Dezmembrarea Iugolaviei

Iugoslavia este regiunea care s-a aflat în Sud-Estul Europei, fiind marcată de o serie de conflicte și războaie care au lăsat urme adânci în conștiința popoarelor sale prin trecutul zbuciumat pe care l-a avut. Începând cu a II-a jumătate a secolului al XIX-lea, se poate spune că țările iugoslave au reprezentat un punct nevralgic al Europei, odată cu disputele a două imperii, Otoman și Habsburgic, continuând cu războaiele balcanice și, în cele din urmă, prin atentatul de la Sarajevo, cauză directă a Primului Război Mondial.

Iugoslavia, așa cum a fost cunoscută începând cu anul 1918, odată cu crearea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar apoi după cel De-al Doilea Război Mondial, sub numele de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, nu mai există. Din fosta Iugoslavie au apărut șase state noi: Republicile Bosnia Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia.

Sistemul iugoslav, în cei 45 de ani de existență a fost pus la grele încercări, atât din interior, cât mai ales din exterior, rezistând condițiilor geopolitice, geostrategice, economice, sociale, istorice și etnice. În perioada postbelică Iugoslavia a fost pusă în fața unei noi situații, ca urmare a căderii comunismului în URSS și în statele Europei Centrale și de Est, a liberalizării ideologice și spirituale, a demilitarizării spațiilor politice și geografice, precum și a evoluțiilor interne, în condițiile dispariției lui Iozip Broz Tito.

În primul rând, naționalismului liberal, defensiv s-a dovedit a fi la fel de dăunător pentru integritatea Iugoslaviei ca și naționalismul conservator, agresiv. În al II-lea rând, ascensiunea naționalismului și declanșarea conflictelor interetnice au fost posibile ca urmare a accentuării și situării în prim-plan a intereselor naționale ale membrilor federației. Acestea au condus la destrămarea unui stat care, după Al Doilea Război Mondial, au ocupat un loc deosebit și a jucat un rol important în Balcani, în Europa, în mișcarea de nealiniere și chiar în echilibrul celor două sisteme mondiale antagoniste postbelice.

Iosip Broz Tito, cel care s-a aflat la conducerea Iugoslaviei mai bine de 30 de ani, s-a bucurat de o autoritate personală deosebită și a dovedit iscusință în manevrele politice, îndeosebi în plan extern, prin care națiunea a reușit să-și asigure avantaje economice și politice însemnate. Iosip Broz Tito nu se ocupa direct de problemele de detaliu ale țării, care erau încredințate altor colaboratori apropiați. El era conștient de slăbiciunile și de potențialele pericole ale țării și și-a concentrat atenția, în principal, în 3 direcții pe care le considera importante: unitatea Iugoslaviei, armata și politica externă.

Cauzele destrămării Iugoslaviei

Cauzele care au stat la baza destrămării Iugoslaviei sunt multiple și au o natură complexă. În plan intern, Iugoslavia s-a dovedit a fi o federație labilă, multietnică, cu un sistem de stat sofisticat și cu numeroase disfuncțiuni: constituirea președenției colective cu participarea reprezentanților tuturor republicilor și sistemul rotației cadrelor la ocuparea principalelor posturi de conducere în cadrul federației era expresia clară a acestor neajunsuri, iar această măsură, ca și proiectul de modificare a constituției, s-a dovedit a fi iluzorie. Planul extern, care prezenta o situație internațională fluidă, însumat cu decesul lui Tito, personaj care înțelegea cel mai bine funcționalitatea arenei internaționale și care știa să-și adapteze politicile în funcție de aceasta, a facilitat lipsa unui acord comun, precum și presiunile externe care manifestau interes pentru acest proces de destrămare.

Fragilitatea sistemului OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) a sistemului de securitate mondial și a imperfecțiunilor din activitatea ONU nu au făcut decât să înrăutățească situația federației.

Izbucnirea naționalismelor după moartea lui Tito este favorizată de dificultățile economice, reprezentate de dezvoltarea economică neomogenă a republicilor, și anume faptul că Slovenia și Croația se dezvoltau mult mai rapid decât celelalte republici, fiind net superioare celorlalte. Astfel, Iugoslavia joacă un rol internațional mult superior puterii sale reale.

După cum au recunoscut chiar personalități de mare prestigiu din Serbia, destrămarea Iugoslaviei și-a avut rădăcinile chiar în modul de constituire a statului. Acest proces a fost unul de durată, dar oficial, potrivit ONU, acesta a durat din decembrie 1990 pînă în februarie 1992. Procesul destabilizării și destrămării Iugoslaviei a început în Provincia Autonomă Kosovo și Metohia.

Particularități istorice ale popoarelor iugoslave

Câteva informații legate de fiecare popor ne ajută să înțelegem evenimentele care s-au petrecut în Iugoslavia și în mod deosebit la destrămarea ei.

Sârbii. Cât timp s-a aflat sub stăpânire turcă, timp de mai multe secole poporul sârb a suferit de adânci resentimente si nemulțumire din cauza restrângerii teritoriului Serbiei la „pașalâcul de la Belgrad” Prin urmare Serbia și-a creat în numeroase precedente prin actiuni revendicative: la Congresul de la Berlin din 1878 Serbia a avut cereri teritoriale în provinciile Sandjak și Bosnia-Herțegovina, nefiind onorate. Această situație motivează Serbia să se implice în cele două războaie balcanice. În fine, la 1 decembrie 1918 va face parte din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

Croații. În linii generale, pe teritoriul Croației sunt întreprinse dominațiile numeroșilor actori de pe arena internațională a diferitelor epoci ca Ungaria, Veneția, Austria, însă de departe năvălirea turcilor a avut cele mai însemnate repercusiuni asupra evoluției Croației Din această perioadă începe prezența sârbilor în Croația. Izgoniți de turci, sârbii erau atrași de habsburgi, de cnezii corați și colonizați pentru a constitui un prim val de apărare împotriva turcilor: zona militară Kraina Așa s-a păstrat în zonă de-alungul timpului o majortitate sârbă.

Muntenegrenii. În anul 1876 Muntenegru și Serbia semnează un accord de uniune și declară război Turciei, iar la Congresul de la Berlin din 1878 Muntenegru a dobândit independența. La 1 decembrie 1918 Muntenegru a fost inclus în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în cadrul căruia muntenegrenii nu mai fugurează ca națiune distinctă.

Macedonenii. Macedonia rezultată după destrămarea Iugoslaviei își începe existent în Evul Mediu și diferă fundamental în ceea ce privește structura etnică și dispunerea geografică. Numeroase influențe externe au definit Macedonia, elemental de islamizare albane, elemental turc și mai ales competiția pentru cucerirea acestor teritorii a grecilor, sârbilor și a bulgarilor.