Liberalismul și conservatorismul

I. LIBERALISMUL

Încă de acum 300 de ani, caracteristica principală a liberalismului a fost încercarea de a promova libertatea individuală. La începutul anilor 1800 o fracțiune a legislativului spaniol și-a luat numele de Liberales, mai apoi termenul a migrat spre Franța și Marea Britanie, unde partidul cunoscut drept Whigs s-a transformat în jurul anului 1840 devenind Partidul Liberal. Acești liberali doreau o societate mai deschisă și mai tolerantă, în care oamenii să fie liberi și să își impună propriile idei și interese în condițiile unei intervenții cât mai reduse cu putință.

Ei au căutat să promoveze libertatea fiecărei persoane în parte, ca individ, nu libertatea unui grup anume sau a unei clase de indivizi, de aceea s-au preocupat de înlăturarea barierelor sociale și legale, mai cu seamă tradițiile sociale, legăturile de dependență feudală și conformismul religios. Considerau că individul este cel care poate aprecia cel mai bine ceea ce trebuie să facă pentru propriul interes și fiecare persoană ar trebui să fie liberă să trăiască după cum consideră, atâta timp cât nu îngrădește libertatea celorlalți de a trăi după cum consideră ei de cuviință.

Un element important în concepția despre libertate a liberalilor este egalitatea deoarece fiecare persoană trebuie să aibă șanse egale de a se bucura de libertate, libertatea nimănui nefiind mai importantă sau mai valoroasă decât libertatea altuia.

Originile liberalismului reprezintă reacția împotriva a două caracteristici ale societății medievale din Europa: conformismul religios și originea socială. În cadrul conformismului religios se milita pentru libertatea religioasă și pentru separarea bisericii de stat. Cea de-a doua caracteristică împotriva căreia liberalii au luptat a fost originea socială deoarece într-o societate bazată pe acest aspect, poziția unei persoane este stabilită sau atribuită prin naștere existând puține șanse ca persoana respectivă să-și poată schimba situația, lucru care intră în contradicție cu statutul câștigat, în care fiecare persoană se presupune că are șanse egale pentru a-și câștiga un loc în fruntea societății.

Liberalismul s-a născut ca primă ideologie distinctă împotriva acestei societăți atât de adânc înrădăcinate în originea socială și conformismul religios, dar nu a luat o formă definitivă până când o serie de schimbări sociale, economice și culturale nu au tulburat vechea ordine medievală. Multe dintre acestea erau direct legate de explozia de creativitate a secolelor al XIV-lea și al XV-lea cunoscute sub denumirea de Renaștere. Cea mai importantă contribuție în declinul ordinii medievale și la dezvoltarea liberalismului a avut-o Reforma protestantă.

Prima lucrare majoră care poartă semnătura distinctă a liberalismului în filosofia politică este ”Leviathanul” lui Thomas Hobbes. Conform lui Thomas Hobbes, individul trebuie să dea ascultare oricui are puterea, atâta timp cât persoana sau persoanele care au puterea îi asigură protecția. În contextul încoronării regelui Iacob II în 1685 și suspiciunilor că acesta, catolic fiind, va încerca să readucă Anglia înapoi în tabăra catolică și să devină un despot, l-a inspirat pe John Locke să înceapă să scrie cele ”Două tratate despre guvernământ”.

Principalele trăsături ale vechiului regim din societatea franceză din anii de dinaintea revoluției sunt: conformismul religios al acestuia, privilegiile aristocratice și absolutismul politic.

Un aspect central al luptei pentru libertatea individului și împotriva aranjamentelor sociale, politice și religioase a fost căutarea libertății economice. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au apărut restricții provenind din teoria economică a mercantilismului.

La începutul secolului al XIX-lea liberalismul era încă o forță revoluționară, Imperiul Britanic continua să se extindă, devenind în urma revoluției industriale, ”atelierul lumii” și cea mai mare putere imperială a lumii, dar era din ce în ce mai divizat din punct de vedere social. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, liberalii neoclasici susțineau că intervenția statului ar trebui să fie foarte redusă pentru a lăsa loc exercitării libertății individuale, singura sa îndatorire legitimă fiind protejarea persoanei și proprietăților indivizilor împotriva forței și a fraudei.