Ceremoniile

ABSTRACT: Relations between states can not be fruitful unless they perform in an acceptable forms of organization which involves mutual respect all the laws and customs of other countries. Pump once traditional and picturesque ceremony fell, of course, more. But good manners are, just as in the past, taken between states. As a result, diplomacy govern relations between States. In relations with other states, ceremonies promotes, strengthens and gives life to the principle of respect for others, which is in principle provided the basic fact among those who collaborate and propose goals, ideals, whose translation in life to campaigning. According to communication theory, ceremonies includes attitudes, gestures and signs that convey the interlocutor, by themselves, a certain content, a certain message. Both past and present, was also there should be clear rules on the conduct of relations between states, established a hierarchy between institutions and within their various manifestations ceremony precise provisions on official interstate and national, on the order of especially among public figures, the role and place of each scene social life

KEYNOTES: diplomacy, diplomatic ceremonial, ceremony, diplomatic protocol, ambassador, Embassy.

REZUMAT: Raporturile dintre state nu pot fi fructuoase decât dacă se desfăşoară în cadrul unei forme de organizare acceptată de toţi şi care comportă respectul reciproc al legilor şi cutumelor altor ţări. Pompa tradiţională şi ceremonialul pitoresc de altădată s-au diminuat, desigur, mult. Dar bunele maniere sunt, întocmai ca şi în trecut, necesare între state. Drept rezultat, diplomaţia guvernează relaţiile între state. În raporturile cu alte state, ceremoniile promovează, consolidează şi dă viaţă principiului respectării celorlalţi, principiu care constituie în fapt condiţia de bază între cei ce colaborează şi îşi propun scopuri, idealuri comune, pentru a căror traducere în viaţă militează. În conformitate cu teoria comunicării, ceremoniile cuprinde atitudini, gesturi şi semne care transmit interlocutorului, prin ele însele, un anume conţinut, un anume mesaj. Atât în trecut, cât şi în prezent, a fost şi este necesar să existe reglementări clare în ce priveşte desfăşurarea relaţiilor între state, o ierarhie stabilită între instituţii şi în cadrul acestora, prevederi precise asupra ceremonialului diferitelor manifestări oficiale interstatale şi naţionale, asupra ordinii de precădere între personalităţi publice, a rolului şi locului fiecăruia pe scena vieţii sociale

CUVINTE CHEIE: diplomaţie, ceremonial diplomatic, ceremonie, protocol diplomatic, ambasador, ambasadă.

INTRODUCERE

Tema însăşi nu este una actuală, însă impactul cercetării acesteia şi abordarea ei in contextul sistemului relaţiilor internationale contemporane prezintă un interes atrăgător.

Omul în cursul evoluţiei sale, a parcurs stadii diferite de adaptare în relaţiile sociale, economice, în raporturile sale cu alte grupuri sociale, ce au adus forme variate de exploatare şi în consecinţa interese şi structuri diferite de evoluţie bazate pe interesul grupului social.

Diplomaţia este acea artă ce aduce o expunere, o promovare, a politicilor unui stat, numit stat acreditant, într-un alt stat, numit stat acreditar. Altfel spus o prezentare consensuală a intereselor unui stat, prin reprezentanţii săi, pe teritoriul altui stat.

Din cele mai vechi timpuri s-a recurs la diplomaţie pentru a aplana stările de tensiune, stările conflictule, pentru a normaliza relaţiile dintre state.

Potrivit lui Hernry Kissinger care defineşte diplomaţia ca fiind “o ajustare a diferendelor prin negociere”, acest proces este posibil numai în cadrul sistemului internaţional care prevalează legitimitatea. Când mijloacele diplomatice încetează a fi utilizate în rezolvarea diferendelor, expunerea forţei nu va întârzia sa apară, distrugând bunul cel mai de preţ al oricărei naţiuni - pacea.

Ceremonialul diplomatic joacă un rol deosebit de important în contextul globalizării, interacţiunea dintre diferite civilizaţii şi popoare devine din ce în ce mai intensivă. La momentul actual rămân din ce în ce mai puţine comunităţi izolate, ele integrându-se în sistemul multicultural contemporan. Neglijarea ceremonialului în lumea contemporană cât şi a istoricului evoluţiei acestuia, prezintă un factor care arată o ţară nu din cea mai bună parte posibilă.

