Aderarea României în Uniunea Europeană

1.1 CONŢINUTUL PRINCIPAL AL ADERĂRII ŞI INTEGRĂRII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

În esenţă se cunoaşte şi se recunoaşte că aderarea şi integrarea reprezintă procese deosebit de complexe. Aşa cum o înţelegem noi, integrarea europeană, în forma în care este concepută ea de uniunea economică şi politică europeană – pe scurt Uniunea Europeană – reprezintă un proces istoric deosebit de complex cu caracter politic, juridic, economic, ştiinţific, educaţional, cultural, social, naţional şi internaţional, statal, interpersonal şi suprastatal.

Proces istoric – deoarece desfăşurarea sa cuprinde o întreagă perioadă a istoriei, presupune transformării cardinale în structura „anatomo-morfologică” şi în „fiziologia” întregii societăţii şi pentru că marile prefaceri care vor da conţinut acestui proces vor avea semnificaţia şi valoarea unor pietre de hotar, a unor trepte ale scării istorice pe care ţările, naţiunile şi populaţiile angajate în opera de integrare vor înainta de la inferior la superior.

Proces politic – deoarece decizia de integrare exprimă voinţa politică a partidelor, forţelor politice principale, a tuturor instituţiilor puterii şi a majorităţii populaţiei din ţările care se angajează în mod conştient, premeditat pe această cale.

Proces juridic – deoarece desfăşurarea şi realizarea sa impune cu necesitatea „apropierea legislativă” a fiecărei ţări participante de „normele” Uniunii Europene, compatibilizarea legislaţiilor naţionale cu legislaţia Uniunii Europene şi înfiinţarea de structuri adecvate şi să se asigure condiţiile necesare pentru aplicarea legislaţiei, a normelor legislative care emană de la forul legislativ al Uniunii Europene.

Proces economic – deoarece integrarea se concretizează în constituirea şi consolidarea pieţei interne unice a Uniunii; în asigurarea mişcării libere a bunurilor (mărfurilor); a capitalului şi a muncii; în promovarea liberei iniţiative;în promovarea unei politici active în domeniul concurenţei şi în crearea într-o perspectivă dată a unei monede unice. Aici este locul să subliniem că, potrivit Cărţii Albe, elaborată de Comisia de la Bruxelles şi adoptată de Consiliul European la Essen, piaţa internă unică a Comunităţii nu este un obiectiv în sine ci, mai curând, unul dintre principalele mijloace pentru atingerea unei serii de obiective: creşterea economică echilibrată şi susţinută în condiţiile protejării mediului; niveluri ridicate de ocupare a forţei de muncă şi protecţie socială; ridicarea standardelor de viaţă şi a calităţii vieţii; coeziune economică şi socială. În concordanţă cu acelaşi document, piaţa unică serveşte înfăptuirea acestor obiective favorizând performanţele economice ale membrilor comunităţii. Acestea se realizează prin: alocarea mai eficientă a factorilor de producţie; favorizarea producţiei la o scară mai largă şi exploatarea rezultatelor acestei expansiuni; îmbunătăţirea performanţelor economice prin creşterea concurenţei; estimarea investiţiilor şi pe alte căi.

Important este să menţionăm că „integrarea economică realizată într-o piaţă unică fără frontiere merge mai departe decât alte forme de cooperare, cum ar fi zonele de comerţ liber, uniunile vamale şi pieţele comune care păstrează frontierele interne. Ea maximizează astfel impactul economic pozitiv”.

Proces ştiinţific – deoarece întreaga construcţie a Uniunii Europene se sprijină în principal pe cercetarea şi cunoaşterea realităţilor economice şi a tendinţelor principale ce dau orientare şi sens mişcării economice. Concomitent „ştiinţa care cunoaşte” şi „ştiinţa care acţionează” integrate la scara Uniunii se pot constitui ca unul din factorii cei mai importanţi de producţie, ca una din cele mai eficiente resurse economice, al cărui avantaj esenţial constă, după părerea noastră, în faptul că ea – ştiinţa – nu dispune ca urmare a folosirii şi nici nu se degradează, ci dimpotrivă, se verifică, se corectează şi continuă să rămână unul din elementele de seamă ale avuţiei şi potenţialului comunităţii.