Prefectul și Funcția Publică

Administraţia publică, ca activitate, nu poate fi realizată dintr-un singur centru aflat pe teritoriul statului, ci trebuie organizată în aşa fel încât să asigure nevoile societăţii, în general, dar şi al colectivităţilor sociale din toate unităţile teritorial administrative ale statului. Pentru acest lucru, organele administraţiei publice sunt constituite în raport de teritoriul statului şi în funcţie de unităţile administrativ teritoriale ale acestuia.

Prevederi constituţionale. Prefectul

Conform Constituţiei, Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale .

Potrivit legii privind prefectul si instituţia prefectului, art. 1 alin. (2) Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ, precum şi un prefect pentru municipiul Bucureşti. Prefectul este ajutat de un subprefect, iar în municipiul Bucureşti de doi subprefecţi. Iar art.10 reglementează că “Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici” .

În cadrul Constituţiei regăsim prefectul la capitolul 5 „Administraţia publică”, secţiunea a doua “Administraţia publică locală” deci ca făcând parte din cadrul acestei categorii, însă raportându-ne la Legea 215/2001 privind administraţia locală, prefectul nu este amintit. Descoperim astfel o neconcordanţă legislativă.

Funcţia de demnitate publică, menţionată în art. 16 alin. (3) nu presupune a fi exercitată de către un funcţionar public, existând diferenţe semnificative între funcţionarul public şi demnitarul public. Legea 188/1999 în art. 5 face precizarea că persoanele numite sau alese în funcţie de demnitatea publică nu intră sub incidenţa dispoziţiilor ei, iar un alt act normativ, Legea 154/1998, defineşte, în art. 3, funcţia de demnitate publică ca fiind acea funcţie publică care se ocupă prin mandat direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.

Un aspect demn de reţinut este diferenţierea între funcţia publică şi cea de demnitate public, pentru a fi uşor de încadrat. Remarcăm deci :

a. funcţionarul public este numit în baza unor criterii de competenţă profesională (demnităţile sunt ocupate ca rezultat al unor alegeri – excepţie fac demnitarii numiţi, dar pe criteriu politic, un algoritm rezultat tot din alegeri);

b. funcţionarul public este numit pe perioadă nedeterminată, demnitarul - pe perioada mandatului;

c. funcţionarii publici sunt destituiţi prin proceduri speciale, demnitarii numai prin expirarea mandatului (excepţie fac, pentru ambele situaţii, procedurile judiciare – legate de săvârşirea unor infracţiuni);

d. funcţiile publice sunt nominalizate în anexa Legii 188/1999; demnităţile publice prin alte legi .

În scopul eficientizării instituţiei prefectului, O.U.G. nr. 179/ 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/ 2004 privind instituţia prefectului clarifică problemele legate de profesionalizarea funcţiei prefectului şi rolul său în conducerea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor.

Principalele elemente de noutate, cuprinse în acest act normativ, sunt:

- prefectul şi subprefectul îşi pierd statutul de demnitar şi devin, începând cu data de 1 ianuarie 2006, înalţi funcţionari publici, supunându-se integral prevederilor legale privind funcţia publică şi funcţionarii publici;

- funcţia de secretar general al prefecturii este transformată în funcţie de subprefect;

- prefecţii şi subprefecţii sunt neutri din punct de vedere politic şi se supun unor reguli generale de mobilitate, aplicabile tuturor înalţilor funcţionari publici;

- definirea clară a relaţiilor dintre prefect şi autorităţile administraţiei publice locale prin eliminarea posibilităţilor de ingerinţă a prefectului în activitatea acestora din urmă .

Funcţia publică. Statut juridic. Aspecte comparative între funcţia publică corespunzătoare Înaltului Funcţionar Public şi Prefect

Instituţia funcţiei publice cât şi cea a funcţionarului public sunt instituţii juridice constituţionale consacrate de Constituţia României din 2003, iar statutul şi regimul juridic aplicabil acestora este stabilit prin lege organică.