Regiunile de dezvoltare ale României din perspectiva politicii de coeziune economică socială și teritorială

1. Introducere

Desi formata din state membre, Uniunea Europeana acorda o atentie deosebita celor 268 de regiuni ale sale, considerand ca acestea reprezinta adevaratul motor al dezvoltarii pe toate planurile: economic, social, cultural etc. Aceasta abordare are la baza observatia ca, in interiorul fiecarei tari, exista diferente de dezvoltare intre regiuni, diferente care ar putea creste fara implicarea directa a Uniunii si a statelor sale membre. Politica UE care are drept scop reducerea decalajelor existente intre regiunile Europei este cunoscuta sub denumirea de politica de coeziune, fiind, inainte de toate, o politica a solidaritatii.

Avand in vedere ca Romania este stat membru al UE din 2007, si ca Romania are printre cele mai sarace regiuni din UE am dorit sa punctez impactul politicii de coeziune asupra regiunilor de dezvoltare din Romania.

Politica de dezvoltare regionala reprezinta un ansamblu de masuri planificate si promovate de autoritatile administratiei publice locale si centrale, in parteneriat cu diversi actori (privati, publici, voluntari), in scopul asigurarii unei cresteri economice, dinamice si durabile, prin valorificarea eficienta a potentialului regional si local, in scopul imbunatatirii conditiilor de viata.

Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea intreprinderilor, piata fortei de munca, atragerea investitiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, imbunatatirea infrastructurii, calitatea mediului inconjurator, dezvoltare rurala, sanatate, educatie, invatamant, cultura.

Dezvoltarea rurala ocupa un loc distinct in cadrul politicilor regionale si se refera la urmatoarele aspecte: inlaturarea/diminuarea saraciei in zonele rurale; echilibrarea oportunitatilor economice si a conditiilor sociale dintre mediul urban si cel rural; stimularea initiativelor locale; pastrarea patrimoniului spiritual si cultural.

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei. Se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului.

Fondul de Coeziune ajută statele membre cu un produs naţional brut (PNB) pe cap de locuitor de mai puţin de 90% din media comunitară să-şi reducă diferenţele dintre nivelurile de dezvoltare economică şi socială şi să-şi stabilizeze economiile.

Fondul Social European (FSE) este destinat să îmbunătăţească calitatea locurilor de muncă şi posibilităţile de ocupare a forţei de muncă în Uniunea Europeană. Acesta intervine în cadrul obiectivelor „Convergenţă” şi „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”.

Alaturi de aceste programe, Uniunea Europeana dezvolta si iniţiativele Jaspers , Jeremie , Jessica.

JASPERS (Joint Assitance in Supporting Projects in European Regions)

Programul JASPER are rolul de a sprijini statele membre în implementarea politicii de coeziune prin dezvoltarea cooperării între acestea cu privire la mai buna organizare şi utilizare a expertizei şi a resurselor.

Scopul programului JASPERS este de a ajuta autorităţile din regiunile de Convergenţă să pregătească proiecte majore pentru a fi aprobate de către Comisie.

JEREMIE (Joint European Resources for Micro toMedium Enterprises)

JEREMIE este o iniţiativă a Comisiei Europene, Băncii Europene pentru Investiţii şi a Fondului European de Investiţii (FEI) pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare al IMM-urilor şi va permite statelor membre şi regiunilor să utilizeze o parte din fondurile structurale alocate acestora pentru obţinerea unui set de instrumente financiare special create pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii.

JESSICA (Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas)

JESSICA este o iniţiativă a Comisiei Europene, în cooperare cu Banca Europeană pentru

Investiţii (BEI) şi Consiliul Băncii Europene pentru Dezvoltare (CBE), pentru promovarea investiţiilor durabile, creşteriieconomice şi ocupării în zonele urbane ale Europei.

În România, politica de dezvoltare regională început să se contureze odată cu funcţionarea programului Phare, în 1996. Doi ani mai târziu, în 1998, a fost stabilit cadrul legal de dezvoltare a acesteia,care stabileşte obiectivele politicii naţionale în domeniu,

instituţiile implicate, competenţele şi instrumentele specifice promovării politicii de dezvoltare regională. Aceasta este completată de o serie de alte legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, prin care sunt create sau reglementate mecanismele de implementare a politicii regionale.

