Implicarea Actorilor ce Acționează în Spațiul Public European în Vederea Elaborării Actelor Normative pentru Protecția Mediului

În cadrul Uniunii Europene, organizaţiile neguvernamentale se asociază în reţele, coaliţii sau federaţii pentru a putea avea un nivel mai înalt de reprezentate politică, precum şi pentru obţinerea unui grad de participare mai mare în cadrul procesului decizional. Aceste grupări de interese sunt organizate pe sectoare sau domenii de politică publică.

Încercarea de instituţionalizare a societăţii civile este avută în vedere de Comisia Europeană, prin recunoaşterea reprezentativităţii acestor grupări considerate ca eligibile pentru a fi consultate pe documente de politici publice.

Pentru strategia europeană de cooperare dintre guvern şi formele neguvernamentale de reprezentare a societăţii civile, au fost organizate grupuri de lucru, acoperind dintre cele mai diverse domenii precum spaţiul public european, participarea societăţii civile la procesul de elaborare a politicilor publice, precum şi reglementarea acestor forme de participare. Au fost organizate Agenţii europene specializate pe domenii de interes public, având putere de decizie în acel domeniu.

Organizaţiile neguvernamentale au cerut o mai mare participare în procesul de luare a deciziilor înainte ca acestea să fie adoptate, ele dorind includerea chiar a unui articol în Tratatul CE privind implicarea lor în practicile consultative ale comisiei.

Uniunea Europeană posedă sistemul cel mai larg şi mai inovator în materie de protecţie a mediului la nivel regional.

La început problemele legate de mediu au fost relativ ignorate, fiind adoptate un număr oarecare de măsuri începând cu anii ’60 ; protecţia mediului nu constituia un obiectiv în sine, prelevând doar intenţia iniţială a fondatorilor de a promova liberul schimb.

În anul 1970 Comisia Europeană subliniază necesitatea de a i se atribui un program de acţiune în materie de mediu.

Declaraţia Sefilor de Stat şi de Guvern în cadrul Convenţiei de la Paris din 19-21 octombrie 1972 oficializează acest demers şi fixează ca obiectiv pentru Comunităţi ameliorarea calităţii vieţii şi grija deosebită pentru protecţia mediului.

Conferinţa de la Stockholm din 1972 a reprezentat un adevărat catalizator pentru dezvoltarea dreptului comunitar al mediului. În anul 1973 a fost adoptat un prim program de acţiune pentru protecţia mediului, acesta fiind urmat de alte două programe de acţiune în 1977 şi 1983.

Primul program stabileşte obiectivele şi principiile acţiunii Comunităţilor, bazându-se în principal pe principiile de prevenţie şi cel al poluatorului-plătitor.

Se subliniază nevoia unei gestiuni raţionale a resurselor naturale, precum şi gestionarea deşeurilor.

Cel de al doilea program pune bazele unui schimb, în abordarea comunitară demersul instituit fiind fondat pe, prevenirea formării deşeurilor, acordându-se prioritate acţiunilor ce privesc apa şi aerul.

Al treilea program are în vedere acţiuni în materie de mediu întemeiate pe logica desăvârşirii pieţei comune. Obiectivul declarat al acestui program îl reprezintă gestionarea integrată a problemelor poluării pentru evitarea transferurilor acestor probleme de la un sector al mediului la altul, în raţiunea unei abordări legislative foarte specializate şi sectorizate.