Kosovo - Nordul Gordian al Europei

Despre independenţa fostei provincii sîrbe Kosovo s-a vorbit şi încă continuă să se vorbească mult în ultimul timp, iar mulţi dintre noi chiar consideră că problema e prea intens discutată şi nu merită atenţia care i se acordă. Însă, eu nu susţin această părere şi am ales intenţionat acest subiect, iar în continuare am să încerc să vă explic şi de ce.

Micul nou stat Kosovo, care după cum bine ştiţi, şi-a proclamat independenţa pe data de 17 februarie 2008 la Priştina , prin rostirea Declaraţiei de independenţă de către Jakup Krasniqi, preşedintele Adunării Naţionale a Kosovo. La prima vedere, acest lucru pare a fi unul logic şi normal, Kosovo fiind al şaptelea stat care se desprinde din fosta Iugoslavie (celelalte şase sînt: Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herzegovina, FRI Macedonia, Muntenegru şi Serbia) , iar acest fapt nu reprezintă nimic altceva decît o consecinţă firească a moştenirii sovietice şi a războiului din anii ’90 din „estul sălbatic” al Europei (regiunea Balcanilor).

Dar, realitatea e una mult mai dură, care denotă unele circumstanţe de naştere a statului Kosovo ce nu pot fi catalogate drept normale nici chiar pentru regiunea Balcanilor. Evenimentele de după ziua proclamării independenţei, mai ales cele din mijlocul lunii martie, care s-au întîmplat în Serbia, Kosovo şi alte state ale lumii ne demonstrează că data de 17 februarie 2008 are toate şansele să devină una din cele mai negre date din calendarul istoriei mondiale, în special a celei europene. De ce?

La această întrebare am să încerc să vă raspund în continuare. Esenţa celor ce voi încerca să vă relatez constă în explicaţia dată la întrebarea: „De ce majoritatea statelor Uniunii Europene au greşit atunci cînd au recunoscut independenţa Kosovo?”. Cineva poate să se întrebe: „Dar oare a fost recunoaşterea Kosovo o eroare?”, iar eu am să raspund că: „Da!!!” şi am să vă expun argumentele care mă fac să consider astfel şi nu în alt mod.

1) Artizanul independenţei Kosovo întotdeauna au reprezentat-o Statele Unite ale Americii. Astfel, americanii au urmărit mereu interesele sale în regiune, cum ar fi: slăbirea intereselor Rusiei în zonă prin slăbirea Serbiei (aliat fidel al ruşilor în zonă) sau căpătarea susţinerii lumii musulmane prin susţinerea etnicilor albanezi. Prin acceptarea politicii promovate de SUA şi recunoaşterea Kosovo de către majoritatea statelor Uniunii Europene, în special a Germaniei , Franţei şi Marii Britanii , în dauna intereselor altor state comunitare (Spania sau Cipru), a fost demonstrat încă o dată faptul că e prea devreme de a vorbi despre Uniunea Europeană ca despre un organism politic unitar, cu propriile interese comunitare. UE rămîne a fi în continuare doar uniune economică şi valutară, fără interese externe comune, ci doar cu cele a statelor membre, în continuare subordonate sau coordonate de SUA.

2) Dmitrij Rupel, ministru de externe al Sloveniei, în unul din interviurile sale care au precedat recunoaşterea independenţei Kosovo de către Slovenia , a spus: „Uniunea Europeană a mai susţinut un examen de unitate”. Eu ţin să cred că totul a fost altfel şi anume UE a demonstrat încă o dată lipsă de unitate politică. Spania, România, Grecia sau Cipru, state membre ale Comunităţilor Europene, au respins categoric ideea recunoaşterii Kosovo, văzînd în acest fapt un precedent care prezintă pericol integrităţii şi suveranităţii acestor state (regiunile separatiste Catalunia şi Bascia din Spania, Transilvania din România, Cipru de Nord din Cipru).

3) Proclamarea independenţei Kosovo a fost făcută cu încălcarea gravă a normelor dreptului internaţional. Nu a fost respectat principiul fundamental al integrităţii şi suveranităţii Serbiei, a fost schimonosit principiul autodeterminării popoarelor şi nu s-a şinut cont de hotărîrea Consiliului de Securitate al ONU, ai cărui membri permanenţi cu drept de veto, Rusia şi China, au refuzat să recunoască Kosovo şi s-au exprimat în nenumărate rînduri pentru păstrarea integrităţii teritoriale a Serbiei. Într-unul din articolele sale, domnul Sergiu Nazaria, preciza: „Ce nu s-ar vorbi despre aşa-zisa „învechire” a dreptului internaţional, el pînă cînd nu a fost desfiinţat” . Astfel, unele state din Uniunea Europeană stau la baza compromiterii normelor şi principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, fapt care ar putea avea unele consecinţe asupra ordinii şi securităţii atît din Europa, cît şi din lume.