Cooperarea internațională

Cooperarea este prima tema majora a politicii internationale. în toate perioadele, inclusiv în cele de conflict, se cauta cai si forme de cooperare prin management international.

Practic interesul politic al statelor este bunastarea populatiei si cresterea gradului de securitate al natiunii. Ca urmare, guvernele au interesul de a coopera international pentru a-si atinge aceste scopuri, iar eficienta acestor guverne depinde de reusita cooperarii. În sistemul mondial actual al interdependentelor, în cadrul careia principala putere a lumii militeaza pentru globalizare, exista un numar mare de interese comune, care implica asociere si cooperare în vederea atingerii lor. Cooperarea este amenintata adeseori de unele probleme referitoare în principal la nevoia de resurse naturale si epuizarea lor sau închiderea accesului spre ele, poluarea, emigratia, infractionismul transfrontalier…

Regimurile internationale sunt norme si principii care ghideaza efectuarea tranzactiilor si gasirea solutiilor la probleme care afecteaza mai multe state. Ele se refera la tranzitul navelor comerciale, exploatarea comuna a unor resurse, protectia unor grupuri sociale, proliferarea nucleara sau a armelor biologice, siguranta traficului aerian, conservarea si restaurarea patrimoniului cultural mondial etc.

Regimurile internationale se institutionalizeaza prin înfiintarea unor agentii de aplicare a lor si prin introducerea unor proceduri de monitorizare internationala. Institutionalizarea conduce la reglementarea activitatilor prin impunerea standardelor, a obligatiilor, alocarilor si prin pohibiri. Reglementarile sunt creatia guvernelor si a altor institutii si organizatii nationale sau internationale.

Securitatea internationala este dependenta de cooperarea între state. Cooperarea este definita si ca modalitatea de coexistenta în cadrul careia se elimina recurgerea la folosirea fortei. În acest fel, pe glob s-au creat câteva asa-zise zone ale pacii, în cadrul carora raporturile dintre state nu mai sunt influentate de fortele armate. În aceste zone accentele se pun pe instrumentele economice si politice. Aceste zone sunt numite si comunitati de securitate pluralista (CSP). Si în cadrul acestor zone se nasc tensiuni, majoritatea dintre ele provenind de la neresprectarea principiului egalitatii între state. Acest lucru este vizibil, în ciuda unor mari presiuni, în cadrul U.E., unde statele importante îsi promoveaza interesele prioritar. În februarie 2002, primul ministru al Finlandei a criticat aceasta situatie, aratând ca în U.E. s-a creat un directorat a patru tari: Germania, Franta, Marea Britanie si Italia, care conduc Europa. Iata deci, repetându-se, cu alte mijloace si în alte forme, situatia Europei din anul 1938.