limite care-i definesc maniera de comportare. Totodata organizatia este un sistem autoreglabil si autoorganizabil deoarece are capacitatea sa faca fata diferitelor influente din interior si din exterior, cu ajutorul conducerii, prin acte decizionale.

Organizatia este un sistem ierarhizat in care functioneaza o diviziune a muncii precisa, iar indivizii au status-uri si roluri clar diferite. Una din caracteristicile de baza ale organizatiilor este existenta unei structuri ierarhice a conducerii, respectiv a unui colectiv sau a unor “echipe” care functioneaza avand in frunte conducatori de diverse ranguri.

In concluzie, se pot desprinde unele caracteristici ale organizatiilor, mai ales ca o definitie exacta a acestora este greu de precizat. Astfel, organizatia are mereu o misiune careia ii sunt asociate anumite obiective clar stabilite. Totodata este un grup de oameni intre care se deruleaza interactiuni determinate de urmarirea scopurilor, obiectivelor comune si specifice.

2. TIPOLOGIA ORGANIZATIILOR

Daca privim in jurul nostru, sau daca ne gandim la organizatiile pe care le cunoastem sau de care am auzit vorbindu – se, constatam atat multitudinea de forme sub care acestea se prezinta, cat si varietatea lor: partide politice, intreprinderi, restaurante, hoteluri, biserici, etc. Chiar daca ma voi axa pe o anumita clasificare a organizatiilor, trebuie reamintit faptul ca uneori putem considera si familia, grupul de prieteni, colegi ca fiind o mica organizatie, mai corect spus, ilustrari ale unor forme de organizare sociala.

Cea mai simpla si mai sugestiva clasificare a organizatiilor are in vedere gradul lor de structurare. Sub acest unghi, formele de organizare se impart in doua mari tipuri: informale si formale. Este insa necesar de precizat ca intr – o organizatie, se depisteaza cu dificultate planul formal si informal in forma sa pura deoarece fiecare organizatie cuprinde aceste doua structuri in proportii variabile.

a. Planul informal al unei organizatii se constituie din grupuri de oameni, caracterizate de existenta unor relatii spontane, flexibile, nedefinite. Un exemplu de astfel de structura este afilierea empatica ce apare in orice organizatie formala, grupurile de prietenie care se formeaza dupa o anumita perioada de cunnoastere reciproca, de „tatonare”. In urma acestor interactiuni si a dezvoltarii relatiilor informale, atingerea scopurilor organizatiei va fi facilitata datorita gradului ridicat de adeziune a membrilor. Sunt multe situatii in care membrii unui grup de munca, care au relatii stranse de amicitie se sprijina reciproc in indeplinirea sarcinilor, chiar preluandu – si unul altuia anumite responsabilitati pentru a se proteja de diverse sanctiuni.

Mai mult, membrii unei organizatii pot accepta un lider informal, altul decat cel oficial(formal), care intruneste o lunga adeziune prin autoritatea sa profesionala, prin prestigiul moral, prin capacitatea de a stabili relatii stimulative, adecvate cu colegii sai. Deci, lipsa unei structuri bine definite in planul informal nu inseamna si lipsa unui set de norme, retele de comunicae si lideri. Acestea exista, insa acceptarea lor de catre membri este spontana si implicita.

b. Planul formal al organizatiei vizeaza structura oficiala a acesteia, clar definita prin descrierea normelor de construire si de comportament, a rolurilor si relatiilor dintre membrii organizatiei (de putere, autoritate si responsabilitate), prin indicarea liderilor, a ierarhiei, prin precizarea conditiilor de acces, de evolutie si de iesire din organizatie. Datorita accentului pus pe ordine si reguli, organizatiile formale sunt stabile si relativ inflexibile. Deci, organizatiile formale sunt astfel proiectate incat sa se realizeze o relatie rationala intre obiective, metodele prin care acestea trebuiesc indeplinite si eficienta.

Este evident ca intr – o organizatie, cele doua planuri, formal si informal, vor trebui imbinate astfel incat sa duca la efecte pozitive. Intrucat nici constrangerile.