Cuprins
- I Istoric Uniunea Europeană 1
- II Exigenţe ale integrării României în Uniunea Europeană 2
- II.1 Costurile şi beneficiile integrării în Uniunea Europeană 5
- II.2 Avantaje şi dezavantaje ale integrării României în Uniunea Europeană 8
- III Impactul aderării asupra economiei naţionale 10
- IV Concluzii şi propuneri 13
- BIBLIOGRAFIE 15
Extras din referat
I Istoric Uniunea Europeană
Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în anul 1951, între şase ţări europene: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. După cincizeci de ani şi cinci valuri de aderare Uniunea Europeană are astăzi 27 de state membre. În prezent , trei state au statutul de stat candidat: Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Turcia.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.
Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt :
să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională dar o completează, oferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);
să promoveze progresul economic şi social;
să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreuna cu tratatele fondatoare);
să dezvolte o zona de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei interne şi de libera circulaţie a persoanelor);
să afirme identitatea Uniunii Europene la nivel internaţional ( prin ajutor umanitar pentru ţările care nu sunt membre, o politică externă şi de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale);
II Exigenţe ale integrării României
în Uniunea Europeană
În anul 1993, la Consiliul European de la Copenhaga, Uniunea a convenit ca statele asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc acest lucru, să devină state membre ale Uniunii Europene. Tot atunci Consiliul European a stabilit şi condiţiile pe care statele candidate trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membre ale Uniunii Europene.
Criteriile de la Copenhaga sunt următoarele :
• stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi protecţia minorităţilor ;
• existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din Uniunea Europeană ;
• capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru, inclusiv cele privind aderarea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.
Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitatea şi statele sale membre, pe de altă parte, a fost semnat de România la 1 februarie 1993. Acordul crea o zonă de liber schimb între România şi statele membre şi recunoştea obiectivul României de a deveni membru al Uniunii şi de asemenea prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea Uniunii Europene.
România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la 22 iunie 1995. La câteva luni după intrarea în vigoare a Acordului European (1 februarie 1995).
Obiectivele Acordului European :
• crearea cadrului instituţional necesar pentru stabilirea unui puternic dialog politic ;
• sprijinirea eforturilor pe care le depune România pentru a deveni o economie de piaţă funcţională şi pentru întărirea democraţiei ;
• crearea condiţiilor pentru libera circulaţie a bunurilor, serviciilor,capitalurilor şi persoanelor ;
• crearea cadrului şi condiţiilor necesare pentru dezvoltarea cooperării economice, sociale , financiare şi culturale dintre cele două părţi ;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Exigente ale Integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.doc