2. Scurt istoric al politicii de coeziune economica si sociala a Uniunii Europene

Cu exceptia unei referinte generale la necesitatea consolidarii unitatii economice dintre statele membre, tratatul fondator de la Roma (1957) nu ofera un mandat explicit pentru adoptarea unei politici CE de coeziune.

In anul 1957, tarile semnatare ale Tratatului de la Roma se refera în preambulul acestuia la necesitatea de „a consolida unitatea economiilor lor si de a asigura dezvoltarea lor armonioasa prin reducerea diferentelor existente între diversele regiuni si a decalajelor cu care se confrunta regiunile mai putin favorizate”.

În anul 1958 se constituie doua Fonduri sectoriale: Fondul Social European (FSE) si Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA).

A fost nevoie de 18 ani ca politica de coeziune economica si sociala sa avanseze pe agenda politica a CE, datorita primei extinderi care includea state membre (Marea Britanie si Irlanda) cu probleme considerabile de dezvoltare economica si sociala, cuplate cu o încetinire a dezvoltarii economice datorate crizei petroliere din anii '70.

La început, politica de coeziune economica si sociala avea un explicit caracter redistributiv. În 1975 a fost înfiintat un Fond European de Dezvoltare Regionala (FEDR) care sa contribuie la proiectele de dezvoltare lansate de guvernele nationale. S-a înteles repede ca acest concept minimalist avea deficiente serioase. Numeroase proiecte erau cofinantate de FEDR în baza unui sistem de cote nationale fara prioritati explicite de dezvoltare pe termen lung si fara efect de multiplicare.

Necesitatea unei reforme radicale a sistemului de distributie s-a cristalizat dupa extinderea sudica, prin includerea Greciei (1981), a Spaniei si a Portugaliei (1986), toate considerabil în urma fata de media PIB-ului CE de atunci.

Grecia a negociat cu Comisia introducerea unor instrumente economice specifice Sudului pentru a contrabalansa presiunile economice si concurentiale datorate aderarii Spaniei si Portugaliei, ambele cu o orientare economica similara a sectoarelor primare si secundare ale economiei lor.

Introducerea Programelor Integrate Mediteraneene (PIM) pentru perioada 1986-1992 a oferit Comisiei prima oportunitate de a experimenta abordari inovatoare privind atat continutul politicilor, cat si metodele si cerintele atasate punerii lor în aplicare.

In 1986 Actul Unic European creeaza bazele unei politici reale de coeziune menite sa compenseze constrangerile pietei unice pe care le resimt tarile meridionale si alte regiuni mai putin favorizate.

Adoptarea Programului Pietei Unice Europene în 1986 si semnarea Actului Unic European în 1986 au semnificat o noua era pentru politica de coeziune economica si sociala din CE. Eliminarea barierelor in calea comertului si libera circulatie a persoanelor, capitalului si serviciilor au fost insotite de preocupari privind capacitatea regiunilor defavorizate de a face fata presiunilor concurentiale ale pietei.

Consiliul European de la Bruxelles din februarie 1988 revizuieste modul de functionare a fondurilor de solidaritate (cunoscute acum sub denumirea de Fonduri Structurale) si le aloca 68 miliarde de ECU (la preturile din 1997).

Tratatul de la Maastricht, care a intrat în vigoare în 1993, desemneaza coeziunea ca fiind, împreuna cu uniunea economica si monetara si piata unica, unul dintre principalele obiective ale Uniunii.

De asemenea prevede crearea Fondului de Coeziune, pentru sprijinirea proiectelor in domeniul mediului si transporturilor in statele membre cel mai putin prospere.

Consiliul European de la Edinburgh (decembrie 1993) hotaraste alocarea a aproximativ 177 miliarde de ECU (la preturile din 1999), adica o treime din bugetul comunitar, pentru politica de coeziune. Pe lânga Fondurile Structurale se creeaza un nou Instrument Financiar de Orientare pentru Pescuit (IFOP).

Tratatul de la Amsterdam (1997) confirma importanta coeziunii si de asemenea include un Titlu privind Ocuparea Fortei de Munca care subliniaza necesitatea colaborarii în vederea reducerii somajului. Consiliul European de la Berlin (martie 1999) initiaza reforma Fondurilor Structurale si ajusteaza functionarea Fondului de Coeziune.

Aceste Fonduri vor primi peste 30 de miliarde de Euro pe an în perioada 2000 -2006, adica 213 miliarde de Euro în decurs de sapte ani.