Multiculturalismul Contemporan

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 1766
Mărime: 21.06KB (arhivat)
Publicat de: Cezara Popa
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Multiculturalismul reprezintă una dintre cele mai celebre şi controversate tematici ale timpului nostru. Multiculturalismul este un concept indisolubil legat de cadrul teoriei şi practicii democraţiei liberale. Ca neologism curent, cuvîntul se referă la existenta, într-o tară, a mai multor culturi. La origine, conceptul s-a născut din refuzul oricărei discriminări. O societate multiculturală este una în care fiecare individ, fără deosebire de nationalitate sau de religie, are drepturi egale, inclusiv pe acela de a-si folosi limba proprie. Ca teorie politică, aceasta presupune existenţa unui sistem politic stabil şi relativ puternic (statul naţional), în faţa sau împotriva căruia să emită revendicări în speranţa că acestea pot fi, cel puţin parţial, rezolvate. Termenul este mai actual şi mai controvresat ca niciodată astăzi, când se discută pretutindeni despre integrare sau despre procesul de globalizare, care aduc în prim-plan permanenta negociere a raporturilor majoritate-minoritate.

Omenirea trăieşte în cadrul procesului globalizării, efectele contradicţiei dintre integrarea politică pe bază solidarităţii de interese şi dezintegrarea statală pe criterii identitare, dintre omogenizarea economică şi pulverizarea culturală. Globalizarea modelului societăţii deschise şi libere a facilitat contactul intim al unor culturi diferite. Încrucişarea lor a generat uneori fenomene periculoase precum crimă organizată, fundamentalismul religios sau terorismul (tragicele evenimente din 11 spetembrie 2001 se încadrează în aceeaşi fenomenologie). Ele pun astăzi în discuţie întregul sistem de securitate şi stabilitate al lumii Trăim într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare. Lucrul este atât de evident încât el nu mai trebuie demonstrat. Înţeles ca politică identitară, multiculturalismul însemnă recunoaşterea diferenţelor unui grup minoritar în sfera publică a legilor, politicilor, discursurilor democratice dintr-o ţară şi acordarea cetăţeniei şi identităţii naţionale comune

Statele Unite ale Americii s-au remarcat, întotdeauna prin dreptul la liberă exprimare, libertatea religioasă şi oportunităţile egale pentru toţi, însă din păcate aceasta a dus la nereglementarea clară prin legi a multiculturalismului. Acest fapt a favorizat marginalizarea minorităţilor, cazuri bine cunoscute fiind cele ale negrilor sau musulmanilor, mai ales după evenimentul din 11 septembrie. În vederea eliminării segregării şi pentru crearea acelui stat insensibil la diferenţe, americanii au dus o politică de affirmative action, de tratamente preferenţiale aplicate negrilor, mexicanilor, portoricanilor, indienilor, filipinezilor, chinezilor, japonezilor, femeilor, homosexualilor, bolnavilor de SIDA , politică în prezent tot mai aspru criticată.

Multiculturalismul a fost adoptat ca politică oficială şi în câteva state din Vestul Europei, începând cu anii ‘70, din diverse motive. Principalul fiind numărul mare de imigranţi veniţi să caute un loc de muncă mai bun. Politica multiculturală guvernamentală include practici ca recunoaşterea cetăţeniei multiple, sprijinul guvernamental pentru difuzarea presei, televiziunii şi radioului în limba minorităţilor, sprijin pentru organizarea festivalurilor şi sărbătorilor minorităţilor, acceptarea ţinutei tradiţionale sau religioase în şcoli, armată şi societate, încurajarea artei şi reprezentării în politică, ştiinţă, inginerie, tehnologie, educaţie în rândul grupurilor minoritare(ca exemplu pot fi date Marea Britanie, Suedia, etc.).Unele ţări nu au adoptat legi speciale, aşa că multiculturalismul este mai mult o normă de convieţuire.

Multiculturalitatea în România este o realitate incontestabilă, ce presupune convieţuirea între o cultură majoritară şi mai multe minorităţi istorice, cum este cazul românesc. Şi în România putem observa practica de affirmative action (evidentă mai ales în cazul rromilor) sau de acordarea de drepturi egale în şcoală şi educaţie, administraţie, politică şi cultură (aprig revendicate de minorităţile din Transilvania).

Preview document

Multiculturalismul Contemporan - Pagina 1
Multiculturalismul Contemporan - Pagina 2
Multiculturalismul Contemporan - Pagina 3
Multiculturalismul Contemporan - Pagina 4
Multiculturalismul Contemporan - Pagina 5
Multiculturalismul Contemporan - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Multiculturalismul Contemporan.docx

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Multiculturalitate și Comunicare Interculturală

Multiculturalitate și comunicare interculturală I. Termenul de multiculturalitate Multiculturalismul este discursul modernității târzii, care...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Te-ar putea interesa și

Paralelă între Comunism și Capitalism

INTRODUCERE Odată cu înfrângerea Germaniei şi cu prăbuşirea sistemului nazist, Europa avea nevoie de un nou sistem ideologic. Şi, când spun asta,...

Abordări sociologice ale valorilor și securității naționale

Pagină albă INTRODUCERE Interesul pentru valori, pentru modul în care acestea sunt transmise prin intermediul proceselor de socializare, s-a...

Multiculturalitate și comunicare interculturală - conflicte etnopolitice în lume

a)Definire conceptuala Multiculturalismul este discursul modernitatii tirzii, care prezinta, interpreteaza si reevalueaza experienta sociala a...

Cultura contemporană - între globalizare și identitate culturală

Introducere Este larg acceptată părerea conform căreia, în funcţie de momentul declanşării, ar exista trei posibilităţi de abordare în ceea ce...

Conflictul Etnopolitic din Liban

1. Conceptul de cultura si de multiculturalism Pentru fiecare om, cultura, in ansamblul ei, reprezinta mediul specific de existenta, dispozitivul...

Multiculturalitate și comunicare interculturală

1. Multiculturalitate. Definitie si clasificare Multiculturalitatea lumii este un fapt cunoscut si larg constientizat in zilele noastre....

Multiculturalitate și comunicare interculturală

Multiculturalismul este discursul modernitatii tirzii, care prezinta, interpreteaza si reevalueaza experienta sociala a diversitatii si a...

Sisteme Fiscale în Abordare Multiculturală

Cultura este elementul esenţial de individualizare a oamenilor, aceasta semnificând pentru fiecare în parte mediul de existenţă ce îl...

Ai nevoie de altceva?