Extras din referat
Introducere
Banca Mondială este cea mai prestigioasă intituţie internaţională de dezvoltare, reprezentând un model pentru majoritatea băncilor de dezvoltare. Procedurile sale de aprovizionare şi aprobare a fost deoseori preluate şi adaptate necesitaţilor instituţiilor regionale. Banca Mondiala reprezinta una dintre cele mai mari surse de finantare si de asistenta pentru tarile aflate in tranzitie si dezvoltare. Scopul ei principal este ajutorarea celor mai sarace populatii si state, folosindu-si resursele financiare si umane, precum si experienta bogata, pentru a reduce saracia din tarile in curs de dezvoltare, crescand nivelul cresterii economice si imbunatatind nivelul de trai. Banca Mondială acordă împrumuturi guvernelor şi agenţiilor guvernamentale care pot obţine garanţii solide din partea statului. Printre acestea se pot numara oricare din cele 156 de ţări membere care înregistrează un venit anual pe cap de locuitor sub pragul minim de creditare. Banca mondiala acorda imprumuturi pe urmatoarele destinatii:finantarea proiectelor in domeniul infrastucturii transporturilo,a procedurii si distribuirii energiei elecrtice, finantarea unor proiecte de combatere a saraciei si realizarea unei bune distrbutii a venitului national, imprumuturile pentru ajustare sutructurala si sectoriala,imprumuturi pentru reducerea saraciei unor tari fata de creditorii lor, imprumuturi pentru protectia mediului. Mai mult decât oricând, Banca joacă un rol important pe arena politicii globale. Ea s-a angajat efectiv, alături de parteneri şi de clienţi, în situaţii critice complexe, de la activitatea post-conflictuală din Bosnia, la asistenţa de după criză din Asia de Est, la degajarea de după uragan în America Centrală, la sprijinul de după cutremur acordat Turciei, în Kosovo şi în Timorul de Est.
Istoricul
În a doua jumatate a secolului XIX-lea, majoritatea statelor europene se confrunta cu o serie de dificultati de ordin monetar, ca urmare a modului defectuos în care functiona sistemul bimetalist aur-argint sau cel monometalist argint. S-a considerat atunci ca stoparea acestor dezechilibre putea fi realizata prin adoptarea unui sistem monetar comun, stabilirea unor varietati fixe între monedele nationale sau fata de o moneda etalon ( aspect care facilita schimburile comerciale), reglementarea emisiunii si circulatiei monedelor asa-zise comerciale, cu ajutorul carora se faceau plati catre tarile din afara uniunii. Astfel, s-a ajuns la necesitatea constituirii unui centru care sa gestioneze toate activitatile financiare, fiind creata Banca Mondiala, in martie 1946. Creată în timpul celui de-al doilea război mondial la Bretton Woods, în New Hapshire, Banca Mondială a ajutat iniţial la reconstrucţia Europei după război. Principalul sau obiectiv in primii ani ai activitatii sale a fost reconstructia tarilor care au suferit de pe urma razboiului, dar mai incolo, in special din 1961, s-a dedicat exclusiv ajutorarii pe termen lung a tarilor intarziate. Primul său împrumut, de 250 milioane dolari a fost acordat Franţei în 1947, pentru reconstrucţia de după război. Reconstrucţia a rămas un obiectiv important al activităţii Băncii, având în vedere catastrofele naturale, crizele de natură umanitară şi nevoile de reabilitare după un conflict care afectează economiile în curs de dezvoltare şi de tranziţie.
Ofera imprumuturi si ajutoare dezvoltarii tarilor cu venituri mijlocii si mici. In aceste tari, capitalurile atrase de initiativa privata sunt insuficiente pentru necesitatile de finantare ale dezvoltarii si capitalurile obtinute de catre guverne obisnuiesc sa fie atribuite pe criterii politice; de aceea Banca Mondiala se ofera ca un mijloc de finantare independent care vrea sa completeze si nu sa le substituie pe cele anterioare. BIRD isi obtine fondurile prin intermediul emisiunilor titlurilor de credit pe pietele financiare internationale, la dobanzi concurentiale, si incaseaza dobanzi foarte apropiate de cele ale pietei.
Grupul BM
Deci, Banca Mondială include cinci agenţii diferite, ce formează împreună Grupul Băncii Mondiale:
Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) - infiinţată în 1944 ( 1945 ), deseori numită şi Banca Modială – principala agenţie de finanţare, cu sediu central la Washington.
Corporaţia Financiară Internaţionala (CFI) - infiinţată în 1956, se ocupă cu creditarea comercială cu scop lucrativ şi investiţii de capital. BIRD finanţează reconstrucţia ţărilor europene prăbuşite după cel de-al doilea război mondial, ulterior atunci când economiile acestor state s-au refacut, BIRD şi-a reorientat activitatea şi către ţările în curs de dezvoltare.
Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor ( AGMI ) – oferă garanţii în sprijinul invesţiilor străine din ţările dezvolate.
Asociatia Internationala de Dezvoltare (AID) a fost creata in 1960, ca raspuns la criticile criteriilor conservatoare ale BIRD. Ofera credite tarilor celor mai sarace, fara dobanda si pe termene foarte lungi, 35-40 de ani, cu zece ani de scutire. Criteriile de concesionare sunt efectul impulsiv al dezvoltarii proiectului care se finanteaza. Fondurile se obtin in principal prin intermediul contributiilor voluntare ale tarilor celor mai bogate pentru care cauza rezulta intotdeauna insuficiente.
Organismul Multilateral de Garantare a Investitiilor (OMGI) creat in 1985, stimuleaza investitiile straine in tarile in dezvoltare oferind garantii pentru pierderile generate de riscurile necomerciale. Ofera de asemenea servicii de consulting pentru guvernele care doresc sa atraga investitii private si fac publicitate oportunitatilor de investitii din tarile in dezvoltare. Scopul tuturor acestor instituţii este acela de a contribui la propăşirea economică a ţărilor în curs de dezvoltare prin finanţarea unor proiecte din sectorul public şi privat al acestor ţări prin acordarea de asistentă tehnică şi economică . Toate aceste cinci instituţii lucrează - separat şi împreună – la îmbunătăţirea eficienţei interne şi a eficacităţii externe. Clienţii raportează că sunt foarte mulţumiţi de schimbările pe care le văd în ceea ce priveşte nivelul serviciilor, angajarea, prestările şi calitatea Grupului Băncii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Banca Mondiala.doc