Congresul de la Berlin

I .Congresul si Tratul de la Berlin din iunie - iulie 1878

Congresul de la Berlin din iunie-iulie 1878, al carui presedinte a fost printul Bismarck, in calitatea sa de sef al Cancelariei diplomatice a tarii care a gazduit reuniunea, i-a oferit acestuia posibilitatea de a contribui essential la elaborarea pilonilor principali ai pacii dupa razboiul ruso-romano-turc, la evitarea unui conflict armat ruso-austro-englez si , deci, la pastrarea pacii in Europa.

La masa tratativelor luau loc cei doi fosti beligeranti, Rusia si Turcia precum si celelalte cinci mari puteri, care erau ostile Imperiului tarist, unele pe fata, altele ceva mai voalat, dar toate dormice de a diminua cat mai mult din avantajele revenite Rusiei prin pacea de la San Stefano.Lupta se va da in special intre Rusia, Austro-Ungaria si Anglia, cele mai interesate in problema orientala, secondate de Franta si de Italia si sub acoperirea atenta a cancelarului de fier, care, in calitate de gazda, socotea sa profite de pe urma tuturor.Astfel, la poarta tratativelor se gaseau fostii beligeranti, Poarta si Imperiul tarist, precum si celelalte cinci mari puteri, ostile Petersburgului,dormice sa diminueze cat mai mult succesele Rusiei.

Congresul de la Berlin a pus de accord dispozitiile oarecum depasite ale Tratatului de la Paris din 1856 cu Tratatul de la San Stefano (1878), incheiat fara participarea Romaniei, in sensul punerii in evidenta si modernizarii reglementarilor din ultimul document in lumea mutatiilor survenite in raportul de forte pe continent.Reuniunea nu a reusit sau, mai degraba, nu si-a propus sa solutioneze definitive si durabil problematica popoarelor balcanice ale caror nazuinte nationale au fost abordate cu luarea in considerare, in primul rand, a intereselor marilor puteri in zona.

Primul ministrul I.C. Bratianu si ministrul de externe Mihail Kogalniceanu au fost invitati sa isi expuna parerea in legatura cu articolele din Tratatul de la San Stefano, iar cu aceasta ocazia Mihail Kogalniceanu a prezentat memorial guvernului roman, care cuprindea urmatoarele cereri: “Nici o particica din teritoriu, sa nu se deslipeasca.Romania sa nu serveasca armatele ruse ca drum de trecere. Principatul Romaniei, in puterea drepturilor sale seculare, ia din nou in stapanire insulele Dunarii si gurile Dunarii, cu insula Serpilor.Romania sa primeasca o despagubire proportionala cu fortele ce a adus in lupta . Recunoasterea independetei Romaniei si declararea neutralitatii sale “.

Apreciind Tratul de la San Stefano “ fara valoare pentru noi, fiind facut fara noi”, delegatia romana a expus in fata Congresului considerentele guvernului roman fata de prevederile Tratatului de la Berlin referitoare la Romania.Dupa cum se stie,delegatia romana fusese admisa la reuniunea de la Berlin pentru “a fi ascultatata”.In cadrul reuniunii, ministrul de externe roman, Mihail Kogalniceanu, a precizat:”Noi consideram ca, potrivit unei bune justitii, nici o parte din teritoriul actual nu trebuie sa fie desprins de Romania.. Nici in 1878, dupa cum nici in 1812 Basarabia nu poate fi ceruta de la Romania in virtutea dreptului de cucerire.Ea apartine unui Principat pe care insasi Rusia , de-a lungul intregului curs al razboiului recent cu Imperiul Otoman, a considerat-o si a tratat-o ca pe un stat independent si aliat”.

La randul sau , primul ministru al Romaniei, Ion Bratianu, seful delegatiei, a subliniat pe aceeasi tema ca “deposedarea noastra de o parte din patrimonial nostrum nu ar fi numai o profunda durere pentru natiunea romana, ci, in acelasi timp, ar distruge increderea sa in eficacicatea tratatelor si in respectarea, atat a echitatii, cat si a dreptului scris.”