Cultura română, în perioada comunistă și după 1989

In următorul eseu voi încerca să descriu transformările prin care trece cultura română în perioada 1944 -1989, perioadă de represiune comunistă, şi după evenimentele petrecute în decembrie 1989, mergând pe relaţia dintre ideologie şi cultură, şi pornind de la ipoteza că schimbarea regimului a condus implicit şi la transformări importante şi în sectorul cultural.

Cultura, într-o accepţiune unanimă, reprezintă „întregul complex de elemente distinctive spirituale, materiale, intelectuale şi emoţionale ce caracterizează o societatea sau un grup social. Cultura include nu numai artele şi literatura , ci şi moduri de viată, drepturile fundamentale ale omului, sistemele de valori, tradiţii şi credinţe.”

Ideologia, în accepţiunea lui V. Lenin, reprezintă ansamblul ideilor şi concepţiilor care reflectă, într-o formă mai mult sau mai puţin sistematizată, interesele şi aspiraţiile membrilor unei clase sau ale unei pături sociale, determinate de condiţiile obiective ale existenţei acestora, şi care serveşte la justificarea, la consolidarea sau la schimbarea relaţiilor sociale, în menţinerea sau crearea cărora clasa respectivă este interesată.

După cum ştim regimul comunist a fost instaurat în România, împotriva popoprului român, printr-o conjuctură geopolitică apărută dupa cel de-al doilea război mondial. În sistemul totalitar comunist partidul este cel care hotărăşte ce este permis, şi ce este interzis, cel care controlează, pe lângă viaţa politică, economică şi socială, şi mentalitatea individului, universul totalitar fiind universul în care tot ce nu este interzis, este obligatoriu.

Un mod de cucerire a puterii, în viziunea partidelor comuniste, este preluarea controlului asupra literaturii şi culturii, în general. Acet lucru implică „evacuarea resturilor şi dejecţiilor culturii, în fapt, a argumentelor identităţii naţionale.”

În România acest proces de „eliberarea a terenului” necesar construirii unei noi culturi a început la sfârşitul anului 1944, prin epurarea scriitorilor, a publicaţiilor şi a operelor, prin aplicarea de sancţiuni şi interdicţii.

Cenzura „instituită” de către regimul comunist se încadrează perfect în mitologia represiunii totalitare, care era coordonată de principiul „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, iar această cenzură instalată odată cu regimul a dus la “un război contra elitelor intelectuale naţionale”.

Începând cu anul 1945 cenzura ideologica în România „s-a instituţionalizat” având efecte asupra tuturor domeniilor de activitate culturală. S-au făcut liste cu publicaţiile care pot fi editate şi autori care pot fi „citiţi”, şi liste cu publicaţii, autori şi opere care trebuiau interzise. Astfel, bibliotecile publice au fost invadate de lucrari traduse din limba rusă, fiind eliminate lucrarile considerate a fi interzise, iar ziarele şi editurile au fost puse sub un sever control. De asemenea, manualele au fost schimbate şi reeditate cu conţinut de idei, teme şi modele sovietice.

O altă metodă prin care cultura română a fost supusă unui proces de suprimare s-a realizat prin atacurile agresive la adresa scriitorilor marcanţi ai literaturii române (cum ar fi Tudor Arghezi, Lucian Blaga) şi a deformării istoriei nationale. Referitor la acest aspect, în anul 1947 este publicat manualul sovieto-român de „Istorie României”, manual formulat manual conform “noţiunilor marxist-leniniste de periodizare şi evoluţie socială, fiind astfel o modalitate de indoctrinare şi de propagandă comunistă a PMR-ului”.

Pentru ca regimul să nu întâmpine rezistenţă din partea elitei intelectuale româneşti, s-a trecut la înlăturarea reprezentanţilor acesteia, mai ales din a celor care nu au aderat la regim sau care erau consideraţi a fi potenţiali adversari ai regimului. Astfel, numeroşi scriitori, preoţi, artişti au fost închişi sub diferite pretexte, condamnaţi pentru mai mulţi ani de inchisoare sau trimişi să lucreze la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Cunoscut este cazul ministrului de justiţie, Lucreţiu Patrăscanu care ,în cadrul unui dicurs pe care l-a ţinut la Cluj, a firmat că “în primul rand sunt roman, şi apoi comunist”. Această afirmaţie a atras asupra lui furia partidului, fiind acuzat de deviere de la linia partidului, fiind arestat în anul 1948 şi ucis în închisoare, în anul 1954.