I. EVOLUŢIA ISTORICĂ A CEREMONIILOR

Ceremoniile sunt ataşate de structurile sociale care s-au perindat de-a lungul istoriei. Ele sunt creaţia lor şi îşi găsesc reflectare într-un sentiment uman profund de consideraţiune şi respect.

Informaţii cu privire la existenţa ceremonialelor găsim la vechile civilizaţii ale Asiriei, Babilonului, Egiptului, Imperiului Persan, iar mai târziu în Roma şi în Imperiul Bizantin.

Conform opiniei unor specialişti în materie, cele mai vechi mărturii scrise cuprinzând norme de comportare în diferite împrejurări protocolare aparţin egiptenilor.

Ptahhotep a lăsat posterităţii o lucrare cunoscută sub titlul „Înţelepciunile lui Ptahhotep“, care conţinea sfaturi pentru fiul său asupra uzanţelor de care să se ţină seama la manifestări oficiale şi în alte ocazii.

În Europa, prima consemnare a normelor de ceremonial are loc mai târziu şi se petrece la curtea împăratului bizantin Justinian (527–565), fiind atribuită maestrului de ceremonii al acestuia, pe nume Petrus Patrikios.

O altă lucrare bizantină despre ceremonial, apărută câteva secole mai târziu, este cea a lui Pseudo-Codinos (Georges Codinos), cunoscută sub titlul „Deofficiis“. Această lucrare a constituit o sursă de inspiraţie pentru ceremoniile de la curţile domneşti. Multe popoare din regiune, precum bulgarii şi sârbii, au preluat practicile de protocol bizantine.

În Europa Occidentală, textele atestând existenţa instituţionalizării unor norme de protocol sunt cunoscute cu începere din secolul al XII-lea. Istoricul italian Cristiano Grottanelli evocă manuscrisele irlandeze care conţin descrieri ale ceremonialului banchetelor desfăşurate în casa regală de la Tara, capitala unui regat irlandez unificat, cu indicarea locurilor de aşezare în sală, într-o ierarhie precis stabilită, a diferitelor persoane şi grupuri ale societăţii irlandeze, precum şi a bucăţilor de carne atribuite fiecăruia, corespunzător locului său în ierarhia socială.

Preocuparea pentru elaborarea de „normative“ în materie de protocol şi ceremonial se manifestă şi pe alte meleaguri ale continentului nostru, ţara europeană în care regulile de protocol s-au bucurat de multă atenţie fiind Franţa. Aici, începuturile codificării acestor reguli au fost făcute de regele Francisc I (1515–1547), care a stabilit o primă ordine de precădere a nobililor, onorurile şi privilegiile ce le puteau pretinde aceştia şi alte reguli de mare importanţă pentru viaţa de la curte. Ce ţine nemijlocit de ceremonialul diplomatic acesta este legat de trecerea de la practica trimiterii de solii/misiuni diplomatice temporare, cu sarcini punctuale la stabilirea de reprezentanţe diplomatice permanente, cu ambasadori având reşedinţa în capitala ţării în care sunt acreditaţi.

Prima ambasadă rezidentă, în sensul actual al cuvântului, a fost acreditată în anul 1450, de ducele de Milano, pe lângă conducătorul Republicii Florentine. În următorii ani, exemplul a fost urmat de alte state italiene şi europene. Şefii acestor reprezentanţe s-au numit iniţial „oratori rezidenţi“, titlul de ambasador – provenit din limbă celtă, în care avea sens de servitor – intrând în uz abia la mijlocul secolului al XVI-lea. În lucrarea sa „Despre rânduirea politică“ el descrie şi desfăşurarea diferitelor ceremonii de la palat. În ea erau prezentate oficialităţile civile, militare şi religioase de la palatul imperial, cu descrierea atribuţiilor şi a hainelor ce le purta fiecare demnitar, precum şi ceremonialul diferitelor manifestări religioase şi al celor laice, care priveau persoana împăratului. Urmaşul său, Henric al II-lea (1547–1559) printr-un edict din aprilie 1557, statorniceşte reguli precise de ceremonial, acesta fiind considerat cel mai vechi document în materie de pe continent, care s-a păstrat până în zilele noastre.